povestile sufletelor pereche


Mitul androginilor a rezistat peste secole. Fiinta umana, cautatoare, calatoare isi cauta mereu perechea. E atat de rar sa o intalnesti. Dar ce te faci cand afli ca perechea ta e casatorita sau casatorit? Am doua povesti in seara aceasta. Voi aveti rolul de judecatori sau de jurati. Cum va place. Trebuie sa-mi spune-ti care dintre cele doua perechi au procedat corect. Poate amandoua, poate niciuna. Nu vreau sa va influentez.

Dana e o bruneta frumoasa, tanara, are un sot si o fetita minunata. E o relatie de casnicie obisnuita. Intr-o seara, Dana cu sotul ei, ies la un local renumit prin faptul ca aici vin multi artisti si se canta life, muzica de calitate. In timp ce stateau de vorba, alaturi de cativa amici, ea il vede pe el, un tanar inalt, brunet, cu ochii negri si umezi, cu parul in plete lungi, parca coborat din poeziile lui Eminescu. Dana a ramas fascinata cu paharul de vin in mana si cu ochii la Florin. El rafinat si elegant, respirand misterul acela pe care il degaja unii artisti in jurul lor. O vede pe Dana ca se ridica de la masa, dupa ce l-a fixat cu privirea vreo 15 minute si vine direct spre el. II intinde mana cu caldura si cu un zambet radios pe figura.

–         Buna seara! Sunt Dana. Nu stiu cine esti dar simt ca te cunosc de cand lumea, din alte vremi. Poate o sa ma crezi nebuna ca iti spun acestea. Am senzatia ca esti sufletul meu pereche. Uite, ai cartea mea de vizita. Te rog sa ma suni. Simt ca trebuie sa stam de vorba.

Dana se intoarse la masa, langa sotul ei. Acesta era oarecum intrigat. Nu o mai vazuse pe Dana facand asa ceva si astepta o explicatie. Simtea ca e un moment penibil, mai ales ca totul se desfasurare rapid, sub ochii prietenilor.

–         Cine e? E cineva cunoscut?

–         Da. E sufletul meu pereche!

–         Il cunosti demult?

–         Nu. Acum il vad pentru prima data. Dar stiu ca e el. E barbatul visurilor mele.

Sotul se inrosi. Ii ceru sa plece acasa. Evident ca s-a suparat cumplit. Atat de usor poate iesi cineva dintr-o relatie? Doar nu e o fetiscana flusturatica sa isi poate permite sa flirteze cu oricine! In ziua urmatoare Florin o suna. Simti ca avea si el un rol in toata povestea. S-au intalnit. Parca erau in momentul in care reluau o poveste lasata nu demult iar acum totul decurgea firesc. Asa cum spusese chiar ea. Parca se stiau de cand lumea. Dupa scurt timp Dana s-a despartit de sotul ei iar Florin a devenit cel mai fericit indragostit. Nu a crezut niciodata ca iubirea vietii lui va aparea asa dintr-o data. I-a cantat cu dragoste, “si stii tu cine, te-a mai purtat prin nori. Si stii tu bine cin’ te-a visat in culori”. In scurt timp, Dana si Florin s-au casatorit. Au avut o nunta ca-n povesti, intr-un decor de poveste, la un castel medieval. Sunt un cuplu deosebit. Cand ii vezi stii ca s-au nascut unul pentru celalalalt, parte a aceluiasi vis, al aceluiasi trup, puternici si frumosi. Trecutul, viitorul, timpul? Pentru ei, bucuria de a trai, de a se fi cunoscut este cel mai mare dar pe care l-ar fi putut primi. Si sunt fericiti si impliniti.

* **

Cand Dan a cunoscut-o pe Sorina, un curent i-a trecut prin tot corpul socand fiecare celula. A venit la intalnire din curiozitate si in cautarea unui refugiu de o relatie monotona, din care lipsea sarea si piperul. Ea nu a fost foarte impresionata la inceput, ba chiar se gandea sa nu vina la intalnire. Dar s-au vazut, au stat de vorba o jumatate de ora. S-au despartit cu promisiunea unei revederi. Dupa 5 minute, el o suna cu glas emotionat.” Cred ca m-am indragostit de tine. Sunt asa de emotionat incat imi tremura genunchii”. In secunda aceea, ea a inteles ca va fi inceputul unei relatii speciale. L-a iubit din acel moment, pentru sinceritatea cu care si-a exprimat gandurile. Apoi l-a iubit pentru toate gandurile lui si pentru omul in sine. Gandeau la fel, se completau, se intelegeau din priviri. O dragoste, o relatie fascinanta, o pasiune intensa. Ea era singura de mai multi ani. El casatorit. Ea a acceptat compromisul acesta, in numele dragostei pentru el. Nu ieseau impreuna, dar se vedeau des. In schimb el iesea cu sotia si cu gandul la cealalta. Concediile le facea tot cu consoarta si abia astepta sa se intoarca acasa. Ar fi dorit ca intr-o lume ideala lucrurile sa fie altfel. Dar simtea ca apasa greu pe umeri responsabilitatea familiei actuale. Era ingrijorat de felul in care va fi perceput de altii, de rude, chiar si de copii. A avut grija mereu sa se poarte exemplar iar acum, ce exemplu le va da el? Ii va face sa sufere. Nu dormea noptile. Se gandea. Cel mai bine ar fi ca ea, sufletul lui pereche sa nu mai fie singura. Atunci, poate ca si el nu se va mai gandi atata la ea. Ii ceru sa isi caute pe altul. Sorina se supara si plangea de fiecare data. Apoi, intr-o zi, ea a inteles ca ducea in suflet o povara grea. S-a indragostit de barbatul altei femei. A plecat, cu sufletul sfaramat! Iar el, a devenit un om cu inima de piatra. Dar a ramas alaturi de ai sai, pentru a le fi aproape. Nimeni nu stia mai bine decat el cata durere aduna in fiecare zi pentru ca a facut totul ca sa o indeparteze. Poate ca intr-o alta viata va sti ce sa faca, sa fie alaturi de ea. Ar fi preferat o laguna albastra in care sa fie doar ei doi. Dar visele dispar in zori. De fiecare data cand priveste cerul, ochii lui se umbresc si se gandesc la zarile care o ascund pe iubita lui. In ce colt de lume o fi ratacind oare?

Anunțuri

Posted on 4 Octombrie 2010, in Povestiri din Cartier and tagged , , , . Bookmark the permalink. 48 comentarii.

  1. Eu, acum ca bunic, recomand calea crestina: rugaciuni si consultarea unui duhovnic…

  2. La intrebarea ta, raspunsul meu este ca optez pentru prima varianta, in care fata si-a luat inima-n dinti si a facut pasul cel mare, adica si-a dat o sansa ei, cuplului si fetitei!
    Poate ca unii vor spune ca este imoral ce-a facut ea, insa daca te uiti la multitudinea de perechi care se chinuie sa supravietuiasca in doi, desi nu se inteleg, inclini sa-i dai dreptate lui Dana.
    Se spune ca singuratatea in doi este mult mai crunta decat de unul singur…si cu siguranta ca asa este.
    Problema noastra majora este ca nu stim sa ne-alegem partenerul(a); probabil ca suntem prea tineri, prea putin experimentati in ale vietii, nu stim ce vrem de la partener si, de cele mai multe ori facem pasul gresit. De aici si multimea de divorturi… Unii refuza aceasta varianta preferand sa se chinuie toata viata de dragul copiilor. Dar oare copiii aceia vor fi fericiti intr-o atmosfera tensionata? Sunt convins ca nu….Si daca ar fi sa aprofundez, as spune ca unii dintre ei raman chiar cu unele sechele la maturitate…

    • Eu cred ca imoral este sa minti. Sa te minti pe tine si pe cei din jur si ajungi sa fii un actor in propria viata. Nu ti se da sansa sa traiesti a doua oara, sa faci alte alegeri daca nu le-ai facut pe cele bune de la inceput. Personalitatile oamenilor se slefuiesc in timp. Foarte multe din cuplurile care se casatoresc de tinere ajung sa nu se mai inteleaga dupa un numar de ani, tocmai pentru ca maturitazarea le-a schimbat caracterele. Inteleg ca relatia nu merge, dar stau impreuna. De gura lumii, pentru siguranta copiilor, pentru a nu imprastia ce au realizat o viata, poate din comoditate. E o alegere. Fiecare stie mai bine daca merita sau nu. Nu e numai o alegere ci si un sacrificiu iar din cate stiu eu, sacrificiile sunt mai mereu inutile…

      • Sunt perfect de acord cu cele scrise de tine.
        Da, este o alegere…ajungi sa pui in balanta ceea ce ai in momentul de fata, si ceea ce poti avea daca pleci; cand ai ce pune pe cel de-al doilea taler ceva (o iubire, o relatie in care crezi), atunci exista sansa sa faci pasul cel mare; cand insa n-ai ce pune, trebuie sa fie foarte mare stresul pentru ca sa faci acel pas.
        Si totusi, uite ca exista si situatii cand unii care au ce pune pe talerul cu pricina (povestea a doua), refuza totusi sa faca pasul cel mare…Este probabil un semn de slabiciune, cauzata de „Ce vor zice vecinii?, sau „Ce vor spune neamurile?”…La acest tip de moralitate ma refeream in prima postare.
        La tara se mai practica tipul asta de „moralitate”, in care te temi sa n-ajungi in gura satului, sa te „vorbeasca”.

      • Si la oras sunt aceleasi practici. Ca doar cei care locuiesc la oras sunt majoritatea fosti sateni. Si totusi. Ma intorc la ideea cu singuratatea in doi. Cat se poate minti singur cineva, sperand ca o „sa-i treaca”, sentimentele fata de sufletul pereche? Cu ce e mai buna ipocrizia pentru a salva masca sociala, cea in care trebuie sa pari omul perfect in timp ce sufletul tau e in alta parte, in comparatie cu recunoasterea publica a sentimentelor si dorintelor? Nu cred in reprimarea sentimentelor. E ca si cum ai vrea sa opresti valurile marii. Dar cred in furtuni. Si stiu ca ele pot fi si interioare.

  3. Aş incepe comentariu punându-i un titlu:
    TRĂIM NUMAI ODATA
    Iubirea adevarata este ceva ce se intamplă destul de rar, dar cand se intampla, dacă o ignori este un sacrilegiu, daca o alungi este o crimă.
    Din punctul meu de vedere după 60 de ani de viaţă în care am văzut zeci de situaţii, consider că prima varianta este alegerea corectă. Cinstit faţă de ea, faţă de soţ, faţă de toţi. Dacă vorbim despre o femeie cu integritate morală, atunci dragostea şi atitudinea faţa de copil va fi aceeaşi.De regulă în astfel de situaţii copiii sunt invocaţi din şantaj sentimental. Nu spun că este neesenţial pentru ei, dar nici să fie crescuţi în minciună nu este o solutie corectă. S-ar putea ca lipsa afecţiunii dintre părinţi, desele neinţelegeri, să-i afecteze mult mai mult decat un divorţ.
    Să trăieşti în minciună este un rău mult mai mare decât separarea.
    A doua variantă este povestea calvarului tuturor celor implicaţi , dar şi al celor din jur, obligaţi să suporte ieşirile frustraţilor.Oare cum creşte în mediul acesta un copil? V-aţi intrebat?

    • Aurora, bine-ai venit pe aici! Sunt de acord cu tine. Chiar daca la inceput a starnit subiecte de discutie, chiar daca a suparat pe unii, femeia aceea si-a asumat ceva si a fost onesta cu sine si cu cei din jurul ei. In prima poveste, ea avea o fetita mica, de cativa anisori. In a doua, el avea doi copii mari, la liceu. Ambele situatii au starnit dureri dar nu asa e viata? Trecem prin situatii diferite si delicate de multe ori. Important e cum poti sa le faci fata si cum iti asumi consecinta faptelor tale.
      Multumesc pentru vizita si pentru comentariu.

  4. In prima povstire, Dana a procedat pe fata la-nceputul unei relatii fara obligatii. A fost scurt, clar, hotarat. S-a mers sa zicem normal.
    In a doua e chin, zbucium. Dan neloial, un cosmar lung. Soina visatoare.

    • Da. Poate ca ea nu avea alte optiuni in relatia aceea. Era in pozitia de a accepta hotararile lui.

      • Era-n pozitia de a accepta. Unde e libertatea, realsimul, hotararea?

      • hmmm…Aparent, Sorina era o femeie libera. Relatia de compromis pe care a acceptat-o insa,a facut-o sa fie dependenta de deciziile lui. Iar el, era un indecis. Avea nevoie in egala masura si de una si de alta, din diferite considerente. Sorina nu avea prea multe optiuni. Sa accepte constrangerile compromisurilor relatiei sau sa plece. A tot sperat, insa degeaba. Ea nu putea hotari in locul lui. Nu ii putea ea spune sa renunte la tot ce construise pana atunci cu cealalta si sa o ia de la capat, cu ea. Ar fi trebuit sa porneasca de la el toate acestea.

  1. Pingback: Atitudini fata de FeMeI « Daurel’s Blog

  2. Pingback: Povestile adevãrate ale Gabrielei « Daurel’s Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: