citind oamenii orasului


Are priviri patrunzatoare. Cu toate acestea, cand merge pe strada nu se uita la oameni. Vede doar florile, animalele,cerul, culorile. E mai simplu sa asculti viata si sa vezi culori. Cand nu i se preling printre trecatori, ca si cum ei nu ar exista, privirile ei ii fixeaza si citesc dincolo de ei, strapungand poza lor cotidiana. O fata flusturatica in fusta scurta si cu ochii stralucind spre orice masina luxoasa, o mama obosita, privind in gol, gandidu-se cum va trece si luna asta cu datorii si necazuri, o batranica obraznica apostrofand generatia tanara, un sot fidel caruia ii e rusine sa se uite fix in ochii unei femei, un batranel care abia asteapta sa intre undeva sa bea un paharel, elevul care e fericit si usor ingrijorat ca a chiulit de la scoala, studentul care se gandeste la orele de dimineata si la cheful de seara. Citindu-le privirea trecatorilor ochii ei negri fac o radiografie. Ochii nu poti minti iar sufletul lor se vede perfect in privire. Ei sunt oamenii orasului in forfota strazii.

Anunțuri

Posted on 2 Octombrie 2010, in Povestiri din Cartier and tagged , , . Bookmark the permalink. 19 comentarii.

  1. asa vad eu oamenii. Nu-i vad cand trec pe strada, dar daca ma uit in ochii lor, vad vietile fiecaruia, dezbracate de cuvinte.

  2. Aşa este, Gabriela, de cele mai multe ori, este suficientă o privire şi omul de lângă tine sau din faţa ta îşi spune toată povestea.

  3. putini oameni stiu ca privirea poate fi atat de expresiva.

    • Eu cred că ochii sunt cei care ne arată vârsta, de fapt. Nu ridurile, nu părul alb, nu pielea… Ochii şi poveştile strânse în ei.

      • Lucram la judecatorie si intr-o zi, vine la noi un batranel ridat, garbovit de ani, imbracat modest, un om de la tara. Discutand cu el ceva despre niste dosare vechi, se uita la mine zambind si-mi zise: „domnisoara, doar sufletul si ochii mi-au ramas vesnic tineri”. Scoase si-mi arata o fotografie veche, cu el si trei camarazi, inainte de a merge pe front. Si am ramas impresionata ca mosul meu fusese un fecior foarte frumos. Atunci m-am gandit cat de mult ne schimba pe noi timpul. E cel mai mare dusman al nostru. ne vindeca si ne raneste in acelasi timp si cu o dalta fina ciopleste chipurile noastre.

  4. Şi mie îmi place de foarte multe ori să merg pe stradă şi să privesc oamenii. Îmi imaginez poveştilor lor, trăirile lor interioare, bucurile şi necazurile pe care le au. Este cel mai bun exerciţiu prin care poţi lua contact direct cu viaţa. Gânduri bune!

    • E un exercitiu bun dar pe care il pot face cu usurinta doar cei care inteleg bine natura umana.

      • Și dacă n-o cunosc bine, exercițiul de imaginație tot le face bine. De pildă, și eu obișnuiesc să mă uit la oameni. Nu doar la ochi însă. Hainele lor spun, de exemplu, aceleași lucruri ca și ochii. Azi am văzut de pildă o femeie spre 60 de ani, platinată, machiată cu mult negru și purtând o rochie până la jumătatea coapsei. Nu era dizgrațioasă, având încă un trup în bună stare, dar părea totul atât de deșănțat… și avea o privirea de nebună… Ei, femeia asta sigur are o poveste interesantă, dar pe care nu sunt curioasă s-o ascult pentru că bănuiesc trăiri destul de ciudate sub aspectul ăla al ei…

      • Fiecare om are o poveste sau mai multe. Eu am sute. Dar cu certitudine, daca lucrezi mult timp cu oameni, capeti, fara sa vrei, deprinderea de a-i citi. Din expresia ochilor, mimica fetei, gesturi, vestimentatie, conversatie, tonalitatea vocii, atitudine. Nu e necesar sa asculti vorbele ca sa iti dai seama de caracterul persoanei cu care vorbesti. Limbajul trupului spune mult mai multe. De cele mai multe ori oamenii iti spun ceea ce ai vrea sa auzi sau ceea ce ar vrea sa stie tu despre ei. Era un citat care spunea:” cand cineva iti spune un lucru, gandeste-te la opusul lui”. 🙂

  5. cu asa o diversitate de oameni e greu sa te simti singur. si cumva parca sentimentul asta de apartenenta la un colectiv de oameni,cu probleme diferite,cu bucurii sau tristeti,te fac sa mergi inainte si sa fii fericit ce ce ai.

    • Esti cu adevarat fericit cand esti multumit cu ceea ce ai. E foarte adevarat. Nu stiu daca am sentimentul de apartenenta la colectivitate, dezvoltat, dar simt trairile celor din jur.

  6. Din acelaşi motiv îmi place să bat oraşele pe jos. Altele sunt casele, monumentele şi oamenii, văzuţi de la nivelul străzii.

  7. cand inchizi ochii ce vezi de fapt?

  8. Magandesc ca si (unii) ipocriti stiu asta, deci isi vor dosi sentimentele, emotiile…

  1. Pingback: MEDIAŞ – ORAŞ CETATE (1) « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: