Din partea firmei


Munca intr-un saptamanal nu e foarte agitata. Ai timp o saptamana sa culegi datele, sa le prelucrezi, sa scrii articolele, sa faci corectura. Teoretic. Munca in media te propulseaza insa intr-o lume fascinanta, cunosti oameni, esti invitat la tot felul de intalniri si evenimente, in tot felul de institutii in care nu credeai ca vei intra vreodata. Si incepi sa constati ca saptamana e incarcata si nu iti mai ajunge timpul. Pentru ca ziarul apare saptamanal si stirile nu mai pot fi numite stiri dupa o saptamana, redactorii s-au axat pe povestioare de viata, relatari, reportaje, comentarii. E vara si cald. Tinerii sunt in vacanta, adultii sunt in concediu. Atmosfera pasnica a oraselului a fost zguduita zilele trecute de drama unei familii careia i s-a inecat fiul intr-un lac cu apa sarata din apropiere. Zona e una cunoscuta pentru exploatarile de sare de pe vremea romanilor. Lacul sarat, are o latime de vreo 30 de metri insa adancimea lui depaseste 150. Nu se stie cu precizie cati metri, pentru ca s-a format din surparea unei mine, la inceputul secolului trecut. Exista o legenda care spune ca acolo, in mina aceea rudimentara, au fost prinsi cativa mineri. Nu a fost chip sa se mai ajunga la ei iar strigatele lor de ajutor s-au auzit de sub pamant timp de cateva zile. Apoi apa care se revarsa, probabil intr-un rau subteran sau din panza freatica, a acoperit glasul lor. Lacul se numeste acum Torok. Trecura trei zile de cand tanarul s-a inecat iar corpul lui nu iesise la suprafata. Probabil era agatat in radacinile de pe malurile lacului. Cu scafandri nu se poate intra. Salinitatea ridicata a apei nu permite scufundarea la adancime. O echipa e televiziunii regionala a ajuns in zona. Dupa ce s-a interesat de eveniment si de povestile legate de lac s-au dus acolo la filmari. Bucurosi de colaborarea jurnalistelor de la ziarul local, le-au luat pe trei dintre ele drept ghizi. Fetele, vesele nevoie mare, cu costumul de baie in posetuta, pentru orice eventualitate, au acceptat cu draga inima. Dupa trei ore, ele erau tot la Torok.

Directorul ziarului, trecu pe acolo si remarca absenta trupei. Vazu ca ele s-au dus la plaja si le suna enervat si incruntat. Cum se poate ca ele sa mearga sa piarda vremea in timpul servciului? Sunt platite sa munceasca nu sa se distreze. Acum, e adevarat ca avea pe undeva dreptate. Dar cine poate rezista tentatiei unei zile toride de vara, a unei companii placute si a unei oferte de baie, chiar daca doar de soare.

–         Alina! Unde sunteti! -Vocea lui vroia sa fie autoritara.- La Torok? Dar ce faceti acolo? Stati pe malul lacului? Ia haideti imediat la birou! Avem sedinta de redactie. Cum peste o ora? Nu peste o ora. Imediat!

Peste 30 de minute, in fata redactiei parca masina televiziunii. Sorin Grecu, un redactor cunoscut pentru dezinvoltura si reportajele spectaculoase, la conduse pe fete. Acestea intrara in sir indian, desculte, cu sandalele legandu-se  in mana, cu ochelarii de soare pe ochi, ca si cum tocmai atunci s-au intors de pe o plaja insorita in plin concediu. Sorin o saluta pe Dana, redactorul sef, cu care se cunostea de cativa ani si ea il primi zambind.

–         Buna Dana. Ce mai faci? E asa de cald, nu veniti cu noi la o bere?

–         Nu chiar acum. Avem o sedinta. Peste o ora, daca vrei.

–         Nu pot sta atat. La 13 trebuie sa intru cu stirile locale si nu am timp.

Introcandu-se spre iesire, dadu cu ochii de directorul care statea pe un scaun, in spatele usii, ca un copil pus la colt, micut si bland. Il batu usor pe chelia lucioasa si ii zise.

–         Si tu micutule, scuza-ma ca nu te-am scanat din prima. Haide macar tu cu noi la o bere. Din partea firmei.

–         Nu pot sa vin din partea firmei, zise acesta, jenat si enervat ca nu e tratat la nivelul exigentei functiei pe care o ocupa.             

Echipa televiziunii pleca. Directorul rosu la fata, nu se prezentase musafirilor, dar enervat pleca si el, lasandu-le pe fete in sedinta dar bucuros ca le scosese macar de la “sedinta de plaja”. Asa ca se duse  si el acasa, linistit ca toata lumea munceste si nu e platita degeaba.

Dupa o zi, fetele dadura inca un raid pe la lac, doar intr-o scurta trecere, si fura de fata cand, corpul baiatului se ridica la suprafata. Dadura telefon la politie si ii anuntara pe cei de la criminalistica sa vina.

–         Domnisoara Alina, cum faceti de sunteti mereu cu un pas inaintea noastra? Parca stiti ce pregateste providenta. Mereu ajungem dupa dvs.

–         Cineva acolo sus, ne iubeste, zise Alina zambind.

Anunțuri

Posted on 29 Septembrie 2010, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. 6 comentarii.

  1. dulce si amar, exact ca in viata…

  2. Unii vin, altii pleaca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: