Angela, Andreea si catelul


Daca lucrurile in viata mea ar fi foarte simple, nu cred ca m-ar reprezenta de nici o culoare. Si cum mie imi plac culorile vieti, azi am avut o zi plina, de aventuri. Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma implic in ceva, o fac cu toata convingerea si pun mult suflet.

Azi, a venit cineva sa adopte ultimul catelus. I-am invitat in apartament. Era o tanara de vreo 23 de ani, Angela cu o fetita de mana, Andreea. Mi-a spus ca fetita are 1 an si 7 luni. I-am servit cu suc, cafea si fetitei i-am dat o ciocolata. I-am pus “trusoul catelului, mancare, jucarii, instructiuni. Intre timp, vorbeam cu tanara. Am fost draguta si la plecare m-a pupat. Totul a fost ok pana cand mintea mea, a inceput sa proceseze. Asa e cu blondele, gandesc mai lent ca niste bombe cu explozie intarziata. Si realizez ca tanara, avea o situatie nesigura, ca sta in chirie, ca m-a intrebat de un loc de munca. Ba m-a intrebat daca i-am facut vaccinurile la catela si daca are si lesa. Apoi mi-am amintit ca era interesata daca stiu pe cineva care vinde un pat ca ar avea nevoie de unul. Catelusul si l-a dorit foarte mult pentru fetita. Si o inteleg. E o jucarie vie. Dar tanara nu prea avea cu ce sa intretina jucaria. Si au inceput remuscarile. Ale mele, evident. Asa ca, pun mana pe telefon si sun.

–         Domnisoara Angela? Gabriela sunt. Ati ajuns deja la Gilau? Uitati de ce va sun. M-a sunat medicul veterinar. Mi-a zis ca nu trebuia sa dau catelul, ca are o viroza si ca trebuie musai vaccinat. Si ca nu are voie sa stea in colectivitate cu copii pentru ca e o boala transmisibila. Asa ca o sa va rog sa mi-l restituiti. Va platesc transportul si deranjul. Si imi cer scuze.

Femeia imi raspunse cam fara chef, poate enervata sau indispusa de situatie.

–         Bine. Poate ca o sa trec deseara sa vi-l aduc atunci. Acum nu pot ca am ceva treaba.

Am mintit. Rusinos dar nu vedeam alta solutie. Daca as fi spus adevarul nici o sansa sa il mai recuperez. Stau si reflectez. Fata nu o sa mi-l aduca veci! In cel mai bun caz il va da altcuiva sau il va abandona. De crescut nu ar avea cu ce, chiar daca ii e drag. Parca il vedeam peste doua saptamani slab, transparent si cu coastele iesind prin blanita. Imi dau lacrimile. Eu l-am hranit cu grija, m-am trezit din 3 in trei ore sa ii dau sa manance cu biberonul. Cand mi se termina laptele din frigider, ma duceam la nonstop si la 3 dimineata sa cumpar cutii de lapte incat se uitau vanzatoarele cruscis la mine.  Si totul ca sa ce? Sa il dau cuiva care nu isi poate avea grija de propria persoana. Ce-o fi fost in capul meu? Gilaul e un mic orasel la 15 kilometri distanta de Cluj Napoca, si are vreo 6 blocuri in zona centrala iar in rest sunt case. E aproape ca la tara. Un caine abandonat nu prea are sanse la tara. Acolo oamenii prefera sa tina cate un purcel decat sa dea de mancare unui caine. Darmite sa-l vaccineze! Asa ca, imi iau posetuta de panza cu floricele roz-galbene-verzi si plec in cautarea catelului. Iau autobuzul si apoi, ma duce cineva cu masina si ma lasa in centru orasului. Incotro sa ma indrept? Vad o farmacie. Intru. Un tanar dragut.

–         Buna ziua. Va deranjez cu o problema si am nevoie de ajutorul dvs. daca puteti dar nu are legatura cu ceea ce faceti aici. Am dat cuva un catel, si veterinarul mi-a zis ca are probleme…etc…(povestea o stiti). V-as ruga daca o cunoasteti pe Angela, care are o fetita Andreea.

–         Imi pare rau, dar nu o stiu. Sunt destul de nou in oras si nu am ajuns sa cunosc multa lume. Mergeti la etaj. E acolo un medic de familie si poate va ajuta. O doctorita foarte amabila si cunoaste multi pacienti.

Multumesc si plec. Doctorita imi deschide mintea ca tanara, daca nu are loc de munca, nu e inscrisa la medic de familie. Ii dau dreptate. Multumesc si plec. Tanarul farmacist ma vede.

–         Ati rezolvat?

–         Din pacate nu.

–         Atunci mergeti la alimentara de peste drum. Poate ca aveti ceva sanse.

Traversez si vad o taraba cu legume. O tinerica vanzatoare e amabila cu clientii. Astept.

–         Buna ziua. Va rog sa ma ajutati daca puteti. Caut o tanara Angela, cu o fetita Andreea. Tanara blonda, inalta atata si fetita mica, inalta atat. Si explic povestea cu catelul si tratamentul.

–         Eu stiu o tanara, cu descrierea aceasta. Dar fata in cauza nu va mai raspunde la telefon? Dati sa o sun si eu!… Nu raspunde nimeni la acest numar.

Atunci ma trimite cu o clienta, la fata despre care vorbea. Ajung la o ruda, o femeie care facea prajitura. Astept. Ma duce la bloc. Eu stiam ca trebuia sa fie casa. Dar cine stie? M-o fi mintit. Sotul fetei, un tanar slabut, vine mirat. Aflu ca fata e bolnava, ca are un copilas dar nici vorba sa fi fost la Cluj dupa catel. Cand o vad, inteleg ca nu e vorba despre ea. Imi cer mii de scuze, le multumesc de intelegere si plec inapoi de unde venisem. La taraba cu legume. Ii povestesc vanzatoarei ca nu e ea. Ii mai descriu inca o data cum arata Angela, cu o fata Andreea. Apare o alta vanzatoare. Ii explic si ei despre ce e vorba. Le iau nr de telefon s le rog daca o vad, sau daca vad catelul sa ma anunte. Plec cu vanzatoarea a doua si traversam strada la un magazin alimentar mai mic. Ii explicam si acolo vanzatoarei, a treia, despre povestea cu Angela, Andreea si catelul. O rog si pe ea sa fie pe faza daca o vede si sa ma anunte. Intre timp ca suna un client. Culmea e si clientul e din Gilau. La fix!  Il rog i pe el sa ma ajute. Angela, Andreea si catelul.

–         Daca nu reusiti o sa ii rog pe cei de la politie sa verifice, imi zice el.

Una dintre vanzatoare suna pe telefonul Angelei, care nu mai raspundea de o vreme. Culmea e ca ii raspunde. Vanzatoarea o ia tare.

–         Doamna Angela? Sunt doamna cu catelul. Stiti despre ce e vorba? Da? V-o dau pe doamna la telefon!

Eu raspund, in culmea fericirii. Ii spun ca m-a adus sotul – nu stie ca nu am sot-  la Gilau si ca m-a lasat sa-mi rezolv problema. Trebuia sa dau greutate discutiei. Fara un sot, poate ca m-ar fi trimis la plimbare. Imi spune adresa si eu zbor spre catel. L-am recuperat, fericita. L-am pupat pe nas, intre ochi, l-am strans la piept. Dragul de el! Azi am tras o serie de minciuni, am implicat lumea in problemele mele dar in sfarsit am reusit. Am catelul si de acum voi fi foarte, foarte, foarte atenta sa ajunga la niste stapani care sa il poata ingriji si iubi.

P.S. L-am uitat pe Nea Caisa, un batranel de vreo 60 de ani, care , venit la taraba de legume si fructe asista amuzat la mica noastra conspiratie si imi dadea putine sanse de reusita dar mi-a dat un sfat bun. Sa listez copii cu poza catelului, sa le lipesc pe stalpi si sa rog pe cei care il vad sa ma sune. Si trebuie sa le multumesc catorva prieteni care m-au sustinut moral si s-au interesat de finalul operatiunii.

Vreti sa stiti ce a facut Pufy, birmaneza tafnoasa si catelul cand s-au reintalnit dupa o absenta de cateva ore? S-au spalat reciproc cu mare dragoste. Si uite-asa, toata familia e completa si fericita.

Happy End!

Anunțuri

Posted on 22 Septembrie 2010, in Povestiri din Cartier and tagged , , , . Bookmark the permalink. 49 comentarii.

  1. Ce întâmplare emoţionantă! Mă gândeam că…poate… vei păstra pe micuţ, ca să aibă şi pisica un tovarăş bun de viaţă! Iar tu, Gabriela, vei avea alături cel mai credincios şi sincer sufleţel! 🙂

  2. Emoţionant,drăguţ căţelul. Greu te poţi dezlipi de el, la cât de frumuşel e.

    • E un dragalas care a invatat sa muste. 🙂 Asa se stie el juca. Ma prinde de pantaloni si ma trage dupa el, duce toti adidasii in coltul lui, si tot ce seamana a incaltare, incat pantofii stau pe dulap, mai nou. Si mai ia pisica in brate apoi se tranteste cu ea pe jos si spre marea noastra suprindere, pisica, dealtfel foarte increzuta, nu se supara deloc.

  3. Ai procedat bine. Eu zic sa–l tii tu Gabriela! Te-ai aplecat mult pentru el, nu-l mai da nimanui!

    • deocamdata e un rasfta si jumatate. Il scoatem zilnic la plimbare, si face o gramada de nazbatii. Pe Pufy mi-o ciufuleste de cate ori trece pe langa ea iar daca il apostrofez se duce pe perna lui rusinat… pentru 5 secunde. Apoi e din nou vesel, dand din coada si intoarce casa.

  4. In franceza, MOIS inseamna LUNA de calendar. EU se scrie MOI.

  5. Să ştii că m-ai înduioşat,mulţumesc. Măcar dacă oamenii ar face pentru cţşeii amărâţi jumătate din ce ai făcut tu pentru sufleţele astea…

    Soţului meu i se rupe sufletul când venim acasă, în România. L-am surprins de nenumărate ori ştergând-o cu salamul din frigider, seara, cică „să ducă gunoiul”. Un barbar, ce să mai! (un protestatar viteaz de Internat a avut tupeul să îl denumească în modul ăsta).

    • In cautarea mea, dupa ce l-am dat atunci pe Oby, am remarcat ca multi m-au ajutat. Nu m-a luat nimeni peste picior. Desi m-as fi asteptat. In ce priveste animalutele abandonate, mai cunosc oameni sufletisti care le salveaza si au grija de ele.

  6. „căţeii”, scuze. Ce ţi-e şi cu diacriticele astea! 😆

  7. Nici nu contest ca mai sunt, dar mi-aduc aminte o intamplare cu vreo doi ani in urma. Am venit in tara si am mers cu nasii si cu sora nasei si familia ei la o padure, aproape de Ploiesti. Acolo, un puiut mititel de catel s-a aciuat pe langa noi si a mancat, saracutul, cam tot ce i s-a dat. Erau mai multi catei mititei, abandonati in padure, dar el avusese curaj sa vina la noi. Nasa sta la bloc si lucreaza de dimineata pana seara, nasul la fel. S-au rugat cu cerul si cu pamantul de sora nasei sa il ia (au curte si au o curte de nu stiu cati metri patrati). Mai, femeia aia nu a vrut si pace si a trebuit sa il lasam acolo. Uraste animalele, nu stiu cum se impaca cu pisicile pe care le au si pe care nu le primeste nici in casa. Noroc cu maica-sa, impreuna cu care locuieste si care-i mai sufletista. SI cu fie-sa care nici nu vrea sa auda sa scape de ele.

    Mi-aduc aminte ca in seara aceea am vorbit cu al meu la telefon si am plans aproape 5 minute de frustrare si mila pentru sufletelul acela mic…

    Am inteles ca l-ai pastrat pe Oby, totusi, nu-i asa?

  8. Ghiceste te rog ce background are azi computerul meu?
    Sigur ai ghicit.
    Este Oby cel frumusel. 😛

    • :))
      Gabriela esti foarte draguta. Ma bucur ca iti place cateslusul meu. Catelusul are acum peste 20 de kilograme iar cand vine de afara seara sa se culce, trebuie sa il spal pe labe si nu-l pot ridica sa-l urc in cada. Si o sa mai creasca. imi amintesc cand mergeam cu el, in lesa la plimbare la lac. Toata lumea ma intreba ce rasa e. Si cand spuneam ca e caine de curte, se dezumflau.

  1. Pingback: Drum spre devenire… (24) « Cristian Dima

  2. Pingback: Povestile adevãrate ale Gabrielei « Daurel’s Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: