Daily Archives: 22 septembrie 2010

Angela, Andreea si catelul


Daca lucrurile in viata mea ar fi foarte simple, nu cred ca m-ar reprezenta de nici o culoare. Si cum mie imi plac culorile vieti, azi am avut o zi plina, de aventuri. Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma implic in ceva, o fac cu toata convingerea si pun mult suflet.

Azi, a venit cineva sa adopte ultimul catelus. I-am invitat in apartament. Era o tanara de vreo 23 de ani, Angela cu o fetita de mana, Andreea. Mi-a spus ca fetita are 1 an si 7 luni. I-am servit cu suc, cafea si fetitei i-am dat o ciocolata. I-am pus “trusoul catelului, mancare, jucarii, instructiuni. Intre timp, vorbeam cu tanara. Am fost draguta si la plecare m-a pupat. Totul a fost ok pana cand mintea mea, a inceput sa proceseze. Asa e cu blondele, gandesc mai lent ca niste bombe cu explozie intarziata. Si realizez ca tanara, avea o situatie nesigura, ca sta in chirie, ca m-a intrebat de un loc de munca. Ba m-a intrebat daca i-am facut vaccinurile la catela si daca are si lesa. Apoi mi-am amintit ca era interesata daca stiu pe cineva care vinde un pat ca ar avea nevoie de unul. Catelusul si l-a dorit foarte mult pentru fetita. Si o inteleg. E o jucarie vie. Dar tanara nu prea avea cu ce sa intretina jucaria. Si au inceput remuscarile. Ale mele, evident. Asa ca, pun mana pe telefon si sun.

–         Domnisoara Angela? Gabriela sunt. Ati ajuns deja la Gilau? Uitati de ce va sun. M-a sunat medicul veterinar. Mi-a zis ca nu trebuia sa dau catelul, ca are o viroza si ca trebuie musai vaccinat. Si ca nu are voie sa stea in colectivitate cu copii pentru ca e o boala transmisibila. Asa ca o sa va rog sa mi-l restituiti. Va platesc transportul si deranjul. Si imi cer scuze.

Femeia imi raspunse cam fara chef, poate enervata sau indispusa de situatie.

–         Bine. Poate ca o sa trec deseara sa vi-l aduc atunci. Acum nu pot ca am ceva treaba.

Am mintit. Rusinos dar nu vedeam alta solutie. Daca as fi spus adevarul nici o sansa sa il mai recuperez. Stau si reflectez. Fata nu o sa mi-l aduca veci! In cel mai bun caz il va da altcuiva sau il va abandona. De crescut nu ar avea cu ce, chiar daca ii e drag. Parca il vedeam peste doua saptamani slab, transparent si cu coastele iesind prin blanita. Imi dau lacrimile. Eu l-am hranit cu grija, m-am trezit din 3 in trei ore sa ii dau sa manance cu biberonul. Cand mi se termina laptele din frigider, ma duceam la nonstop si la 3 dimineata sa cumpar cutii de lapte incat se uitau vanzatoarele cruscis la mine.  Si totul ca sa ce? Sa il dau cuiva care nu isi poate avea grija de propria persoana. Ce-o fi fost in capul meu? Gilaul e un mic orasel la 15 kilometri distanta de Cluj Napoca, si are vreo 6 blocuri in zona centrala iar in rest sunt case. E aproape ca la tara. Un caine abandonat nu prea are sanse la tara. Acolo oamenii prefera sa tina cate un purcel decat sa dea de mancare unui caine. Darmite sa-l vaccineze! Asa ca, imi iau posetuta de panza cu floricele roz-galbene-verzi si plec in cautarea catelului. Iau autobuzul si apoi, ma duce cineva cu masina si ma lasa in centru orasului. Incotro sa ma indrept? Vad o farmacie. Intru. Un tanar dragut.

–         Buna ziua. Va deranjez cu o problema si am nevoie de ajutorul dvs. daca puteti dar nu are legatura cu ceea ce faceti aici. Am dat cuva un catel, si veterinarul mi-a zis ca are probleme…etc…(povestea o stiti). V-as ruga daca o cunoasteti pe Angela, care are o fetita Andreea.

–         Imi pare rau, dar nu o stiu. Sunt destul de nou in oras si nu am ajuns sa cunosc multa lume. Mergeti la etaj. E acolo un medic de familie si poate va ajuta. O doctorita foarte amabila si cunoaste multi pacienti.

Multumesc si plec. Doctorita imi deschide mintea ca tanara, daca nu are loc de munca, nu e inscrisa la medic de familie. Ii dau dreptate. Multumesc si plec. Tanarul farmacist ma vede.

–         Ati rezolvat?

–         Din pacate nu.

–         Atunci mergeti la alimentara de peste drum. Poate ca aveti ceva sanse.

Traversez si vad o taraba cu legume. O tinerica vanzatoare e amabila cu clientii. Astept.

–         Buna ziua. Va rog sa ma ajutati daca puteti. Caut o tanara Angela, cu o fetita Andreea. Tanara blonda, inalta atata si fetita mica, inalta atat. Si explic povestea cu catelul si tratamentul.

–         Eu stiu o tanara, cu descrierea aceasta. Dar fata in cauza nu va mai raspunde la telefon? Dati sa o sun si eu!… Nu raspunde nimeni la acest numar.

Atunci ma trimite cu o clienta, la fata despre care vorbea. Ajung la o ruda, o femeie care facea prajitura. Astept. Ma duce la bloc. Eu stiam ca trebuia sa fie casa. Dar cine stie? M-o fi mintit. Sotul fetei, un tanar slabut, vine mirat. Aflu ca fata e bolnava, ca are un copilas dar nici vorba sa fi fost la Cluj dupa catel. Cand o vad, inteleg ca nu e vorba despre ea. Imi cer mii de scuze, le multumesc de intelegere si plec inapoi de unde venisem. La taraba cu legume. Ii povestesc vanzatoarei ca nu e ea. Ii mai descriu inca o data cum arata Angela, cu o fata Andreea. Apare o alta vanzatoare. Ii explic si ei despre ce e vorba. Le iau nr de telefon s le rog daca o vad, sau daca vad catelul sa ma anunte. Plec cu vanzatoarea a doua si traversam strada la un magazin alimentar mai mic. Ii explicam si acolo vanzatoarei, a treia, despre povestea cu Angela, Andreea si catelul. O rog si pe ea sa fie pe faza daca o vede si sa ma anunte. Intre timp ca suna un client. Culmea e si clientul e din Gilau. La fix!  Il rog i pe el sa ma ajute. Angela, Andreea si catelul.

–         Daca nu reusiti o sa ii rog pe cei de la politie sa verifice, imi zice el.

Una dintre vanzatoare suna pe telefonul Angelei, care nu mai raspundea de o vreme. Culmea e ca ii raspunde. Vanzatoarea o ia tare.

–         Doamna Angela? Sunt doamna cu catelul. Stiti despre ce e vorba? Da? V-o dau pe doamna la telefon!

Eu raspund, in culmea fericirii. Ii spun ca m-a adus sotul – nu stie ca nu am sot-  la Gilau si ca m-a lasat sa-mi rezolv problema. Trebuia sa dau greutate discutiei. Fara un sot, poate ca m-ar fi trimis la plimbare. Imi spune adresa si eu zbor spre catel. L-am recuperat, fericita. L-am pupat pe nas, intre ochi, l-am strans la piept. Dragul de el! Azi am tras o serie de minciuni, am implicat lumea in problemele mele dar in sfarsit am reusit. Am catelul si de acum voi fi foarte, foarte, foarte atenta sa ajunga la niste stapani care sa il poata ingriji si iubi.

P.S. L-am uitat pe Nea Caisa, un batranel de vreo 60 de ani, care , venit la taraba de legume si fructe asista amuzat la mica noastra conspiratie si imi dadea putine sanse de reusita dar mi-a dat un sfat bun. Sa listez copii cu poza catelului, sa le lipesc pe stalpi si sa rog pe cei care il vad sa ma sune. Si trebuie sa le multumesc catorva prieteni care m-au sustinut moral si s-au interesat de finalul operatiunii.

Vreti sa stiti ce a facut Pufy, birmaneza tafnoasa si catelul cand s-au reintalnit dupa o absenta de cateva ore? S-au spalat reciproc cu mare dragoste. Si uite-asa, toata familia e completa si fericita.

Happy End!