O femeie daca prin istorie


La 40 de kilometri de Deva, intr-o margine de sat, pe un deal inalt, acolo unde se termina drumul si incepe salbaticia naturii, bate inima calda a unui romance. Maria Craciun, o femeie de 65 de ani, lovita de viata si de intamplari nefericite, isi duce traiul cu stoicism si cu rabdare ardeleneasca. E figura darza si obosita dar demna a unei femei de la munte. In casuta ei modesta, saracacioasa, ziua incepe devreme, in zori.cand pregateste ceva in pripa de mancare si apoi, porneste pe jos, urcand panta dealului cam un kilometru pana la locul ude stau animalele, doua vaci si doi vitei. Trupul acesta firav are in el atata putere incat poate suporta muncile grele ale campului. Maria merge la coasa. Trebuie sa isi ingrijeasca animalele care sunt singura ei sursa de venit. Ca sa poata supravietui, vinde viteii si isi gospodareste cu mare grija banutii, sa ii ajunga pana cand va avea alti vitei de vanzare. Barbatul ei, e mort de multi ani, si a dus cu el o mica parte din suferinta care a incercat-o. O fire slaba, el si-a inecat amarul in bautura si nu a fost omul care sa se zbata prea mult, poate simtind ca destinul l-a condamnat de la inceput sa traiasca viata amarata din munte. Ca orice familie simpla, de la tara, nadejedea e in copiii care ar trebuie sa o ajute la batranete. Dar nici acum, nu poate conta pe ajutorul lor. Poate ca e destinul parintilor cu caractere puternice sa isi apere instinctual copiii, atat de mult incat sa ii fereasca de provocari dar facandu-i neputinciosi in lupta cu viata. Maria a avut 4 copii. Un baiat i-a murit in urma cu multi ani, inecat la rau. Era elev de liceu pe vremea aceea si avea optsprezece ani. O fata, a avut un accident de masina cumplit si s-a chinuit ani de zile sa se recupereze. E invatatoare in sat, are cam 40 de ani dar nu s-a casatorit niciodata. Probabil ca durerile recuperarii au stins ceva in ea. Dorinta de viata si responsabilitatea unei familii. Alta fata e casatorita la Deva. Macar ea o duce mai bine si nu trebuie sa ii poarte de grija. Maria mai are un fiu, Ghita, care fire blanda, mostentita de la parintele lui, s-a lasat invins de viata. De mai multi ani a ramas fara serviciu si nu si-a mai gasit de lucru decat ocazional. Asa ca sta cu batrana si traieste in umbra ei, ajutand in gospodarie.

–   Stiti cate de greu ne e cu vitele acelea? Asta ma doare pe mine cel mai tare. Ca nu mai vine apa de la fantana din deal, pe conducta si nu au ce bea. Degeaba ii tot spun lui Ghita sa mearga sa o tocmeasca, ca el nu se duce.

Saracu s-o dus si o incercat sa sape cu tarnacopul pamantul, ca sa bage o sarma lunga pe o portiune de conducta, care avea mai mult de 50 de m, insa asa de tare era solul, ca n-o reusit sa sape, asa ca o amanat pe cand o sa mai ploua.

Porcii mistreti le-au distrus recoltele, truda lor de un an intreg. Au rascolit porumbul cu coltii lor, incat a ramas campul ca dupa dezastru.

–   Ca mai demult, cand erau oameni mai multi, se pusca cu carbid in fiecare noapte, si recoltele erau in siguranta, dar acuma….

In vecin, la poiata unde isi tine vitele,  este o familie de batrani, trecuti de 75 de ani, care lucreaza si ei la fel ca ea, din greu, pamantul batucit si impietrit, impovarati de atatia ani. Si ca si cum nu ar fi de ajuns atatea necazuri si apasari anul acesta cartofii nu s-au facut, si ei sunt un aliment de baza in familie. Au fost cuiburile pline de cartofi mici si crapati, incat sunt numai buni de dat la porci. Dar, cu atatea rele, are totusi o multumire. Ca a reusit sa faca 24 de “pari”, niste capite de fan uriase si ca asa, vitele vor avea de mancare toata iarna. Familia intreaga se pregateste de iarna. Acum e o toamna blanda si calduta. La 40 de kilometri, cetatea Devei gazduieste urmele istoriei de peste 2000 de ani. Cum e viata unei femei dace dupa doua milenii? Simpla si modesta, aparent rupta de lumea cotidiana, industriala, tumultoasa. Maria lui Craciun urca zilnic dealul, 1 kilometru pe inaltime, cu un radio mic in buzunarul hainei. Asculta muzica si stiri. E necajita. Nu o sa fie mai bine niciodata pentru ea. Parca viata, istoria, sansa a condamnat-o la nefericire. O femeie daca dupa 2000 de ani de trecut. Peste dealuri coboara lin toamna, cu invaluiri reci si stropi de ploaie. A cata ploaie oare? A cata toamna?

Anunțuri

Posted on 14 Septembrie 2010, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. 27 comentarii.

  1. superb, imi aminteste de bunica-mea, cand era-n putere

  2. cred ca aminteste de bunica multora dintre noi.

  3. Da. Viata oamenilor simpli. Dramele lor si frumusetea locurilor in care traiesc.

  4. dupa o saptamana petrecuta la arieseni in varf de munte te inrebi daca CHIAR duc lipsa de ceva cei care traiesc prin locuri de genul asta…

    • s-au obisnuit de generatii sa isi produc mai tot in gospodarie si destul de rar coboara la oras pentru cumparaturi. Asta nu inseamna ca sunt sunt rupti de viata de la oras. Ei traiesc insa in alta lume.

  5. ai talent scriitoricesc, mi-ar placea sa pot scrie/povesti asa, fotografiile sunt expresia clara a povestii. superb!

  6. Frumoasă povestea. Din păcate, e soarta multor bătrâni de la sate, chiar şi de aici din zona de câmpie. Copiii sunt plecaţi la oraş sau în alt judeţ, iar ei trebuie să se întreţină singuri. Sunt norocoşi cei care reuşesc să-şi vadă copiii, măcar la sfârşit de săptămână.

  7. Frumoasă povestea. Din păcate, este soarta multor bătrâni chiar şi de aici de la câmpie. Copiii au plecat la oraş sau în alt judeţ, iar ei trebuie să se descurce singuri, să încerce să supravieţuiască. Sunt norocoşi cei care îşi văd copiii măcar la sfârşit de săptămână.

  8. Am fost, acum câţiva ani, pe munte, la peste o mie de metri altitudine. Acolo unde a crescut Mama Ana (cea care acum îşi încălzeşte blidul cu mâncare în … cuptorul cu microunde!). Ameţit de peisajul mirific, topograful a exclamat: „Aici aş vra să trăiesc!”. La care, Mama Ana, a răspuns, amintindu-şi de anii în care ea chiar locuia pe-acolo: „Da’, să nu-ţi fie foame!”. Ştia ea ceva ce noi nu ştiam!

  9. Zamfir, oamenii simpli au rationamente logice. Ce e trist pentru noi e ca avem o tara cu niste locuri de o frumusete rara si nu stim sa le punem in valoare.

  10. Sunt, mai sunt, oameni curajosi.

  11. pentru oamenii de la tara, curajul face parte din lupta lor zilnica pentru existenta.

  12. mie imi lasa un gust amar ideia, ca la asa varsta inaintata sunt nevoiti sa-si castige bucata de paine in sudoarea fruntii; toata viata muncesc pana la epuizare, dar odata ajunsi la batranete nu mai au acea putere – iar munca e aceiasi…

  13. sunt oameni care au fost predestinati sa munceasca toata viata. Si e trist ca nu au o batranete linistita ci una grea, plina de nevoi.

  14. German Florin Iulian

    E buni mea !!!!

    • Buni a ta este o femeie deosebita. Sa fii mandru ca ai o astfel de bunica si sa inveti din felul ei de-a fi. Transmite-i toate cele bune si multa sanatate bunicii tale si parintilor.

  15. oameni de admirat,care merg inainte orice ar fi!

  16. Da. O viata traita in liniste si modestie, cu multa truda si demnitate.

  1. Pingback: Miercurea fara cuvinte- O femeie simpla « Fata din vis

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: