intrebarile varstei

E ora 7 seara si barbatul s-a dus” in sat”, adica la bufetul din centru satului, sa bea o bere sau o palinca cu alti sateni, sa mai schimbe o vorba despre politica, despre criza sau cine stie ce ale discutii importante. Leliuca Susana da semne de nerbdare. In Ardeal , leliuca i se spune unei femei trecute de 40 de ani, un fel de “tanti”. Leliuca Susana aseza animalele, verifica daca e curat prin casa si daca mancarea e gata. O lasa pe coltul sobei de gatit din bucatarie, acoperita cu un capac. Painea e si ea, taiata in felii si pusa in mijlocul mesei, impaturata intr-o stergura, un prosop din bumbac, tesut in casa, alaturi de farfuriile taranesti si tacamuri. Leliuca Susana si badea Niculae sunt amandoi trecute de 60 de ani. Copiii le sunt plecati din tara si ei singuri se gospodaresc si au grija unul de celalat. Femeia nu are rabdare cu barfa vecinelor care nu stiu “vorovi” altceva decat de muraturi si de reumastisme. Asa ca, se lua incet si se indrepta spre bufet. Ajunsa la carciuma, il zari pe barbatul sau, stand cu altii la o masa si cu un pahar de palinca in fata sa. Gesticula si plin de importanta comenta despre nesimitirea guvernantilor care nu ii ajuta pe tarani dar le-a impozitat pana si saracia.

–     D-apoi mai barbate, cum ne-o fost vorba? Vrei sa dormi toata ziua in bufet? Gata-ti din pahar si du-te acasa, ca am lasat mancarea pe foc!

Barbatul, un om bland de felul lui, bombani ceva, dar se executa repede. Pleca singur. Leliuca Susana mai ramase. De-abia a venit. Nu se jena ca in bufet nu mai era nici o muiere. Se aseza la tejghea, pe un scaun cu picioroange inalte si ceru una mica. Vanzatoare de la bar, obisnuita cu tabieturile batranei, ii turna un pahar de palinca si il aseza frumos inainte.

–                 Doamne, cum o pot bea unii oameni?- zise leliuca si dadu peste cap, dintr-o sorbitura paharul cu tarie de aproape 50 de grade.- Noah, Raveca, m-am incalzit si m-am inviorat, ca de la o varsta parca iti ruginesc toate incheieturile. Mai toarna-mi un det. Si femeia de la  ii mai puse un pahar de horinca. De fiecare data, leliuca se minuna cum o pot bea unii oameni, dupa care dadea peste cap, dintr-o data, paharul de tuica. Dupa trei pahare, se ridica, cu mai mare greutate decat venise de acasa.

–                 Amu m-oi duce si eu, ca cine stie ce mi-o face barbatul acela acasa pana viu eu. Intorcandu-se catre ceilalti sateni ii saluta cu umor. Noa sara buna si mai mereti la casele voastre ca muierile cele sunt ingrijorate nu cumva sa patiti ceva. Ma tat mir si eu cum puteti be atata horinca si mi-e sa nu va faca rau. Se indrepta spre podul de la vale, peste care trecea soseaua ce traversa satul. Barbatii o mai auzira murmurand, in timp ce se pierdea invaluita in umbrele serii; “Cum o pot bea unii oameni?”

Publicitate