ochii copilariei


Mirciulica e un copil deosebit de activ si plin de imaginatie. Face zilnic o gramada de traznai. E certat zilnic si promite sa nu mai faca. Si nu mai face. Nu aceleasi, face altele noi, pentru care nu a fost certat inca. E in clasa I-a si veselia lui cea mai mare e ca are cata libertate vrea. El iese de la scoala pe la 12 iar parintii ajung acasa dupa 6. Si pana atunci e lumea lui. Mai da o tura prin trei cartiere, ca sa  se intalneasca cu alti strengari, sa vada rudele care locuiesc in zona sau cand i se face dor, se duce la gradinita, unde isi castigase demult o doza mare de popularitate in randul educatoarelor si a copiilor. Azi, Mirciulica a facut o plimbare, dar nu asa de lunga ca de obicei. Mama, care e mereu cu ochii pe el si stie absolut orice face el in lipsa, s-a hotarat sa il tina acasa. I-a adus un catel, alb cu pete negre, dealtfel un partener de joaca nemaipomenit. Si Pongo, asa a fost botezat catelul, asteapta sa primeasca de mancare. Cu ghiozdanul in spate, transpirat si ciufulit, cu camasuta scoasa pe jumatate din pantalonii de uniforma, copilul priveste sirul pasilor ce aveau destinatia, acasa. Ochii stralucitori ai lui Mirciulica vazura un magazin nou. Citi cu greu, silabisind, Farmacie. Intra.

Farmacista, o femeie draguta il remarca, mai ales ca era singurul client. Plin de indrazneala el incepu.

–                 Saru’ mana.

–                 Servus, baietas. Te pot ajuta cu ceva?

–                 Nu. Am vazut ca abia ati deschis si am vrut sa vad ce este.

–                 O farmacie. Aici vindem medicamente pentru cei care sunt bolnavi. Esti bolnav?

–                 Nu. Sunt foarte bine. Doar vreau sa vad. Aici ce e?- intreba aratand spre masuta pe care se aflau doua pahare de plastic si un vas de sticla, cu apa.

–                 Acolo punem apa, pentru cine vrea sa bea, sau pentru cei care trebuie sa ia pastile.

–                 Pot sa beau si eu?

–                 Da. Farmacista zambi, amuzata de indrazneala si curiozitatea strengarului.

–                 Multumesc. Dupa atata scoala, un pahar de apa e foarte bun. Baietelul bau apa, cu pofta si cu seriozitate. Acum, daca am vazut despre ce e vorba pot sa plec. Sa stiti ca aveti un magazin frumos. Imi place. Am sa mai vin.

–                 Foarte bine. Te mai astept.

De la farmacie pana acasa erau vreo 50 de metri, dar el ii strabatu intr-o jumatate de ora. Se mai opri sa vorbeasca cu niste batrane care erau prin zona. Le spuse cum il cheama, unde lucreaza parintii, el le intreba daca au copii, se incinse o discutie in toata regula. In cele din urma se desprinse si intra in casa. Catelul il astepta cu bucurie. S-au jucat amandoi, fotbal, copilul si catelul, pana cand Pongo, ca un portar neiscusit ce era, a lasat mingea sa intre in “poarta” , adica in geamul usii de la sufragerie. Gata. Acum iar o sa supere mama.

–                 Ai vazut ce ai facut, catel rau ce esti? Pai nu ziceai tu ca vrei sa ne jucam fotbal? De ce nu mi-ai spus ca nu stii sa aperi? Pongo dadu din coada si il linse pe maini. Lasa ca nu ma impresionezi. Sa vezi ce ne cearta mama acum!

Cum nu mai avea chef de sport, se gandi cum sa faca sa isi cumpere ouale Kinder pe care si le dorea atat. Degeaba a incercat sa o impresioneze pe mama. Ea a fost vehementa si i-a spus ca nu merita. Ce daca are ciocolata in frigider? El vrea ouale acelea! Sunt asa de frumoase jucariile miniaturale din interiorul lor. Lua din dulapul unde stia ca tin parintii banii, o bancnota mare, albastruie. 50 lei, scria pe ea. Cobora scarile vesel si isi trasa ca destinatie, magazinul din colt, unde vazuse el minunatiile de oua. Pe scara se intalni cu vecinul Valer. Acesta observa bancnota in mana copilului si il intreba.

–                 Mirciulica, parintii ti-au dat atatia bani? Nu ti-e frica sa nu-i pierzi?

–                 Nu e treaba ta, veni raspunsul copilului, preocupat déjà de zecile de surprise pe care le va scoate din oua.

Vecinul tacu, gandidu-se ca intradevar, copilul are dreptate. Nu e treaba lui.

Ajunse la magazine, si se aseza cuminte la coada, dupa cele 3 persoane. Cand ii veni randul, deschise gura si ceru oule kinder, exact in momentul in care vanzatoarea il intreba ce doreste.

–                 Uff ce ma puteti enerva! Pai cum sa aflati ce doresc daca vorbiti in acelasi timp cu mine. Nu v-a invatat mama ca nu e frumos?

–                 Mai, esti cam obraznic. Zi odata ce vrei.

–                 Oua Kinder. Cate oua pot cumpara cu banii acestia?- Femeia calcula repede.

–                 Treizeci. Vrei sa cumperi de toti banii?

–                 Da.

Vanzatoarea ii puse ouale intr-o sacosa de plastic. Mirciulica era in culmea fericirii. Se duse cu ele acasa, zburand. Abia intra pe usa si incepu sa le deschida, sa sparga coaja de ciocolata si sa scoata suprizele. Niste componente miniaturale de plastic, ce trebuiau asamblate sa rezulte o figurina. Fu ocupat cu asta vreo ora. Apoi mandru, se uita la colectia sa. Cum o sa mai faca schimb cu ceilalti copii, cu figurinele din care avea dubluri. Se uita la ceas. Mama trebuia sa apara peste o jumatate de ora si el uitase ca primise niste sarcini precise. Ii lasa mereu cateva lucruri de facut, ca sa se asigura ca sta acasa. Nu avusese timp sa manance, nici nu-si facuse ordine in camera. Dar mai grav, ca nu avea timp sa duca sacul de la aspirator. Trebuia sa mearga in curte din spate, sa il goleasca la container si sa il scuture. Ce e de facut?

Ideea straluctioare aparu pe moment. Deschise geamul si il scutura pe geam. Cand se uita, de de parte o vazu pe mama, aparand dupa coltul blocului vecin. Isi trase repede capul inauntru si incepu sa se dezbrace in viteza. Mama nu vazu scena. Dar le vazu pe vecinele de la etajul inferior a isi deschisesera fereastra si se uitau, amutite, la geamul lor care devenise opac, din gauza stratului gros de praf fin care se lipise instantaneu. Nu si-a dat seama la inceput despre ce era vorba. Apoi, auzi comentariile lor.

–                 Cine naiba o fi facut asta? Sigur vecinele de la etajul 3 si 4 care arunca pe fereastra toate mizeriile. O sa merg eu imediat la ele.

Mama in schimb, avu o vaga banuiala. Intra in casa. Mirciulica era inca ocupat cu schimbatul hainelor.

–                 Nu stii, il intreba ea, cine a murdarit fereastra de la bucatarie doamnei Cocis?

–                 Nu. El era ca un ingersas. Daca nu L-ar fi cunoscut ar fi zis ca nici vorba sa fie el cel luat in discutie.

–                 Dar ai dus sacul de la aspirator?

–                 Da.

–                 Poti sa vii sa-mi arati unde?

Baietelul dadu din colt in colt. In cele din urma recunoscu ca el a fost autorul si ca doar din cauza ca nu a avut timp. Mama il lua de mana. Cobora un etaj si suna la soneria vecinelor.

–                 Buna ziua, doamna Cocis. Mirciulica are sa va spuna ceva.

–                 Saru’ mana. Sa stiti ca eu v-am murdarit geamul de la bucatarie si va rog sa ma scuzati. Daca vreti il spal eu.

Zambind usurate si bucuroase ca au evitat un conflict gratuit si de proportii cu femeile de la etajul 3 si 4, doamna isi arata generozitatea si il ierta. In ce priveste spalatu geamului, il refuza fara rezerve. Motivele sunt evidente.

Mama il duse acasa, il dadu hainele de casa si ii dadu sa manance. Totusi, nu avea pace. Sigur, copilul ei nu se oprise doar la atata.

–                 Ai mai facut ceva azi?- se uita ea cu privirea aceea care rascolea totul. Parca stia dinainte.

–                 Nu eu, Pongo,- raspunse Mirciulica dupa ce se codi o vreme.

–                 Ce ati facut?

–                 Pai nu a stiut sa apere la poarta si a spart un geam. Dar nu sunt eu de vina.

–                 Sigur nu esti tu!

–                 Dar mami, el mi-a zis ca stie sa se joace fotbal. Si eu l-am crezut.

Mama nu stia daca sa rada sau sa planga. Doamne! Intr-o zi o sa gaseasca toata casa daramata. Cum poate avea atat energie si imaginatie?

–                 Doar atat?- intreba ea ca si cum asta nu ar fi fost de ajuns. Nu mai ai nimic sa-mi spui?

–                 Nu.

Aparu si tata, in cele din urma.

–                 Ce ai mai facut, smechere?- il intreba el, stiind ca raspunsurile il vor uimi, ca de fiecare data.

–                 Nu eu tati, Pongo.

Mama intervene si ea.

–                 Ei, lasa, ca nu e totul. Vezi ca mai are de transmis din jurnalul de azi.

–                 Ai mai facut ceva?- intreba tatal razand.

–                 Da. Mi-am cumparat oua Kinder?

–                 Multe?

–                 Treizeci.

Mama se enerva de-a binelea. Il pedepsi sa stea la colt si drept consecinta, o saptamana nu mai avea sa primeasca bani de buzunar. Si in timp ce el statea la colt, bombanea incat sa fie auzit de parinti.

–                 Pai de aceea aveti voi copil, sa-l puneti la colt? Mai tati mai, asa nevasta rea ti-ai luat?

Parintii se abtineau cu greu sa nu izbucneasca in ras. Dar pedeapsa e pedeapsa, si are efect doar pentru azi si pentru nazdravaniile zilei. Maine e o noua zi.

Anunțuri

Posted on 1 Septembrie 2010, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. 27 comentarii.

  1. Uauuu, imi dau seama acu ce nevasta rea si-a luat sotul meu! 🙂

  2. Grozavă povestire! Iar replica finală (apostrofarea tatălui) m-a dat gata! Copiii ăştia sunt grozav de isteţi şi repede te mai pun în încurcătură cu replicile lor. 🙂

  3. pe mine ma amuza originalitatea si spontaneitatea lor. Si sunt atat de seriosi in a-si explica lumea in felul in acre au perceput-o ei. 🙂

  4. Mereu are cate o solutie pentru orice. Grav e ca nu se consulta cu nimeni. Isi propune sa faca cine stie ce si face, nu se-ncurca. :)iar daca nu reuseste isi asuma esecurile personale.

  5. 🙂 Am in vecinatate un catel Pongo. E la fel de nazdravan ca Mirciulica

  6. 🙂 ar putea fi o competitie serioasa.

  7. Carmen Negoita

    Frumoasă istorioara, iar Mirciulică un năzdrăvan. Se pare că în ziua de azi, copiii sunt precoci şi la replici. 😀

  8. Da. asta inseamna ca parintii se ingrijesc de educatia lor iar mintea lor este foarte incapatoare. Receptioneaza imediat totul si interpreteaza. 🙂

  9. miscellaneous11

    Haha, numele lui imi aminteste de motanul Mirciulica, al Melaniei Lupu …
    Oricum, copiii de genul acesta mi se pare adorabili … mi-ar parea rau sa-i cert, dar apoi s-ar invata si prost, ar deveni, poate, prea rasfatati – cred ca e cel mai greu de educat tip de copil.

  10. am revenit,imi place ce-ai scris,replica de final e foarte tare

  11. Aoleeeeeeu! Asta e Cristi al meu! 😀 😀 😀 Pana la faza cu banii. Daca vrea sa ii cumpar ceva cere. In rest, e la fel de guraliv si indraznet si face o groaza de trasnai.

  12. Nu-l cheamă, cumva, şi Victor, pe Mirciulică?
    Apropo de replica lui, ce zici de asta: http://noaptebunacopii.wordpress.com/2010/07/04/dale-lui-victor-obraznicii/ ? 🙂

  13. Apropo de Mircilica al tau… M-a dus cu gandul la o patanie a unei prietene acum 3-4 ani in urma. A mers cu fetita ei la cumparaturi si aia mica vede la un moment dat nu’s ce papusa, jucarie.. Si „mami o vreau” si „mami sa mi-o cumperi”. Stii scenariul. Numai ca nu a avut cum sa i-o ia atunci. Si scandal mare si taraboi. Punctul culminant a fost aproape de iesirea din magazin, cand pustoaica ii striga: „ESTI O MAMA REA SI AI UN SOT STUPID” (aka tat’su)…

  14. mda, Mirciulica – generator de situaii comice!..cel putin asa se vede dintro parte; nustiu daca parintilor le este intotdeauna la fel de vesel :), dar vor avea ce sa-i/sa-si aminteasca cand va creste mare Mirciulica. si asa ma umfla rasul, fiindca cunosc si eu un Mirciulica la fel de „ingenios” 🙂

  1. Pingback: M-au ciuruit, vă ciuruiesc « Noaptebunacopii's Blog

  2. Pingback: SIBIU – MUZEUL DE VÂNĂTOARE “AUGUST VON SPIESS” (1) « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI

  3. Pingback: Grădina Labirint… (20) « Cristian Dima

  4. Pingback: SIBIU – MUZEUL DE VÂNĂTOARE “AUGUST VON SPIESS” (2) « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: