la o cafea cu politicieni


Premierul taranist Victor Ciorbea avea sa afle curad cat il poate costa o declaratie, in fata unui organism strain, prin care facuse referire la implicarea rusilor in domeniile de interes din Romania, in special, in serviciile secrete. El declarase la Bruxelles ca va dekagebiza serviciile. La o scurta perioada scursa de la aceasta discutie, intra in scena Traian Basescu, despre care s-a spus in repetate randuri ca ar avea oarece conexiuni cu fratele rus. In 1997, in decembrie, Basescu anunta demisia sa din portofoliul Ministerului Transporturilor. In ianuarie 1998, presedintele Emil Constantinescu face cunoscuta demisia ministrilor democrati, care sanctionau astfel, pastrarea lui Victor Ciorbea in functia de prim ministru. Ciorbea a mai rezistat presiunilor de tot felul doar 2 luni. Apoi, in martie si-a dat demisia din functia de premier dar si din cea de primar al capitalei.

Guvernul Ciorbea a cazut. Fostul premier a incercat in repetate randuri sa explice ce s-a intamplat insa a fost luat in deradere. Populatia era prostita de tot felul de prezentari tendentioase in media, cam in aceeasi maniera in care se face si acum. Astfel ca fostul premier, fost magistrat, fost primar a realizat ca adevarul acesta va avea valoare altcandva. Lovitura pe care a primit-o PNT-CD (Partidul National Taranesc- Crestin si Democrat) a fost una puternica, dupa care nu s-a refacut nici azi. Sferele de influenta si frictiunile interne au divizat formatiunea. Cei care au fost fideli lui Ciorbea, au ales sa se desprinda din PNT si sa creeze o noua aripa, care avea sa se numeasca Alianta National Democrata. Regruparea, a fost un proces la nivel national. Liderul taranist, a inceput un sir de calatorii in teritoriu, sa ia legatura cu oamenii care il sustineau si sa ii ajute sa isi constituie filialele locale.

***

In orasel, erau doau cativa jurnalisti care scriau pentru un cotidian local. Asa ca, pentru a participa la acest eveniment, important dealtfel datorita notorietati participantilor, si pentru a relata despre el, s-a dus chiar secretara de redactie. O tanara draguta si cu mintea deschisa. Astepta, la intrarea in incinta primariei, unde li se oferise o sala in fundul curtii interioare. Cateva limuzine negre oprira in fata portii, si Victor Ciorbea, cu o mina degajata, cobora, afisand o mina cordiala. Incepu sa imparta strangeri de maini, celor care se aflau in apropiere. Jurnalista intinse si ea mana si politicianul i-o stranse cu putere. Cu atata putere si atat de cordial ca fetei ii dadura lacrimile. La asta nu se astepta. Alaiul se indrepta spre mica sala. Acolo alti oameni asteptau, nu foarte multi, dar interesati de eveniment sau de personaje prezente. Din nou, iorbea le stranse mana. Sanda se uita ca oamenii nu aveau nici o reactie in urma acestui gest. Asa ca indrazni sa isi intinda din nou mana, catre mana intinsa a lui Ciorbea. Evident, ca a doua oara, s-a intamplat la fel. O durea mana. Se gandi cum e sa iti stranga cineva, mana la usa si isi zise ca sentimetul trebuie sa fie asemanator. Asculta discurul politicianului, incurajarile catre membri noii formatiuni. Toata discutia se termina destul de repede, cam in 30 de minute. La iesire, Sanda isi puse mainile la spate si refuza cordialitatea gestului omului politic, care pana nu demult fusese unul dintre cei mai puernici oameni din stat. Victor Ciorbea intreba de primar, intentionand sa il viziteze dar i se transmise ca nu se afla in localitate. Se cunosteau doar, facusera parte din acelasi partid, iar primarul l-a contactat in cateva randuri pentru a obtine sustinere pentru niste proiecte locale de anvergura. Intelegand repede cum stau lucrurile, acesta ii transmise salutari si pleca.

Sanda ajunse in redactie si se gandi cum sa coneacapa articolul. Titlul aparu a doua zi in ziar “Primarul nu-l mai recunoaste pe Ciorbea”. Si etala desfasurarea evenimentul, lipsa primarului si cat de multi il elogiase acesta din urma pe premier pana nu demult.

A doua zi, telefonul suna in redactie. Sanda abia intrase pe usa si se pregati de o cafea.

–         Sanda, pe tine te cauta domnul primar. Sanda lua receptorul.

–         Buna ziua. Sanda sunt.

–         Sa vii pana la mine la birou! Acum! Avem de discutat.

Sanda nu se lasa itimidata si zambi. Stia ca era vorba de articol si mai ales de titlu.

–          Adica imi dati ordin sa vin la birou? Nu sunt angajata primariei. Dar daca ma invitati la o cafea, cred ca nu o sa va refuz pentru ca abia am ajuns in redactie.

–          Atunci, hai la o cafea.

–          OK. Ajung intr-o jumatate de ora.

Redactorul sef se uita intrebator. Dar nu isi facu griji. Sanda era stapana pe ea si stia cum sa abordeze diplomatic orice situatie.

Intra la primarie si trecu prin secretariat de unde secretara primarului o privi peste ochelari cu o expresie de dezaprobare. In birou se mai afla un barbat. Primarul il prezenta ca fiind varul sau. Ca era sau nu, pe Sanda nu o interesa.

Primarul era nervos, pe cat era ea de calma. Ii era ciuda pe fata asta, care a facut sa fie usor luat peste picior de catre consilieri. Si la orgoliul sau, asa ceva nu era de trecut cu vederea. Pe masa nu era nici o cafea.

–          Am inteles ca m-ati invitat la o cafea. Banuiesc ca v-a deranjat ceva, ca altfel nu am fi aici la discutie,- incepu ea.

–          Da. Am vazut articolul acela.

–          E ceva gresit, tendentios sau nereal?

–          M-am saturat sa fiu luat in balon de voi. O sa-mi fac si eu un ziar sa improsc cu noroi in stanga si in dreapta.

–          Aveti toata libertatea sa va faceti un ziar iar daca improscati cu noroi, fara argumente si dovezi, o sa suportati consecintele. Asa ca noi. Stiti bine ca nu scriem nimic fara probe.

Primarul era inca furios si nu stia cum sa actioneze. La un moment dat iesi din birou. Lipsi cateva minute si apoi se intoarse.

–          Luand in considerare cele intamplate, de azi inainte nu mai aveti acces in primarie si nu mai primiti informatii decat prin intermediul biroul de presa, o data pe saptamana, cand va avea timp domnul director Badulescu.

–          Acces in primarie avem, doar e o institutie publica. Banuiesc ca stiti ca e ilegal sa ne interziceti sa intram aici. Iar daca doriti sa comunicati doar prin comunicate de presa, e problema dvs personala, insa nu cred ca va va fi favorabila.

Sanda saluta si iesi. Era curioasa cat va dura embargoul. Se amuza in acelasi timp. Primi un telefon de la mama sa, care avea un mic butic intr-un spatiu inchiriat de mai mult timp, de la primarie. Avusese doua controale in decurs de o ora. Unul de la primarie, unde, jurista in persoana s-a dus sa ii verifice contractul de inchiriere, si celalat de la politia economica. Jurnalista intelesese repede care e substratul acestor controale. Isi aduse aminte ca primarul lipsise din birou si isi dadu seama ca atunci trimise organele de control. Se enerva pe caracterul mizer al omului care ar trebui sa se ocupe de problemele comunitatii nu de santaj si de alte murdarii. Dar, chiar si intimidarea facea parte din farmecul meseriei.

Redactorul sef o astepta, curios sa vada cum au decurs lucrurile. Ii relata pe scurt, inclusiv incercarea de intimidare.

–          Stai linistit. Nu m-au intimidat. Deja m-am obisnuit cu asta si ma pot astepta si la altele mai rele.

In doua saptamani, primarul a ridicat embargoul. Nu il intreba nimeni ce face, nu se scria despre el decat in context negativ. Ba se mai auzise si la Bucuresti despre niste implicari in afaceri nu tocmai legale.

A trecut mai bine de un an de la incident. Primarul a pierdut alegerile. Taranistii i-au oferit un post in guvern, pe ultima suta de metri, pana la alegerile generale.

Sanda, se mutase la un alt ziar, pe care il coordona. Asa e cu ziaristii. Lucreaza intr-o lume dinamica. Avea o relatie interesanta cu autoritatile si in biroul ei veneau multi si doar pentru o simpla discutie. Ea a trecut cu vederea incidental insa nu l-a uitat. Insa, il mai suna uneori pe fostul primar ca sa obtina cate o declaratie despre noi masuri ale guvernului. Intr-o zi, fostul primar trecut pragul redactiei. Sanda il primi si il invita la o cafea.

–          Sanda, trebuie sa iti marturisesc ceva- zise musafirul. Stiu ca m-am purtat foarte urat cu tine si pentru asta imi cer scuze, si te admir ca in ciuda acelor divergente nu mi-ai purtat pica. Greseala mea, in faptul ca am pierdut alegerile, este ca nu am stiut sa am o relatie buna cu presa. Acum e tarziu si e foarte posibil ca, dupa alegerile generale sa ma las de politica si sa ma intorc la afacerile mele.

Taranistii au pierdut alegerile. Fostul primar a revenit la viata lui obisnuita. Mai trece uneori la o cafea, prin biroul Sandei, la discutie sau un comentariu pe teme politice. Iar Ciorbea, fostul premier, a intrat o vreme lunga intr-un con de umbra. Doar gustul cafelei cu politicieni a ramas unul interesant de degustat, indiferent de vreme sau de vremuri.

Anunțuri

Posted on 28 August 2010, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. 10 comentarii.

  1. cafeaua ramane cafea, adica buna de baut, politicienii…marfa fie perisata, fie perisabila…

  2. 🙂 ai dreptate. Ei vin si trec, naravurile insa sunt aceleasi parca s-ar transmite de la generatie la generatie. Sau poate doar ca e un virus care se activeaza in momentul in care ocupa o functie politica.

  3. apoi da, functia politica e cronica, cafea, tutun…vicii minore pe langa mirajul fonctiei

  4. Cafeaua e printre altele mediatorul unei discuții. Faptul că nu era pregătită cafeaua promisă denotă o creștere proastă ca om iar ca etichetă este fără cuvinte. Din păcate nu mai este școala veche, ori nu se mai predau ore de bună creștere, de etichetă, de respect, de bunele maniere, de modul de comunicare cu o femeie. Lipsa acestei instruiri se vede în bunăstarea noastră datoriă faptului că politicenii de azi, primarii, etc. sunt niște necrescuți.

    • politicienii sunt oamenii care au in mana fraiele puterii, iar asta le da iluzia unor invincibili mai presus de oricine si de orice. Si partial au dreptate.Si-au creat o structura in societate care ii protejeaza si le confera drepturi cu mult superioare muritorilor de rand. desi invica binele public ca mesaj electoral, ajunsi la putere, urmaresc doar binele personal sau al grupului din care fac parte. Asta e trista realitate a diferentelor sociale si a vietii din Romania.

  5. Unii, chiar dacă devin politicieni, după ce pierd îşi amintesc că aveau obraz înainte!
    Faptul că primarul nu-mi mai răspunde la salut îmi confirmă justeţea celor scrise.

  1. Pingback: MI-E TOAMNĂ « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI

  2. Pingback: DACĂ E DUMINICĂ, E… FOLK (23) « Blogul lui CARMEN

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: