biroul cu miros de menta


Telefonul tarai strident, spargand cu mii de cioburi, linistea de dupa amiaza a casei, in care se relaxa intreaga familie. Tudor era in apropiere, asa ca raspunse.

–         Buna ziua, domnul Tudor Popa?- Tudor confirma.Vocea de la telefon, continua.

–          Suntem de la Biroul de Combatere a Crimei Organizate. S-a depus o sesizare pe numele dvs si va invitam sa veniti maine dimineata la noi, la sediu.

Tudor era convins ca la mijloc era o greseala asa ca nu-si facu probleme. A doua zi, la ora indicata, se afla in fata ofiterului care il invitase.

–         Cred ca stiti de ce va aflati aici?- spuse ofiterul privindu-l cu superioritate. Tudor, ridica din sprancene dar intelese ca totusi, el era subiectul si nu altcineva.

–         Nu. Chiar nu stiu. Spuneti-mi dumneavoastra.

–         Pai va spun, daca chiar nu stiti, dupa cum pretindeti. Prietena dumneavoastra, a depus o plangere cum ca ati amenintat-o si ca ati santajat-o sentimental, ca prin santaj ati constrans-o sa faca sex si ca aveti o atitudine agresiva.

Tudor se gandi un pic. Sigur ii face cineva o farsa. Barbatul din fata sa era insa implacabil, cu o actiune usor zeflemitoare asa ca isi dadu seama ca e pe bune.

–         Si pentru asta m-ati chemat aici?

–         Da. Ti se pare putin lucru? Tot ea ne-a spus ca te ocupi cu trafic de droguri si cu alte lucruri necurate.

–         Cu ce?- Tudor era din ce in ce mai suprins.

–         Pai ai face bine sa ne spui, ca si asa stim tot.

–         Dar nu am ce sa va spun. Da, am o prietena si ne-am certat recent pentru ca am aflat ca ea ma inseala. E adevarat ca m-am enervat, dar nu am ridicat tonul la ea si nu am atins-o nici macar cu un deget. Am pus-o pe liber. Ea a facut niste crize de isterie, demne de o persoana cu probleme grave la cap. Nu pot concepe sa am o relatie cu cineva care are un astfel de caracter.

–         Ia lasa mai asta, nu ma intereseaza principiile tale. Zi-mi cu ce alte lucruri necurate te ocupi.

–         Pai cu nimic altceva. Sunt student la a doua facultate si atat. Ma duc la scoala si vin acasa, uneori mai merg la sport sau la cate un film.

–         Mai, eu tare cred ca nu ai inteles!-  continua ofiterul pe acelasi ton ironic si autoritar, al omului care isi permite sa fie usor comic cand te strange de gat. Zi-mi odata ce ma intereseaza pe mine, nu prostii, altfel iti trag o batuta de nu ai vazut! Luate-ar mama dracului de cretin! Pai ce crezi, ca stau el la figurile tale. Zi!

Daca ar fi fost intr-o pasa mai buna, tanarul s-ar fi gandit cu amuzament la bancul cu politistii si securistii care merg sa vaneze mistreti si care, dupa o zi de alegatura au prins un biet iepure pe care il bateau de zor ca sa recunoasca. „Recunosti ca esti mistret?” Acum se simtea la fel de neputincios ca si iepurele acela.

Tudor era din ce in ce mai intimidat, umilit si jignit. Delia, fosta lui prietena de care se despartise recent, avea un frate chestor de politie, Felix Turcu. Si ca sa se razbune pe iubitul care a avut curajul sa o ia la rost pentru magariile facute, ii turna fratelui ei, tot felul de minciuni. Acesta le lua de bune. Ce nu face un frate sa salveze onoarea surorii lui?! Asa ca, fratele si sora, concepura frumos o plangere pe trei pagini. Felix il ruga pe un coleg sa il cheme pe tanar si sa ii aplice o corectie. Ca sa tina minte ca nu trebuie sa te porti asa cu fetele.

–         Pot sa vin maine cu avocatul?- intreba Tudor de-a dreptul speriat. Nu patise niciodata din astea, sa il ameninte cineva, sa fie dus la politie si sa fie tratat ca un infractor. Iar astea I se intamplau desi el nu era vinovat decat de faptul ca isi incheiase o relatie cu o fata.

–         Ce avocat iti trebuie? Nici un avocat! Ia tu de aici o foaie de hartie si scrie o declaratie.

–         Ce sa scriu? Pai nu am nimic de declarat.

–         Ai, daca iti spun eu!

Tudor incepu sa scrie dupa dictare. Mana ii tremura pe coala alba de hartie, care ii paru imensa, cat un cearceaf. Se temu sa faca altfel. Poate astia il tin aici pana maine. Poate ca il si bat si el se temuse totdeauna de bataie. In casa lor nu exista violenta. Prima facultate a lui Tudor era dreptul. Stia ca a fost chemat aici abuziv si ca, daca ar fi fost intradevar o problema de genul celor invocate mai sus, ar fi trebuit sa fie invitat la politie ori sa se depuna o plangere direct la judecatorie. Dar aici, chiar nu avea nici un sens.

–         Bine mai. Ai scris destul pentru azi, domnule student.- zise pe acelasi ton, mereu ironic ofiterul. Poti sa pleci acasa. Azi. Maine, sa vii cu maica-ta. La aceeasi ora! Aflase ca tatal baiatului murise in urma cu multi ani iar mama se recasatorise. Deci actualul ei sot, nu putea fi invitat.

Tanarul ii povesti mamei, ce i se intamplase, in timp ce in sufletul lui fierbea de umilinta si de rusine. Mama zambi.

–         Lasa ca mergem.

Mama nu se temea de invitatia politistilor. Se indigna insa pe atitudinea lor murdara si pe obraznicie lor fara limite. Se mira cum de isi pot permite, niste oameni care lucreaza intr-o institutie serioasa, sa implice in micile murdarii ale unei fete de 20 de ani.

A doua zi, punctuali, in afata aceluiasi ofiter. In birou mirosea a plante. Poate ca barbatul in loc cafea servea un ceai de menta. Cand o vazu pe mama, atitudinea lui era net schimbata, ca si cum nu el ar fi fost cel care ieri il jignea si il calca in picioare pe tanar.

–   Buna ziua. M-ati invitat. As dori sa vad plangerea pentru care am fost chemata.

– Pai stiti, inca nu am inregistrat-o. Ni s-a parut ca este ceva in neregula si nu am inregistrat-o pana cand auzim marturia fiului dvs. Dar ne-am dat seama ca fata fabuleaza si am trimis-o la un control psihologic.

–   Domnule ofiter, pot sa va intreb ceva?

–    Da, doamna. Spuneti.

–    Ce fel de firma este asta unde am venit noi? Sunteti cumva de la Loto Prono? Am inteles ca va ocupati de crima organizata. Ce legatura avem noi cu asta?

–    Doamna, ma ironizati?

–     Cred ca da. Dar nu fara motiv. Cum va permiteti sa va bateti joc de mine, de copilul meu si de timpul nostru? Va rog sa va cereti scuze imediat si sa nu ne mai deranjati cu prostii. Cum ziceati? Ca ati trimis-o pe fata la un control psihologic? Dar ce vrei sa spuneti? Ca da un test de angajare aici? Cei cu probleme la cap se duc la psihiatru. Ca sa nu mai pierdem vremea. Nu mai avem de ce sa stam aici. O sa ma gandesc daca ma duc sa va fac plangere pentru abuz in serviciu la DNA. Cum va permiteti sa va folositi de umbrela institutiei in care lucrati si sa intimidati oamenii? Va ocupati cumva si de recuperari de bani? Daca da, poate ii spuneti domnisoarei sa ii restituie fiului meu cei 1000 de euro pe care i-a dat imprumut si pentru care s-a crizat cand i-a cerut inapoi.

–    Doamna, va rog sa ma scuzati! Domnule Tudor, ma scuzati si dvs. Chiar am crezut ca e real si ca ar exista problema cu drogurile. Nu am stiut toate acestea. Colegul meu m-a rugat si m-a asigurat ca e o problema serioasa.

–    Fostul ei prieten se ocupa cu droguri. Poate vreodata, daca o sa fiti curios o sa va arat conversatiile avute cu ea pe messenger, pe tema aceasta.

Ofiterul nu mai prididea sa se scuze, rosu la fata si fastacit. Se temea pentru jobul lui si acum realiza cat de repede poate da cu piciorul tuturor sacrificiilor pe care le-a facut sa ajunga aici. Campania disponibilizarilor impuse de guvern intrase si in institutia lor si era de ajuns o cat de mica greseala pentru a fid at afara. Si el s-a expus singur. Pentru ce? Pentru ca un coleg l-a rugat sa il ajute sa ii repare “onoarea” surorii sale. Iar el, baiat bun, nu a stat pe ganduri. Asta i-a fost invatatura de minte. O va ruga pe mama sa spuna o rugaciune pentru el la biserica, poate ca femeia asta nu ii va face probleme si va lasa lucrurile asa.

Mama si fiul, coborau etajele institutiei. Culoarele erau animate de barbati cu figure sobre si procupate.

-Tudor, simti vreun miros? Intreba femeia, cu fata destinsa si sigura pe ea, ca si generalul care stia dinainta ca finalul bataliei ii e favorabil si s-a dus la razboi doar de dragul luptei.

–   Nu. Nu miroase a nimic.

–    Asa ma gandeam si eu. Mirosul de ierburi a ramas doar in biroul acela, semn ca doar acolo se freaca menta.

Tudor zambi, cu sufletul impacat. E si acesta un fel de a pune capat unei relatii.

Anunțuri

Posted on 27 August 2010, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 15 comentarii.

  1. hihi, menta, dude, chiar si buha …buna poveste

  2. 🙂 multumesc. E de data recenta. Subiectul a venit la mine recent si m-a rugat sa scriu despre ce i s-a intamplat. Si am zis ca merita, pentru ca multi dintre cei care lucreaza la stat, isi imagineaza ca pot uza in interes personal de autoritatea pe care i-o confera postul.

  3. revoltator, încă se mai întâmplă în anul 2010 aşa ceva? la început am crezut că e o întâmplare ce a avut loc înainte de 89 însă când am citit DNA am zis ooooo, ce chestie, nu se poate… menta are un miros foarte frumos, chestia cu frecatul însă e ruşinoasă. 🙂 sună a miliţie…

    • din pacate se intampla. Si e un abuz. Baiatul a venit la mine foarte inspaimantat si jenat sa-mi povesteasca intamplarea. Are doar 24 de ani, e de varsta fiului meu.

  4. da, ce sa-i faci, meteahna veche…stabismul e farmecul statului, degeaba

  5. Carmen Negoita

    Pe lista disponibilizărilor ar trebui trecut fratele fostei prietene a lui Tudor. El este cel care a incitat, deşi asta nu-l disculpă cu nimic pe cel care a făcut anchetă.

    • ai dreptate. Amandoi sunt de vina iar solidaritatea lor masculina are efecte dezastruoase in situatii de acest gen. Am auzit mereu de astfel de cazuri de „solidaritate” cu o cauza masculina, de la femei, agresate de sotii lor. In momentul in care se plangeau politistilor, acestia nu raspundeau solicitarilor sau erau partizani elementului masculin, incercand sa le intimideze pe ele sa renunte la plangeri.

  6. Statul: comportare dementă

  7. Am crezut iniţial că este o „poveste”! Este incredibil că se mai întâmplă încă astfel de grozăvii. M-a oripilat limbajul „specializat” al „tovarăşului” de la Biroul combaterii crimei organizate: „iti trag o batuta de nu ai vazut! Luate-ar mama dracului de cretin! ….”. Parcă aş citi în romanul lui Preda – „Cel mai iubit dintre pământeni” – despre perioada stalinistă. Se pare că metodele nu au pierit, le-au conservat bine astfel de indivizi jalnici.

    • Alexandru, fiecare povestire de pe blogul meu este una adevarata. Doar identitatea, numele real al personajelor nu a fost publicat, din motive lesne de inteles. In ce priveste reactia ” organului”, ii apartine. La fel si modul de exprimare. Am constatat ca omul care poarta „haina statului” are o psihologie aparte. Se crede superior, invincibil, si cu multa autoritate asupra celorlalti cetateni. Acesta este si motivul pentru care isi permite sa cheme oamenii la „sectie” pentru a-i intimida. E clar un abuz in serviciu. Imi amintesc de un alt caz real, cand femeia de serviciu de la Politie, se pensionase, dar in virtutea bunelor relatii cu cei de acolo, cand isi inchiria apartamentul, le verifica datele si cazierul chiriasilor. Era suficient sa dea un telefon si sa-i roage pe colegii politisti sa verifice daca chiriasul a avut vre-un incident, o amenda sau alte probleme de acest gen.

  1. Pingback: DINCOLO DE TĂCERE « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI

  2. Pingback: Livia şi Nelu… Primenire « GENUNCHIUL LUMII | Flavius Obeadă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: