Monthly Archives: august 2010

din nou acasa


De cand am intrat pe usa stiam ca te-ai intors. Am simtit parfumul tau, racoros, delicat, de crizanteme. Ilustrata cu maci si cer senin, sta inca pe birou. Boabe de struguri, pere, dovleci de un galben nefiresc mi-ai intins inainte. Stropi de ploaie. Vantul umfla lin perdeaua camerei. Te-am vazut pe alee. Am intins mana si mi-ai oferit un buchet, rosu, galben, verde, portocaliu, frunze desprinse din pletele copacilor tai. Toamna, bine-ai revenit acasa!

Reclame

niste suflete de tigan


La registratura judecatoriei intra o tiganca tinand la san, legat  cu o basma, un bebelus. De mana, un alt copil, de veo 4 ani, cu parul ciufulit carliontat, blond, cu ochii negri si umezi si cu picioarele goale.

–         Buna ziua, am nevoie sa ma ajutati, ca nu stiu ce sa fac. Barbatul meu a fost trimis in inchisoare, ca a avut cateva amenzi neplatite. Si vreau sa stiu ce sa fac, sa vina acasa.

Amalia, tanara draguta de la birou, o privi cu compasiune, in ochi, direct si incerca sa afle despre ce era vorba. Calinut si Traienut sunt doi frati, tigani, care ingrijesc de cireada de vaci a unui sat din apropiere. Amandoi fratii, au doua casute saracacioase in care-si inghesuie familia numeroasa. Cand primesc banii de la sateni, fratii mai trag cate o bauta la birtul din sat. Atunci, spiritele se incing si fac prostii. Sparg pahare, se cearta cu clientii care stau la mese, se dau in spectacol. Oamenilor nu le place sa-i vada incaierandu-se si de fiecare data, cheama politia. In fiecare luna, tiganii primesc cate o amenda. Cum nu au bani, si cei pe care-i primesc de la sateni se epuizeaza in trei zile, amenzile raman neplatite transformandu-se in cele din urma, in zile de inchisoare. Amalia le cauta toate dosarele celor doi frati, calculeaza cat are de platit si ii inmaneaza femeii hartia. Mai ramasese un proces verbal care nu putea fi platit, pentru ca sanctiunea era cu zile de inchisoare. Oricum, déjà executasera mai mult de jumatate din pedeapsa si peste o saptamana urmau sa vina acasa.

–         Dar nu o pot plati si pe asta?- intreba tiganca ingrijorata.

–         Nu poti. Dar de ce te chinui sa cheltui alocatia copiilor pe plata amenzilor? Lasa-l sa stea acolo, sa se linisteasca. Asa o sa inteleaga ca trebuie sa se mai tempereze.

–         Nu pot sa-l las, domnisoara. E barbatul meu, si asa cum e, are grija de mine si de copii.

–         Cati copii ai?

–         Sapte. Astia sunt cei mai mici si mai astept unul.

–         Dar cati ani ai?

–         26.

Tanara fu impresionata. I-ar fi dat cu cel putin 10 ani mai mult, desi in ciuda aspectului dezordonat pastra inca trasaturile unei femei frumoase, simple si naturale. Ii dadu cu rabdare indrumarile necesare  si dupa o saptamana, in birou intrara in persoana, Calinut si Traienut. Doi tigani inalti, de 1,90m, cu palarii cu boruri largi, cu mustati generoase si imbracaminte ponosita dar in care ei se simteau in largul lor. Diminutivele numelor nu aveau nimic in comun cu aspectul posesorilor. Amalia zambi. Le-a spus ce are de facut si plecara. Tiganca o privea cu drag si ii multumi ca i-a spus ce are de facut.

Peste cateva luni, in timp ce mergea spre casa, Amalia vazu trecand pe langa ea, o caruta cu un cal amarat. O tiganca si un tigan, si o droaie de copii. Isi aminti de Calinut si Traienut. Vazu ca, la cativa zeci de metri, caruta se orpeste. Ajunsa in dreptul ei, tiganca se dadu jos si veni sa o salute. Era femeia de atunci. La san avea déjà un alt copil.

–         Vedeti domnisoara ce copil frumos am?

Amalia surase cu sinceritate si ii mangaie copilasul pe crestet.

–         Sa-ti traiasca si sa creasca mare! Mai aveti probleme?

–         Cu Calinut? Nu! S-a invatat minte. Acum nu mai vrea sa pateasca ce a patit atunci. V-am vazut de departe. Stiam ca sunteti dvs, si am vrut sa va multumesc ca ne-ati ajutat. Aveti un suflet bun. Daca ar fi fost altcineva ne-ar fi dat afara din birou sau poate ca nu i-ar fi pasat de necazul nostru.

–         Ei. Nu cred. Aveti numai grija de voi sa nu mai patiti alte lucruri neplacute.

Femeia s-a urcat in caruta. Copii ciufuliti, murdari dar veseli abia asteptau sa porneasca. Le-a facut cu mana si ei i-au raspuns purtand in ochii lor, soarele toamnei. De atunci, nu a mai vazut-o, dar sigur, undeva, intr-o casuta amarata, sufletele acestea isi traiesc viata lor libera, simpla si modesta, de neinteles pentru rumani.

surpriza, supriza


Rares veni acasa, deschise usa, fara sa sune, desi stia ca Simona, sotia lui ajunsese si ea. Intra direct in baie. Ea il auzi din bucatarie dar astepta ca el sa isi faca aparitia. Se pregatea sa puna masa.

–          Ai ajuns? Cum a fost azi?- intreba ea, ca de obicei.

–          Ei, cum sa fie. O zi obisnuita.

–          De ce nu ai sunat?

–          Pai, aveam ceva. Vroiam sa iti fac o supriza.

Ea se bucura de ideea unui cadou, oricat de mic, mai ales ca el nu era genul care face asemenea gesturi. Pur si simplu nu crede in ele. Decat ii aduca un buchet de flori calculeaza cate beri ar putea cumpara cu acei bani. De aceea ea, se arata cam sceptica.

–       Unde e supriza? Si cu ce ocazie?

–          In baie.

–          Mi-ai adus ceva si ai dus in baie? Ai cumparat?-  incerca ea sa afle.

–          Nu. Am gasit pe drum.

–          Un catel? O pisica? El stia ca ea iubeste animalele iar daca ar gasi un catel sau o pisica abandonate le-ar lua acasa imediat.

–          Du-te sa vezi.

Cu oarece rezerve ea se indrepta spre baie. Deschise usa si se astepta ca in vana sa gaseasca un biet animalut care astepta sa fie spalat si curatat. Dar cum nu auzi nici un zgomot, mieunat, latrat, marait vru sa se intaorca spre el s ail certe. In ultima secunda, cu coada ochiului, zari in vana, miscand usor, un sarpe cenusiu inchis, de vreo 30 de cm lungime. Ea lansa un tipat scurt si se retrase in usa sufrageriei. El stia ca nu suporta serpii si ca se teme de ei.

–          Te rog sa il scoti afara imediat! De ce l-ai adus in casa?

–          Dar nu e veninos. E un sarpe de casa.

–          Tu de unde stii? Du-l afara.

El se prosti, ca un tanc si lua sarpele din baie, in mana, apoi se indrepta spre sufragerie. Simona era déjà in balcon. Inchise usa balconului din afara si se aseza pe fotoliul unde isi servea cafeaua de obicei, dimineata.

Eradeja acolo de doua ore, tremurnad, zbarlita. Rares se ruga de ea.

–          Hai te rog in casa, ca l-am dus.

–          Nu cred. Nu pot sa vin.

In cele din urma se intoarse. Surpriza a fost ca ea nu i-a vorbit dupa incident o saptamana. Si mancare doar de la frigider. Cu siguranta ca a inteles ca serpii nu au ce cauta in casa lor si nici in apropierea nevestei. Alta data, cand va vrea sa ii faca o supriza, se va gandi de trei ori inainte daca vrea sa nu doarma in strada.

la o cafea cu politicieni


Premierul taranist Victor Ciorbea avea sa afle curad cat il poate costa o declaratie, in fata unui organism strain, prin care facuse referire la implicarea rusilor in domeniile de interes din Romania, in special, in serviciile secrete. El declarase la Bruxelles ca va dekagebiza serviciile. La o scurta perioada scursa de la aceasta discutie, intra in scena Traian Basescu, despre care s-a spus in repetate randuri ca ar avea oarece conexiuni cu fratele rus. In 1997, in decembrie, Basescu anunta demisia sa din portofoliul Ministerului Transporturilor. In ianuarie 1998, presedintele Emil Constantinescu face cunoscuta demisia ministrilor democrati, care sanctionau astfel, pastrarea lui Victor Ciorbea in functia de prim ministru. Ciorbea a mai rezistat presiunilor de tot felul doar 2 luni. Apoi, in martie si-a dat demisia din functia de premier dar si din cea de primar al capitalei.

Guvernul Ciorbea a cazut. Fostul premier a incercat in repetate randuri sa explice ce s-a intamplat insa a fost luat in deradere. Populatia era prostita de tot felul de prezentari tendentioase in media, cam in aceeasi maniera in care se face si acum. Astfel ca fostul premier, fost magistrat, fost primar a realizat ca adevarul acesta va avea valoare altcandva. Lovitura pe care a primit-o PNT-CD (Partidul National Taranesc- Crestin si Democrat) a fost una puternica, dupa care nu s-a refacut nici azi. Sferele de influenta si frictiunile interne au divizat formatiunea. Cei care au fost fideli lui Ciorbea, au ales sa se desprinda din PNT si sa creeze o noua aripa, care avea sa se numeasca Alianta National Democrata. Regruparea, a fost un proces la nivel national. Liderul taranist, a inceput un sir de calatorii in teritoriu, sa ia legatura cu oamenii care il sustineau si sa ii ajute sa isi constituie filialele locale.

***

In orasel, erau doau cativa jurnalisti care scriau pentru un cotidian local. Asa ca, pentru a participa la acest eveniment, important dealtfel datorita notorietati participantilor, si pentru a relata despre el, s-a dus chiar secretara de redactie. O tanara draguta si cu mintea deschisa. Astepta, la intrarea in incinta primariei, unde li se oferise o sala in fundul curtii interioare. Cateva limuzine negre oprira in fata portii, si Victor Ciorbea, cu o mina degajata, cobora, afisand o mina cordiala. Incepu sa imparta strangeri de maini, celor care se aflau in apropiere. Jurnalista intinse si ea mana si politicianul i-o stranse cu putere. Cu atata putere si atat de cordial ca fetei ii dadura lacrimile. La asta nu se astepta. Alaiul se indrepta spre mica sala. Acolo alti oameni asteptau, nu foarte multi, dar interesati de eveniment sau de personaje prezente. Din nou, iorbea le stranse mana. Sanda se uita ca oamenii nu aveau nici o reactie in urma acestui gest. Asa ca indrazni sa isi intinda din nou mana, catre mana intinsa a lui Ciorbea. Evident, ca a doua oara, s-a intamplat la fel. O durea mana. Se gandi cum e sa iti stranga cineva, mana la usa si isi zise ca sentimetul trebuie sa fie asemanator. Asculta discurul politicianului, incurajarile catre membri noii formatiuni. Toata discutia se termina destul de repede, cam in 30 de minute. La iesire, Sanda isi puse mainile la spate si refuza cordialitatea gestului omului politic, care pana nu demult fusese unul dintre cei mai puernici oameni din stat. Victor Ciorbea intreba de primar, intentionand sa il viziteze dar i se transmise ca nu se afla in localitate. Se cunosteau doar, facusera parte din acelasi partid, iar primarul l-a contactat in cateva randuri pentru a obtine sustinere pentru niste proiecte locale de anvergura. Intelegand repede cum stau lucrurile, acesta ii transmise salutari si pleca.

Sanda ajunse in redactie si se gandi cum sa coneacapa articolul. Titlul aparu a doua zi in ziar “Primarul nu-l mai recunoaste pe Ciorbea”. Si etala desfasurarea evenimentul, lipsa primarului si cat de multi il elogiase acesta din urma pe premier pana nu demult.

A doua zi, telefonul suna in redactie. Sanda abia intrase pe usa si se pregati de o cafea.

–         Sanda, pe tine te cauta domnul primar. Sanda lua receptorul.

–         Buna ziua. Sanda sunt.

–         Sa vii pana la mine la birou! Acum! Avem de discutat.

Sanda nu se lasa itimidata si zambi. Stia ca era vorba de articol si mai ales de titlu.

–          Adica imi dati ordin sa vin la birou? Nu sunt angajata primariei. Dar daca ma invitati la o cafea, cred ca nu o sa va refuz pentru ca abia am ajuns in redactie.

–          Atunci, hai la o cafea.

–          OK. Ajung intr-o jumatate de ora.

Redactorul sef se uita intrebator. Dar nu isi facu griji. Sanda era stapana pe ea si stia cum sa abordeze diplomatic orice situatie.

Intra la primarie si trecu prin secretariat de unde secretara primarului o privi peste ochelari cu o expresie de dezaprobare. In birou se mai afla un barbat. Primarul il prezenta ca fiind varul sau. Ca era sau nu, pe Sanda nu o interesa.

Primarul era nervos, pe cat era ea de calma. Ii era ciuda pe fata asta, care a facut sa fie usor luat peste picior de catre consilieri. Si la orgoliul sau, asa ceva nu era de trecut cu vederea. Pe masa nu era nici o cafea.

–          Am inteles ca m-ati invitat la o cafea. Banuiesc ca v-a deranjat ceva, ca altfel nu am fi aici la discutie,- incepu ea.

–          Da. Am vazut articolul acela.

–          E ceva gresit, tendentios sau nereal?

–          M-am saturat sa fiu luat in balon de voi. O sa-mi fac si eu un ziar sa improsc cu noroi in stanga si in dreapta.

–          Aveti toata libertatea sa va faceti un ziar iar daca improscati cu noroi, fara argumente si dovezi, o sa suportati consecintele. Asa ca noi. Stiti bine ca nu scriem nimic fara probe.

Primarul era inca furios si nu stia cum sa actioneze. La un moment dat iesi din birou. Lipsi cateva minute si apoi se intoarse.

–          Luand in considerare cele intamplate, de azi inainte nu mai aveti acces in primarie si nu mai primiti informatii decat prin intermediul biroul de presa, o data pe saptamana, cand va avea timp domnul director Badulescu.

–          Acces in primarie avem, doar e o institutie publica. Banuiesc ca stiti ca e ilegal sa ne interziceti sa intram aici. Iar daca doriti sa comunicati doar prin comunicate de presa, e problema dvs personala, insa nu cred ca va va fi favorabila.

Sanda saluta si iesi. Era curioasa cat va dura embargoul. Se amuza in acelasi timp. Primi un telefon de la mama sa, care avea un mic butic intr-un spatiu inchiriat de mai mult timp, de la primarie. Avusese doua controale in decurs de o ora. Unul de la primarie, unde, jurista in persoana s-a dus sa ii verifice contractul de inchiriere, si celalat de la politia economica. Jurnalista intelesese repede care e substratul acestor controale. Isi aduse aminte ca primarul lipsise din birou si isi dadu seama ca atunci trimise organele de control. Se enerva pe caracterul mizer al omului care ar trebui sa se ocupe de problemele comunitatii nu de santaj si de alte murdarii. Dar, chiar si intimidarea facea parte din farmecul meseriei.

Redactorul sef o astepta, curios sa vada cum au decurs lucrurile. Ii relata pe scurt, inclusiv incercarea de intimidare.

–          Stai linistit. Nu m-au intimidat. Deja m-am obisnuit cu asta si ma pot astepta si la altele mai rele.

In doua saptamani, primarul a ridicat embargoul. Nu il intreba nimeni ce face, nu se scria despre el decat in context negativ. Ba se mai auzise si la Bucuresti despre niste implicari in afaceri nu tocmai legale.

A trecut mai bine de un an de la incident. Primarul a pierdut alegerile. Taranistii i-au oferit un post in guvern, pe ultima suta de metri, pana la alegerile generale.

Sanda, se mutase la un alt ziar, pe care il coordona. Asa e cu ziaristii. Lucreaza intr-o lume dinamica. Avea o relatie interesanta cu autoritatile si in biroul ei veneau multi si doar pentru o simpla discutie. Ea a trecut cu vederea incidental insa nu l-a uitat. Insa, il mai suna uneori pe fostul primar ca sa obtina cate o declaratie despre noi masuri ale guvernului. Intr-o zi, fostul primar trecut pragul redactiei. Sanda il primi si il invita la o cafea.

–          Sanda, trebuie sa iti marturisesc ceva- zise musafirul. Stiu ca m-am purtat foarte urat cu tine si pentru asta imi cer scuze, si te admir ca in ciuda acelor divergente nu mi-ai purtat pica. Greseala mea, in faptul ca am pierdut alegerile, este ca nu am stiut sa am o relatie buna cu presa. Acum e tarziu si e foarte posibil ca, dupa alegerile generale sa ma las de politica si sa ma intorc la afacerile mele.

Taranistii au pierdut alegerile. Fostul primar a revenit la viata lui obisnuita. Mai trece uneori la o cafea, prin biroul Sandei, la discutie sau un comentariu pe teme politice. Iar Ciorbea, fostul premier, a intrat o vreme lunga intr-un con de umbra. Doar gustul cafelei cu politicieni a ramas unul interesant de degustat, indiferent de vreme sau de vremuri.

biroul cu miros de menta


Telefonul tarai strident, spargand cu mii de cioburi, linistea de dupa amiaza a casei, in care se relaxa intreaga familie. Tudor era in apropiere, asa ca raspunse.

–         Buna ziua, domnul Tudor Popa?- Tudor confirma.Vocea de la telefon, continua.

–          Suntem de la Biroul de Combatere a Crimei Organizate. S-a depus o sesizare pe numele dvs si va invitam sa veniti maine dimineata la noi, la sediu.

Tudor era convins ca la mijloc era o greseala asa ca nu-si facu probleme. A doua zi, la ora indicata, se afla in fata ofiterului care il invitase.

–         Cred ca stiti de ce va aflati aici?- spuse ofiterul privindu-l cu superioritate. Tudor, ridica din sprancene dar intelese ca totusi, el era subiectul si nu altcineva.

–         Nu. Chiar nu stiu. Spuneti-mi dumneavoastra.

–         Pai va spun, daca chiar nu stiti, dupa cum pretindeti. Prietena dumneavoastra, a depus o plangere cum ca ati amenintat-o si ca ati santajat-o sentimental, ca prin santaj ati constrans-o sa faca sex si ca aveti o atitudine agresiva.

Tudor se gandi un pic. Sigur ii face cineva o farsa. Barbatul din fata sa era insa implacabil, cu o actiune usor zeflemitoare asa ca isi dadu seama ca e pe bune.

–         Si pentru asta m-ati chemat aici?

–         Da. Ti se pare putin lucru? Tot ea ne-a spus ca te ocupi cu trafic de droguri si cu alte lucruri necurate.

–         Cu ce?- Tudor era din ce in ce mai suprins.

–         Pai ai face bine sa ne spui, ca si asa stim tot.

–         Dar nu am ce sa va spun. Da, am o prietena si ne-am certat recent pentru ca am aflat ca ea ma inseala. E adevarat ca m-am enervat, dar nu am ridicat tonul la ea si nu am atins-o nici macar cu un deget. Am pus-o pe liber. Ea a facut niste crize de isterie, demne de o persoana cu probleme grave la cap. Nu pot concepe sa am o relatie cu cineva care are un astfel de caracter.

–         Ia lasa mai asta, nu ma intereseaza principiile tale. Zi-mi cu ce alte lucruri necurate te ocupi.

–         Pai cu nimic altceva. Sunt student la a doua facultate si atat. Ma duc la scoala si vin acasa, uneori mai merg la sport sau la cate un film.

–         Mai, eu tare cred ca nu ai inteles!-  continua ofiterul pe acelasi ton ironic si autoritar, al omului care isi permite sa fie usor comic cand te strange de gat. Zi-mi odata ce ma intereseaza pe mine, nu prostii, altfel iti trag o batuta de nu ai vazut! Luate-ar mama dracului de cretin! Pai ce crezi, ca stau el la figurile tale. Zi!

Daca ar fi fost intr-o pasa mai buna, tanarul s-ar fi gandit cu amuzament la bancul cu politistii si securistii care merg sa vaneze mistreti si care, dupa o zi de alegatura au prins un biet iepure pe care il bateau de zor ca sa recunoasca. „Recunosti ca esti mistret?” Acum se simtea la fel de neputincios ca si iepurele acela.

Tudor era din ce in ce mai intimidat, umilit si jignit. Delia, fosta lui prietena de care se despartise recent, avea un frate chestor de politie, Felix Turcu. Si ca sa se razbune pe iubitul care a avut curajul sa o ia la rost pentru magariile facute, ii turna fratelui ei, tot felul de minciuni. Acesta le lua de bune. Ce nu face un frate sa salveze onoarea surorii lui?! Asa ca, fratele si sora, concepura frumos o plangere pe trei pagini. Felix il ruga pe un coleg sa il cheme pe tanar si sa ii aplice o corectie. Ca sa tina minte ca nu trebuie sa te porti asa cu fetele.

–         Pot sa vin maine cu avocatul?- intreba Tudor de-a dreptul speriat. Nu patise niciodata din astea, sa il ameninte cineva, sa fie dus la politie si sa fie tratat ca un infractor. Iar astea I se intamplau desi el nu era vinovat decat de faptul ca isi incheiase o relatie cu o fata.

–         Ce avocat iti trebuie? Nici un avocat! Ia tu de aici o foaie de hartie si scrie o declaratie.

–         Ce sa scriu? Pai nu am nimic de declarat.

–         Ai, daca iti spun eu!

Tudor incepu sa scrie dupa dictare. Mana ii tremura pe coala alba de hartie, care ii paru imensa, cat un cearceaf. Se temu sa faca altfel. Poate astia il tin aici pana maine. Poate ca il si bat si el se temuse totdeauna de bataie. In casa lor nu exista violenta. Prima facultate a lui Tudor era dreptul. Stia ca a fost chemat aici abuziv si ca, daca ar fi fost intradevar o problema de genul celor invocate mai sus, ar fi trebuit sa fie invitat la politie ori sa se depuna o plangere direct la judecatorie. Dar aici, chiar nu avea nici un sens.

–         Bine mai. Ai scris destul pentru azi, domnule student.- zise pe acelasi ton, mereu ironic ofiterul. Poti sa pleci acasa. Azi. Maine, sa vii cu maica-ta. La aceeasi ora! Aflase ca tatal baiatului murise in urma cu multi ani iar mama se recasatorise. Deci actualul ei sot, nu putea fi invitat.

Tanarul ii povesti mamei, ce i se intamplase, in timp ce in sufletul lui fierbea de umilinta si de rusine. Mama zambi.

–         Lasa ca mergem.

Mama nu se temea de invitatia politistilor. Se indigna insa pe atitudinea lor murdara si pe obraznicie lor fara limite. Se mira cum de isi pot permite, niste oameni care lucreaza intr-o institutie serioasa, sa implice in micile murdarii ale unei fete de 20 de ani.

A doua zi, punctuali, in afata aceluiasi ofiter. In birou mirosea a plante. Poate ca barbatul in loc cafea servea un ceai de menta. Cand o vazu pe mama, atitudinea lui era net schimbata, ca si cum nu el ar fi fost cel care ieri il jignea si il calca in picioare pe tanar.

–   Buna ziua. M-ati invitat. As dori sa vad plangerea pentru care am fost chemata.

– Pai stiti, inca nu am inregistrat-o. Ni s-a parut ca este ceva in neregula si nu am inregistrat-o pana cand auzim marturia fiului dvs. Dar ne-am dat seama ca fata fabuleaza si am trimis-o la un control psihologic.

–   Domnule ofiter, pot sa va intreb ceva?

–    Da, doamna. Spuneti.

–    Ce fel de firma este asta unde am venit noi? Sunteti cumva de la Loto Prono? Am inteles ca va ocupati de crima organizata. Ce legatura avem noi cu asta?

–    Doamna, ma ironizati?

–     Cred ca da. Dar nu fara motiv. Cum va permiteti sa va bateti joc de mine, de copilul meu si de timpul nostru? Va rog sa va cereti scuze imediat si sa nu ne mai deranjati cu prostii. Cum ziceati? Ca ati trimis-o pe fata la un control psihologic? Dar ce vrei sa spuneti? Ca da un test de angajare aici? Cei cu probleme la cap se duc la psihiatru. Ca sa nu mai pierdem vremea. Nu mai avem de ce sa stam aici. O sa ma gandesc daca ma duc sa va fac plangere pentru abuz in serviciu la DNA. Cum va permiteti sa va folositi de umbrela institutiei in care lucrati si sa intimidati oamenii? Va ocupati cumva si de recuperari de bani? Daca da, poate ii spuneti domnisoarei sa ii restituie fiului meu cei 1000 de euro pe care i-a dat imprumut si pentru care s-a crizat cand i-a cerut inapoi.

–    Doamna, va rog sa ma scuzati! Domnule Tudor, ma scuzati si dvs. Chiar am crezut ca e real si ca ar exista problema cu drogurile. Nu am stiut toate acestea. Colegul meu m-a rugat si m-a asigurat ca e o problema serioasa.

–    Fostul ei prieten se ocupa cu droguri. Poate vreodata, daca o sa fiti curios o sa va arat conversatiile avute cu ea pe messenger, pe tema aceasta.

Ofiterul nu mai prididea sa se scuze, rosu la fata si fastacit. Se temea pentru jobul lui si acum realiza cat de repede poate da cu piciorul tuturor sacrificiilor pe care le-a facut sa ajunga aici. Campania disponibilizarilor impuse de guvern intrase si in institutia lor si era de ajuns o cat de mica greseala pentru a fid at afara. Si el s-a expus singur. Pentru ce? Pentru ca un coleg l-a rugat sa il ajute sa ii repare “onoarea” surorii sale. Iar el, baiat bun, nu a stat pe ganduri. Asta i-a fost invatatura de minte. O va ruga pe mama sa spuna o rugaciune pentru el la biserica, poate ca femeia asta nu ii va face probleme si va lasa lucrurile asa.

Mama si fiul, coborau etajele institutiei. Culoarele erau animate de barbati cu figure sobre si procupate.

-Tudor, simti vreun miros? Intreba femeia, cu fata destinsa si sigura pe ea, ca si generalul care stia dinainta ca finalul bataliei ii e favorabil si s-a dus la razboi doar de dragul luptei.

–   Nu. Nu miroase a nimic.

–    Asa ma gandeam si eu. Mirosul de ierburi a ramas doar in biroul acela, semn ca doar acolo se freaca menta.

Tudor zambi, cu sufletul impacat. E si acesta un fel de a pune capat unei relatii.

Pretul dreptatii


Alex si Gina, sunt doi oameni trecuti de prima tinerete. Fiecare are in spate un sir de ani de casnicie, finalizata cu un divort. Cuminte, tot in spatele lor, sta un sir de “experiente”, intalniri cu alti parteneri, unele simple tatonari, altele relatii de scurta durata, esuate. Nu e simplu sa iti refaci viata, dupa o casnicie ratata. Si apoi, cu cat trece timpul, constati ca esti din ce in ce mai exigent cu cei din jur si chiar cu tine. Iti impui noi standarde, la fel si prietenilor. Si dintr-o data, incepi sa fi catalogat ca neadaptat, infatuat sau cine mai stie ce. Trecand peste toate acestea, Gina l-a acceptat pe Alex, dupa o relatie de tatonare de cateva luni, sa locuiasca impreuna, in apartamentul ei din centrul orasului. Prima luna s-a scurs fara intamplari si chiar i s-a parut ca ar fi ceea ce asteptase de multa vreme. Dar caracterul lui Alex, tinut in frau, si-a dat liber comportamentului sau obisnuit. Alex a inceput sa iasa cu baietii in oras, tot mai des. La fel de des, venea acasa cherchelit si cu chef de scandal. Din barbatul atent, dragut, pe care Gina credea ca l-a exploatat fosta nevasta, Alex a devenit, ca intr-o transformare uluitoare, un barbat dominant si agresiv. Daca era beat si Gina indraznea sa il ia la rost sau sa il contrazica, el spargea totul in casa. In cateva luni, au luat cateva randuri de vesela. Or fi aducand ele, cioburile, noroc, dar Gina s-a saturat. Fostul ei sot nu era nici pe departe asa de rau. Ultima cearta a pus capac. Alex, a lovit-o pe Gina,fara nici un motiv serios. Ea a chemat politia si l-a dat afara din casa. In ziua urmatoare, cu rusine si durere, femeia si-a scos de la medicul legist un certificat care atesta cum ca avea mai multe contuzii si echimoze, recomandandu-i-se mai multe investigatii si cateva zile de concediu medical. Pentru prima data in viata ei, a fost obligata sa isi puna ochelarii de soare ca sa mascheze un ochi vanat. Apoi, enervata, refuzand sa mai raspunda apelurilor disperate si insistente ale barbatului, se duse la avocat si ceru sa deschida proces impotriva fostului ei iubit, pentru lovire.

Femeia se retrase in apartamentul sau si isi promise sa nu mai accepte sa i se mai intample vreodata asa ceva. Era de neconceput si sub demnitatea ei de femeie sigura pe ea. Soneria de la usa tarai strident si scurt.

–         Cine e?

–         Alex. Am venit sa vorbesc cu tine. Vreau sa te rog sa ma ierti si sa imi mai dai o sansa. Iti promit ca nu o sa se mai intample vreodata asa ceva. Te rog.

Dar femeia se vindecase de naivitate, iar sentimentele care incepura sa se infiripe candva pentru omul acesta s-au transformat in ura. Atunci a descoperit ca ura, iti poate invada sufletul atat de puternic si ca e un sentiment la fel de pur, ca si iubirea. Asa ca il expedie scurt, pe barbat.

–         Pleaca! Nu mai avem ce discuta!

De la tonul rugator, jignit ca femeia nu ii luase in considerare atitutdinea umila, barbatul trecu la amenintari. Incepu sa loveasca cu picioarele in usa. Vecinii de bloc se uitau déjà pe vizor. Gina chema din nou politia.  Intre timp, Alex incepu sa se impinge cu umarul sperand sa sparga usa, care era ca o ultima baricada intre el si femeie.

Nervoasa si stresata, si mai ales indurerata ca s-a facut de rasul vecinilor, Gina puse mana pe facalet, fara a mai astepta sosirea echipajului, deschise usa. Barbatul fu luat prin suprindere de forta nebanuita si agresivitatea femeii. Ploaia de lovituri, il obliga  sa se retraga, cu spatele, si cum nu realizase ca se afla in varful scarii, se pravali pe trepte. Un urlet de durere se auzi. In alunecarea sa, el isi fracturase mana. Echipajul de politie sosi in cele din urma, tocmai la timp sa impiedice  batalie pe viata si pe moarte intre cei doi. Plin de vanatai si cu mana rupta, Alex ajunse si el la avocat. Avea nevoie si el de o reparatie morala. Daca tot se facuse de ras, macar sa o faca pe muierea asta afurisita si nebuna sa plateasca. Orgoliul sau masculin se zbarli dintr-o data. Cum sa accepte el rusinea ca amicii lui, cu care iesea la terasa, sa rada de el ca a fost batut mar de o muiere? Asa ceva nu era de inghitit. Cele doua dosare s-au judecat impeuna, de catre acelasi judecator batran. Acesta s-a uitat peste ochelari la amandoi, dupa ce le-a audiat marturiile. Sentinta a fost destul de dura. Cate 6 luni de inchisoare in penitenciar, pentru fiecare, iar pe barbat l-a obligat in plus,  la o amenda penala consistenta. Evident ca amandoi au facut recurs imediat, socati de decizia judecatorului.

Cazul, aparent banal, a fost supus atentiei tribunalului. Presedintele, l-a invitat pe batranul magistrat sa explice motivatia sentintei. Acesta a argumentat cu detasare.

–         Ei, le-am dat la fel la amandoi, ca sa aiba timp sa mediteze la ceea ce au facut.

–         Pai bine, dar femeia era in legitima aparare.

–         Nu exista legitima aparare. Ea nu avea voie sa il atace. Trebuia sa lase organele de politie sa isi faca datoria, nu sa isi faca dreptate singura. Pentru asta sunt institutii abilitate.

In cele din urma, recursul a schimbat finalul povestii dintre fostii iubiti. Gina a fost achitata iar Alex, a primit doar o amenda zdravana, ca sa ii aduca aminte ca orice fapta are pretul ei.