banii sau viata!


Bucuria din ochii fetitei, o facu pe Mariana a gandeasca ca toate sacrificiile pe care le facuse in ultimele saptamani au meritat. Copila era foarte fericita cu tricicleta ei, primita in dar de ziua de nastere. Era roz  si avea pe ghidon, cate o fundita roz si un pompon urias alb. Mariana si Ionica, sotul ei, locuiesc la marginea orasului, intr-o casuta veche, mica si isi inghesuie existenta in cele doua camarute. Ar fi vrut sa faca si ei mai multe, dar sunt saraci. Ea castiga cu greu cate 300 de lei pe luna, muncind intr-o croitorie. El, de cand s-a inchis fabrica, munceste cu ziua, pe unde apuca, si mai ia inca ajutor de somaj. Abia traiesc de pe o zi pe alta si de multe ori, ca sa economiseasca cativa banuti, tanara nu isi pune nimic de mancare la serviciu. De dimineata, Mariana o porni pe jos la serviciu. Un kilometru distanta nu e mult si apoi, ea nu are bani pentru bilet de autobuz. Simtea in ea o neliniste, ca si atunci cand mergea la scoala, si din cine stie ce motiv nu isi invatase. Stia ca exact atunci o va asculta profesoara de biologie si va tipa la ea, notand-o apoi in catalog. Gandurile ii disparura apoi, furata de gradinile caselor, pline de flori de toate felurile si culorile. Va avea si ea candva o gradina cu flori, ca si acestea pe care le vede acum. Si viata ei va fi alta. Nu stie cand se va intampa asta si cum dar e convinsa ca, odata, va avea si ea. In atelierul de croitorie, era mult de lucru. Se lucra in schimburi, si aici, parca ritmul e acelasi, ca si cum timpul nu ar exista. Masinile zumzaie, torsul lor acoperind vocile femeilor. Comenzile in serie vin, una dupa alta, fazele se fac contra cronometru. Atentie, indemanare si viteza sunt atributele muncii de aici. Pacat ca e platita atat de prost. Poate ca dupa ce va mai avea experienta si vechime va primi mai mult. Ridica ochii, un moment de pe material si se uita in fundul salii. Sefa de sectie, o femeie de 50 de ani vorbea la telefon si o fixa cu privirea. Inchise si apoi veni direct catre tanara.

–                  Trebuie sa te opresti. Te va duce unul dintre baietii de la aprovizionare la spital. Fetita ta a avut un accident cu tricileta. Si-a fracturat piciorul, nu te speria. Nu e mai grav de atat. Va trebui insa sa fii trimisa la Ortopedie, la Cluj.

Mariana se schimba la fata. Ca in transa, isi lasa lucrul si se duse sa se schimbe. Toni, o astepta la intrare si o duse pana la spital. Ambulanta o astepta. Ionica ramase sa aiba grija de casa, iar ea, se duse cu fetita. Pe drum, Alinuta ii povesti cum s-a intamplat. Cum s-a dat la intrecere si a cazut. Iar acum, se stramba de durere. Nu vroia sa planga pentru ca stia ca mamica ar fi plans si ea. Ambulanta la Urgente si trebui sa astepte pe hol. Dupa vreo 10 minute aparu medicul care o invita in cabinet. O consulta pe fetita, o intreba despre accident si apoi scrise ceva pe fisa. I-o dadu si o trimise la ecografie si la radiografie. Cu fisa in mana, cu fetita de cealalta, bajbaind pe coridor, ajunse in cele din urma. Astepta cate o jumatate de ora, pana cand, cei doi medici isi facura aparitia. Se intoarse obosita de aseptari si ingrijorata, la medicul de la primire. Acesta studie rezultatele.

–                  E nevoie de operatie. Vad ca piciorul fetitei i se umfla déjà iar din film se vede ca fractura este cu o usoara deplasare. Putea fi si mai rau. Nu va temeti. Nu e o operatie foarte grea. O sa va preia de acolo, profesorul Florescu.

Mariana era déjà ingrijorata. Operatia e singurul lucru la care nu se astepta. De asta s-a temut mereu. Sa nu trebuiasca sa vina la spital. Medicii trebuie platiti si ei stau foarte prost cu banii. De multe ori, nu au nici macar de paine. Sunt zile in care ea nu mananca nimic, ca sa ii ajunga fetitei si lui Ionica. El munceste din greu si nu ar rezista sa lucreze flamand. Asistentele au fost dragute. I-au dat un pat in salon si i-au spus ce urmeaza sa faca. A venit apoi doctorita anestezista. O doamna draguta, care i-a explicat cum va decurge operatia si a incurajat-o. “Sigur astepat sa primeasca un plic de la mine”, gandi tanara. Si se simti rusinata ca nu a putut rasplati cu nimic, amabilitatea femeii.

Operatia a decurs bine. In ziua urmatoare, fetitei I s-a pus piciorul in ghips. Ionica si-a facut aparitia. Nu putea sta singur acasa. Nu isi gasea locul fara ele. In zilele urmatoare, colegele i-au trimis un plic, cu 400 de lei, sa ii poata da profesorului care a operat-o pe fetita Marianei. A fost fericita. In sfarsit va scapa de umilinta si de privirea dezaprobatare a doctorului care venea zilnic si abia vorbea cu ea, semn ca ea nu-si facuse datoria. Ii dadu plicul. Acesta il deschise si i se adresa plin de dispret.

–                  400 de lei? Pai nici nu-mi ajung sa-mi fac plinul la masina. Cand vii la sfarsitul lunii la control mai aduci 400 de lei iar cand o sa-i scoatem ghipsul inca 400. Atata a costat lucrarea pe care ti-am facut-o. Maine puteti pleca acasa. Sa vina cineva de acasa sa tea jute sa pleci, ca noi nu-ti putem da o ambulanta.

Dur si autoritar, plin de obraznicie semn al puterii omului care dispune de vietile altora, medicul se indeparta bombanind.

–                  Ce ti-e si cu amaratii astia. Au impresia ca viata e ieftina.

Mariana izbucni in plans. De rusine, de umilinta de neputinta. Ea nu stie castiga bani decat muncind. Ca sa faca rost de atatia bani ar trebui sa nu manance nimic cateva luni. Cum poate fi asa de nemilos omul asta? Doar stie ca sunt saraci si ca nu au. Cum o sa se descurce. Toata noaptea nu a dormit framantandu-se. Ionica a venit in dimineata urmatoare. A rugat pe cineva sa vina cu masina si sa ii duca acasa.

–                  Lasa draguta. Nu mai fi suparata. Facem noi cumva si o sa ii dam de capat.

O doamna venita in vizita la un bolnav si care asistase la scena, era indignata de nesimtirea medicului. Le sugera sa merga la politie. Poate ca ii vor face un flagrant mizerabilului in halat alb.

– Vedeti, de asta nu ii intereseaza pe medici sa fie platiti bine de stat. Nu ar mai face averi fabuloase din spagi. 3000 de lei daca ar primi de la stat salariu, nu ar compensa 30000 din “plic”. Si noi ii hranim sa-si ia case peste case, sa aiba conturi pline si altele. Unii, s-au facut medici doar ca sa ne jupoaie. In schimbul vietii ne iau banii, chiar si pe cei care nu ii avem. Expresia cu “banii sau viata” e pentru genul asta de indivizi.

Mariana nu se mai gandea la nimic. Vroia doar sa ajunga acasa, sa se linisteasca. Apoi va vedea. In timp ce iesea pe poarta spitalului, il vazu pe medicul Florescu, catarat intr-o masina neagra, stralucitoare, uriasa, un BMW X5. Acum intelegea de ce nu-i ajungeau banii de benzina. Masina asta avea nevoie de foarte mult combustibil si de foarte multi bani.

Anunțuri

Posted on 23 Iulie 2010, in Povestiri din Cartier and tagged , , , . Bookmark the permalink. 22 comentarii.

  1. „Iar acum, se stramba de durere. Nu vroia sa planga pentru ca stia ca mamica ar fi plans si ea”
    Draga de ea…

    Despre „medic”… fara comentarii fiindca risc sa scap vreo colinda pentru adulti…

  2. nu scapa…am venit asa de nervoasa acasa cand am auzit povestea asta. Nu toti medicii sunt asa, dar unii sunt de-a dreptul „banditi”.

  3. Da, nu putem să generalizăm. Totuşi, am întâlnit şi eu cazuri în care medicii făceau ravagii, ca să mă exprim aşa. Trist.

    Gânduri bune!

  4. din pacate, statul a creat situiatia asta. Mai mult, se gandeste cum sa le lasa mana libera si sa liberalizeze spaga. Cica sa taie chitanta si factura. Pe banii publici sa constituie clinici private. O amestecatura demna de o minte bolnava. Dar am vazut si multe alte situatii. Medici specialisti, care lucreaza in spitalele de stat si isi racoleaza clientela pentru clinicile lor private. Si exemplele pot continua.

  5. unul din cele mai tampite lucruri mi se pare automatismul de a da bani si cand se merge la o clinica privata!

  6. cred ca medicii ar trebui vaccinati, inca din facultate, impotriva virusului spagii nebune 🙂

  7. 😆 😆 😆

  8. doamne, si ii tine pamantul pe tot felul de… nesimtiti, cu atat mai nesimtiti ca pana si pe un om sarman tin sa-l jupoaie…

  9. Nu au constiinta. Nu le pasa de nimic. Pentru ei, doar banul vorbeste.

  10. Si juramantul lui Hipocrate? Of, Doamne! Sunt unii care nu se mai satura. Am nascut la un spital unde inainte sa dau spaga nu se uita nimeni la mine, dupa…s-a schimbat treaba. Mama a avut o problema cu piciorul si a stat cu el in ghips. Dupa ce bagai banutul in buzunar, li se dezlegau libile. Ghipsarul dadea sfaturi, medicul si-a amintit sa ii dea reteta… Ei au impresia ca restul lumii sta pe vreo comoara.

  11. Hipocrates, ala de demult, care e oale si ulcele de cateva mii de ani? Asta sunt povesti pentru fraieri si visatori. Ei au simtul realitatii si al banului. Si cam atat.

  12. Nu ştiu ce este de spus… Mă încearcă o revoltă surdă…

    ” Ce ti-e si cu amaratii astia. Au impresia ca viata e ieftina.”

    Cel care poate gîndi şi rosti astfel de vorbe, nu merită să (mai) trăiască …

    • nu stiu ce am putea sa le facem noi. Aud mereu intamplari de genul acesta, in spitalele din Romania. Oameni care sunt lasati sa sufere cumplit sau chiar sa moara, daca nu vin cu un plic consistent, la medic. Ueori medicul cere mai voalat alteori impune un tarif fix. Pe astia, fiscul nu ii are in vedere. Mai mult, guvernantii se gandesc sa legifereze spaga medicala. Traim intr-o tara cu susul in jos.

  13. Episodul este dramatic dar nu singular. Am întâlnit multe astfel de situaţii: în facultate aproape am fost lăsată să mor fiindcă nu aveam bani, la naşterea lui Ingrid medicul a avut impresia că banii nu sunt suficienţi şi mi-a spus că mă aruncă în stradă.
    A refuzat să mă asiste şi-am rămas pe mâna unei asistente şi a infirmierelor.
    Dar am întâlnit şi medici de omenie.
    Cu o zi înainte de procesul de la Curtea de Apel cu Banca Transilvania am sunat Salvarea fiindcă i s-a făcut rău rugbistului.
    Vreo trei ore cât l-au reanimat pe el mi s-a făcut mie rău.
    De la 11 dimineaţa la 4 după amiaza doctorul Giol şi asistenta ne-au pus perfuzii şi ne-au îngrijit iar la sfârşit au REFUZAT ferm banii oferiţi de soţul meu.

    • Exista si medici cu caracter si demnitate, care isi practica meseria cu daruire. Dar sunt foarte multi, medici si asistenti care nu misca un deget daca nu scoti plicul.

  14. Carmen Negoita

    Sunt cazuri şi cazuri. Este revoltător ce i s-a întâmplat tinerei mămici. Este şi vina noastră şi a societăţii… este un cerc vicios până la urmă.

    • da. numai ca noi, societatea , nu mai putem lupta impotriva caracterului medicilor. Aud zilnic cum te ignora medicii in spitale daca nu le dai bani. Si nu putini. Cu cat suferi mai mult, cu atat mai mult trebuie sa platesti. Iti iau bani chiar si cand stiu ca nu mai e nimic de facut. Iti cer bani. Stiu precis cat e tarfiul. E umilitor, te simti ca un gunoi, cand viata ta ajunge sa depinde de actul medical. Asa te trateaza ei. Te vad ca suferi, ca te stingi si ei asteapta plata. ori banii ori viata. Si cand e vorba de viata, nu prea ai de ales.

  1. Pingback: CONCEDIU CU MIREASMĂ DE PĂDURE « Carmen Negoiţă PHOTOGRAPHY BLOG

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: