cafeluta cu pupic


Domnul Penescu, este directorul muzeului. Doua lucruri l-au facut iesit din tipare. Pasiunea lui deosebita pentru istoria locala si pasiunea lui bolnava, pentru femei. Cand vedea o femeie, imediat se inrosea la fata, ii transpirau palmele si singura lui dorinta era cum sa ajunga cu ea cat mai repede in pat. Nu conta cine era femeia, cum era imbracata. Putea fi o doamna cu pretentii de intelectuala sau femeia de serviciu. Era totuna. Daca va imaginati ca el era cine stie ce frumusete, gresiti. Era inalt si gras, burta i se revarsa usor peste pantalonii vesnic gri, patati de ulei, apa sau cine stie ce substante despre care nu am vrea sa stim. Iar la cei 60 si ceva de ani, afisa o fata deschisa, zambitoare cu niste buze consistente, desenate si mereu umede, incat cauta mereu cate o batista. Hainele sunt aceleasi, aproape un fel de uniforma, iar pantofii au tocurile tocite spre interior, expresia unui caracter delasator. Luni dimineata, in timp ce toata lumea se indreapta spre o noua saptamana de lucru, la muzeu e zi libera. Domnul Penescu se intalneste pe drum cu o tanara. Se opreste imediat sa o salute, mai ales ca il cunostea pe tatal ei, cu care concurase pentru postul de director. Dar Penescu, pe langa stiinta, mai avea si pile la partid, asa ca, avantajul relatiilor a decis pentru postul sau. Isi aminti si zambi de doua ori mai larg.

–      Sarut mainile, domnisoara Sorina. Ce faceti?

–     Ma grabesc sa ajung acasa. Tocmai am lasat copilul la camin si acum am ceva treburi de rezolvat.

–    Nu treceti pe la noi, la muzeu? Va invit la o cafea, ca prietena dvs,        Andra, e singura la birou si sigur se va bucura.

–       Chiar nu pot. Alta data, poate. Ea il refuza politicos.

Dar Penescu insista elegant, incat tanara, accepta sa intre 10 minute la o cafea. Fu putin suprinsa, cand el deschisese usa muzeului si nici urma de prietena ei.

–         Pai nu ziceati ca Andra e la serviciu?

–         Ei, o fi iesit pe undeva. Azi nu era nevoie sa stea la birou. De regula e libera, lunea.

Tanara il privi suspicioasa. Dupa ce au strabatut vreo doua sali, au ajuns in biroul directorului. Acesta a scos din dulap, o sticla in care avea cafea rece, facuta cu o zi inainte.

–         Va pun si un pic de intaritor? Intreba el, scotad o sticla cu lichior ieftin, de caise.

–         Nu. Multumesc. Nu consum alcool.

–         Ei, dar macar odata, acum, cu ocazia vizitei dumneavoastra la noi.

–         Tot nu. Am spus déjà.

Sorina era din ce in ce mai contrariata de atitudinea barbatul si de felul sau manipulativ. In timp ce se prefacea ca bea din continutul dubios al cestii de cafea, suna telefonul. Un telefon vechi, alb, cu disc si cu un sunet strident, sa poate fi auzit din toate ungherele muzeului. Barbatul ridica receptorul si raspunse, ca si cum stia ca va suna cineva.

–         Da Grigore. Pai nu vin acum, ca sunt ocupat. Poate peste o ora doua.

Continua sa ii explice persoanei de la celalalt capat al firului, ca are ceva treaba. Sorina realiza ca e ceva in neregula si se indrepta spre iesire.

–         Puteti sa ii spuneti ca sunteti liber. Eu oricum plec si strabatu rapid cele doua sali. Ajunse in curte. Penescu o ajunse din urma. O prinse de mana.

–         Dar mai stati putin. Unde si fugiti? Nu e nici o graba.

–         Poate ca dumneavoastra nu aveti nici o graba. Eu insa am. La revedere!

Si cum el inca o tinea de mana, vru sa o sarute. Ea se feri si el ii aplica o ventuza plina de bale, pe obrazul ei roz-trandafiriu.

–         Luati mana acum de pe mine! Cred ca habar nu aveti de ceea ce inseamna rusine. V-am crezut un om serios dar asta nu poate fi calificata.

Pleca furioasa si dezgustata. Un sentiment de jena, umilinta, furie o facea sa se scuture infiorata. Cum poate lucra Andra in conditiile astea?

Au  trecut cativa ani. Sorina l-a intalnit pe Penescu de multe ori. El o saluta de fiecare data, iar ea se uita drept in ochii lui, cu sila, fara sa zica nimic.

Dupa o vreme l-a intalnit din nou. Stia ca o va saluta. “Acum cred ca e de ajuns. Ii voi raspunde la salut. Sper ca a invatat ceva”.

–         Buna ziua, domnisoara Sorina.

–         Buna ziua. Tanara raspunse scurt, semn ca nu mai are resentimente dar nici nu doreste sa comunice mai mult decat acel salut.

–         Va pot invita la o cafea?

–         Nu. Mi-a fost de ajuns data trecuta.

Raspunsul dur al fetei il descumpani. Femeile astea! Si ce mare rau ii putea face? Ca o saruta putin sau poate chiar facea dragoste? Ele au nevoie de asta, chiar daca uneori nu-si dau seama.

Sorina ii povesti odata despre patania ei, colegei de birou. Dana, o doamna de peste 50 de ani, zambi. Tanara crezu la inceput ca o ironizeaza.

–         Nu esti singura. Pe mine m-a chemat sa-mi vanda niste tablouri vechi, si m-a alergat pe coridoarele muzeului. Ca sa scap, i-am daramat toate statuile de pe culoar si apoi am ajuns in curtea interioara a manastirii din apropiere. Asta a fost norocoul meu. Apoi l-am lasat pe mana sotului. Nici nu vreau sa stiu ce i-a spus.

Sorinei nu ii venea sa isi creada urechilor.

–         Auziti, ii spuse ea zambind colegei. Cred ca ii vom spune de acum “cafeluta cu pupic”. In timp ce cele doua femei se amuzau in biroul lor intra tocmai pomenitul Penescu. Gata sa izbucneasca in ras se uitara una la alta, cu un gand. La care dintre ele va apela?

Barbatul se uita cand la una, cand la alta. Statea in mijlocul biroului cu cererea in mana. In cele din urma, cu picioarele grele se duse la doamna Dana. Ii lasa cererea si iesi, cu coada intre picioare. Doar gandurile lui perverse ii zburdau in minte. „Hmmm. Ce femei grozave as fi putut avea. Dar asa sunt eu, galant. Nu am vrut sa le fortez. O sa le para lor rau! „

Anunțuri

Posted on 15 Iulie 2010, in Povestiri din Cartier and tagged , , . Bookmark the permalink. 5 comentarii.

  1. Carmen Negoita

    Galant fugărind femeile prin muzeu? Hmm… poate doar în mintea lui.

  2. Asta-i tipul clasic de libidinos! iecssss! Am patit ceva de genul, cunosc sentimentul….

  1. Pingback: PULBERE DE ORIZONT «

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: