aparentele salveaza


“Tine Doamne combinatul, ca mi-a angajat barbatul.” Asa sunau niste versuri din folcorul modern si faceau referire la combinatul de hartie din zona, care dadea de lucru, inainte de 1989 la aproape 10000 de oameni din Valea Somesului. Construit in 1967, combinatul de hartie avea sa fie cel mai important obiectiv industrial din zona. De fapt, acolo, se crease o “Platforma chimica”, si functionau mai multe fabrici, unele utile, altele mai putin, dar care isi desfaceau productia in Rusia dar si in occident. Orasul era unul foarte poluat si era greu de locuit aici, dar faptul ca asigura un loc de munca, l-a facut sa se dezvolte. Dupa Revolutie, fabricile platformei au fost vandute una cate una, din ele abia daca mai functioneaza 2-3 iar numarul total de angajati e acum doar de cateva sute. Gloria comunista, sursa de bani importanta pentru bugetul local, dar si pentru bugetul miilor de familii din zona, a disparut. Fabricile au fost devalorizate, duse in sapa de lemn in mod intentionat, asa cum s-a intamplat cu majoritatea fabricilor din Romania, si vandute pe bani putini.  Numai vanzand stocurile de marfa, noii proprietari isi recuperau investitia, si apoi, cum nimic nu le mai statea in cale, taiau toate instalatiile, unele care costau bani grei, si le vindeau la fier vechi.  Combinatul a fost ultima reduta in batalia cu generatia de “oameni de afaceri” de dupa ’89.A rezistat pana nu demult. Multa vreme a fost o afacere foarte buna pentru cei care investeau sume de cateva mii de euro sa cumpere cherestea si sa o vanda apoi combinatului. Unii s-au imbogatit. Dar in cele din urma, multi au pierdut foarte mult, sau totul, pentru ca nu au mai fost platiti, ori si-au primit banii cu mari intarzieri.

Marius Satmarean a invatat ca lumea afacerilor e interesanta, captivanta. Trebuie mereu sa gandesti si sa pui in practica, sa faci rost de bani, sa inchei contracte, sa te bati pentru fiecare leu, sa suporti controale de tot felul. E o batalie contra cronometru. Prima lui afacere a fost un mic birt, cu care a inceput imediat dupa ’90. Construit pe o anexa a casei, care dadea spre strada, a primit in folclorul local, numele “Pe cotet”. Asa ii spune si azi. Marius l-a transformat cu timpul in magazin alimentar, dupa standardele de la oras, insa denumirea primita in sat, nu a putut-o scoate din uz, asa ca nu si-a batut capul foarte tare cu asta. Magazinul merge binisor, isi acopera cheltuielile asa ca, Marius a inceput sa caute noi afaceri. A inceput sa cumpere cherestea de la munte si sa o vanda la Combinatul de hartie din apropiere. E vorba de bani multi, si a mers chiar foarte bine o vreme.Acum, combinatul plateste tot mai greu, amana la nesfarsit cu onorarea facturilor si e foarte riscant sa mai colaborezi. Are de incasat déjà mii de euro. Pe de alta parte, e si el dator vadut. Si-a cumparat un camion din Ungaria, recent, si in drum spre casa, a avut un accident din care masina a iesit distrusa rau. Nici nu apucase sa ii faca asigurare. Ii venea sa inebuneasca. Pe de alta parte, mai are alte datorii. Nu mai stie cum sa iasa. De cate ori suna telefonul, intra in panica. Oare cine ii mai cere sa plateasca? Ceva e sigur. Ca a intrat intr-o cursa din care nu mai poate iesi. Nu mai poate dormi noptile si se plimba prin casa, facand tot felul de planuri in minte.De multe ori il prind zorii, cu calculatorul in mana. Faliment, angajati, plati, CAS-uri, rstante, dobanzi, controale, sunt cateva dintre cuvintele care ii aduc probleme si se intuneca la fata numai cand se gandeste la ele.  Zilele mai trec ele cum trec, ocupat cu diferite treburi. Ce sa faca? Ar face greva. Dar cine s ail ia in seama. Ai o afacere, ai bani. Esti ca o vaca buna de muls. Si guvernul asta, nu a luat nici o masura care sa ii sprijine pe cei care vor sa faca afaceri corect.

–         Mi-e dor de vremea cand eram simplu angajat si aveam doar probleme simple de rezolvat, ii zise el sotiei intr-o zi. Eram invidios pe oamenii de afaceri ca au bani, au disponobilitati, afiseaza siguranta, putere. Acum, vad ca totul de doar de fatada. Trebuie sa afiseze doar ca sunt puternici, altfel ar fi terminati. Imediat ar intra in panica toti creditorii si ar incepe o presiune sa isi recupereze banii.

–         Ce sa facem. Noi am ales calea asta. Vom duc ce ne va fi dat. Mi-e rusine doar de oamenii din sat, ca si asa ne vorbesc si susotesc pe la colturi. Daca pana acum o faceau cu invidie acum ne vorbesc cu dispret. Mi-e de-a dreptul sila. Pana si amaratul de Stefan, care abia si-a putut duce povara propriei case, ne arata acum cu degetul, si ne zambeste ironic cand intoarcem spatele. A uitat cum venea la cumparaturi pe caiet incat si acum ne datoreaza bani, de anul trecut.

Marcela e o sotie tanara, organizata si matura pentru cei 25 de ani ai ei. Are grija de cei doi copii si de magazin. Ar vrea sa stie cum sa isi ajute sotul si sufera ca il vede asa de abatut.

–         Stii ce dragul meu, gandeste-te ca noi suntem alaturi de tine. Indiferent ce va fi, bines au rau, impreuna vom trece peste toate. Chiar daca ar fi sa o luam de la capat. Cel putin acum, vom sti sa nu mai gresim si sa nu mai avem incredere in nimeni, decat in noi.

–         Daca nu ai fi fost tu, nu stiu ce m-as fi facut. Asa simt ca am putere sa trec peste fiecare zi. Fie ce va fi. Nu ne putem impotrivi destinului. Imi imaginez ca sunt un bolovan, intr-o vale, iar apa trece peste mine bolborosind. Eu raman.

Tanara se uita la el si zambi. I se rupea sufletul. Omul acesta bun, care tine atata la familia lui si a fost intelegator cu toata lumea, nu merita asta. De aceea il iubeste atat. Chiar daca va fi sa nu mai aiba nimic. Va fi al ei. Si o vor lua de la capat. De o suta de ori, daca va fi nevoie. Telefonul suna si Marius se uita sa vada numarul. Deja il calca pe nervi fiecare tarait. In sfarsit o veste buna. De la combinat, l-au anuntat ca i-au facut o plata importanta si isi va putea plati o mare parte din datorii. Un bolovan I s-a luat de pe suflet. Dar ceilalti bolovani? Ar vrea sa se retraga din afaceri, dar e greu, mai greu decat i-a fost sa intre. E un cerc vicios. E drumul sau si il va duce pana la capat. Va invata din greselile proprii ca nimeni nu te invata cum sa iti faci propria afacere. Stii sau daca nu platesti. Si uneori plata e mai grea decat o poate duce. Si a mai invatat ceva. “arata-te puternic cand esti slab, si slab cand esti puternic”. Mare intelept o fi fost Confucius asta. Pacat ca nu a trait in zilele noastre. Sau poate mai bine. S-ar fi facut om de afaceri si ar fi luat-o razna. Abia acum vazu Marius ca e soare afara si se bucura de clipa aceasta, cea mai linistita din ultimele 3 luni. Trase adanc aer in piept vrand sa respire pentru o lunga perioada. Simtea ca incepe o noua etapa din viata lui.

Anunțuri

Posted on 15 Iulie 2010, in Povestiri din Cartier and tagged , , . Bookmark the permalink. 20 comentarii.

  1. uau, frumos, ai un talent mai ceva ca orice scriitoare „bengoasa” :)) zau… As vrea io sa aiba viata atatea sanse si pentru mine, adica sa poti iesi din orice problema cu ajutorul cuiva. Din pacate nu mai dai de oameni care sa te ajute, ci doar de care vor sa te distruga

    • Alin. Sunt sigura ca viata iti ofera sanse. Trebuie sa ai doar incredere in tine si sa nu te dai batut. Sa iti spui si tu, ca poti mai mult de atat si sa cauti resursele in tine. Nimeni nu-ti ofera nimic. Tu esti cel mai bun si mai de incredere prieten al tau.

  2. Ar trebui sa aduni povestirile intr-un volum si sa le publici. 🙂

  3. asta intentionez. Am peste 100 de povestiri. Dar sunt inca o incepatoare. Nu am un stil bine definit. Oricum, multumesc de apreciere. 🙂

  4. Florin Matei

    În zona mea, se auzeau altfel de versuri: ,,Foaie verde, pătrunjel/Badea meu face oţel”. Iar la ţară, folclorul de tip nou suna cam aşa: Foaie verde de mohor/Bădişoru-i pe tractor!”.

    Vremurile alea erau faine dintr-un singur motiv: eram TÂNĂĂĂĂĂĂR!

  5. pagini nepieitoare de folclor. 🙂 Suntem tineri mereu. Doar timpul imbatraneste. Mi-am amintit de niste versuri.
    „Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost
    şi ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge,
    cum aş putea întoarce copilul care-am fost
    când carne-mi înfloreşte şi doar uitarea plânge….”
    de Mircea Dinescu

  6. Gabitza, m’am regasit tare in textul asta! Asa este, nu tre’ sa te dai batut si cel mai important lucru este sa fii sanatos!

    • in care te-ai regasit, in povestire sau in poezia aceasta? Povestirea am scris-o in amintirea cuiva, care nu a putut rezista stresului din lumea afacerilor si acum nu mai e. Toata lumea crede ca oamenii de afaceri sunt supraoameni, ca nu au probleme, ca ii trateaza prost pe angajati si ca nu le pasa de nimeni, decat de ei. Sunt presati din toate partile iar daca nu sunt atenti, o pot pati rau, fara sa le intinda cineva o mana de ajutor. E greu sa fii responsabil pentru tine insuti, darmite sa fii responsabil in plus de contracte, plati, muncitori si problemele lor?

  7. Oooo! Vai ! Chiar mi-e mila de saracu om de afaceri… A pus si dumnealui d-o crisma, o alimentara, se mai scotea si el cu adaosu comercial, samsar de cherestea, banoasa meserie…Da ceva productie cu manusitele lui nu-l duse capu, s-acu ne-mbolnavim de inima si faliment… Nu-i cred! pe oamenii d-afaceri, n-am vazut unul singur sa se intinda cat ii e plapuma . Parerea mea .

    • Pai foarte bine ca sa intind multi peste lungimea plapumei. Sunt care au reusit sa dea de un covor pe jos de 10000 de ori mai scump ca plapuma. Pe de alta parte eu cunosc personal oameni de afaceri care se invrart pe plapuma de frica, oris ca stiu ceva. Ambele cazuri apartin de noi ca doar nu suntem androizi din viitor unde probabil afaecrile merg ca la carte.

  8. Asta a ales el sa faca. Nu toti pot face productie. Si ca sa faci asta, trebuie investitii foarte mari care se recupereaza in ani. Ori, dupa cum evolueaza lucrurile in tara asta, cei care incep acum o afacere de genul acesta, se supun unor riscuri foarte mari. Dar ca sa fiti obiectiv, incercati sa va deschideti o afacere. Si sa vedeti apoi, daca va mai convine sa traiti in Romania. Iar despre oamenii de afaceri, despre intreprinderile mici si mijlocii,adica firmele cu un numar de angajati intre 7 si 200, ar trebui sa stiti ca ele, acopera peste 70 la suta din PIB. Ce inseamna sa se intinda cat le e plapuma? E un domeniu in care esti competitiv cu tine insuti. Daca nu evlouezi, financiar, material, profesional, daca nu iti dezvolti pietele de desfacere, esti depasit si scos de pe piata. Va respect, parerea, dar nu prea sunt de acord cu ce spuneti. Oricum, va multumesc pentru comentariu.

  9. D-voastra ati comis o scriere a la Alexandru Sahia,cu semn schimbat, si eu am luat-o in serios !, bazandu-ma pe obiectivitatea data de cei 14 ani lucrati in mediul privat, timp in care am vazut, nemijlocit, intreprinzatori din industrie,crasmarie,cherestele,betoane,presa,alimentatie samd.Inclusiv din Dej.

    • Aoleooo dar ce a comis stimata Gabriela? A comis, ce? E un weblog, nu a hacuit in serie. 😆 Cu privire la obiectivitate.. daca numai in mediul privat ati activat insemana ca obiectivitatea scartaie. A fi obiectiv inseamna (cred eu) sa ai experienta in toate mediile. In mediul de stat, sectorul privat al diamantelor sau al IT-ului vad ca n-ati activat. Dati-mi un link spre vreo scriere sahiana. 😆

  10. e o poveste de viata iar daca nu va place ignorati-o. Nu toti trebuie sa percepem realitatea la fel.

    • Ai, aveti dreptate Gabriela (6.50)!

      • Am o sugestie daca-mi permiteti. Astept cu interes sa va creati un jurnal virtual cu spicuiri din vasta dvs. experienta prin sectoare. Chiar si experienta din culise ar fi interesanta. As avea si eu posibilitatea a plasa note. Unei femei sa-i da note asa in spatiul deschis virtual parca nu se face din cate stiu eu. Intre barbati la o bere, intre prieteni notific si eu dar in pln virtual deschis n-am facut asta nciiodata. Toate cele bune si astept blogul.

  11. Ai dreptate Napocel!Am uitat a spune ca am lucrat si la stat, Ii zicea CUG.
    http://www2.cddc.vt.edu/marxists/romana/sahia/1935/02-03.htm
    E frumos , cavaleresc sa sari in ajutorul dumneaei Gabriela, dar sa stii ca nu mai fac, in cazul in care am facut ceva…rau . Toate cele bune !

  12. Mishule (sper ca-mi dai voie sa iti spun asa), desi nici eu nu ii suport pe cei care s-au intins mai mult decat le era plapuma si care au facut credite peste credite imaginandu-si ca economia o sa duduie la nesfarsit, in acest caz nu iti dau dreptate si uite de ce:

    Povestea (reala sau fictiva cum o fi ea) ne spune clar ca principala problema a lui Marius nu o constituiau creditele pe care si le-a facut fara sa se gandeasca, ci faptul ca principalul sau client, combinatul, intarziua cu platile care i se cuveneau pentru munca prestata; e o situatie identica cu a unui angajat care nu isi mai primeste la timp salarul pentru munca depusa – nu e vina lui, pur si simplu asa s-a intamplat.

    Mai departe spui ca lucrezi in mediul privat – nu stiu daca ca angajat sau ca angajator, dar daca esti sau ai fost macar o data in a doua postura atunci stii sigur cum este sa te rogi sa ai comenzi, sa mearga treaba, pentru ca altfel la sfarsitul lunii nu doar ca risti sa nu iei nici un ban, dar risti si sa trebuiasca sa mai aduci bani de acasa, pentru ca indiferent ca sunt sau nu comenzi angajatii, darile si toate celelalte trebuie platite.

  13. Tatal meu a avut un bar, si tot asa, datorii, cheltuieli peste cheltuieli, taxe, controale, taxe din ce in ce mai mari, datorii din ce in ce mai mari, o familie de intretinut, rate. Necazurile l-au omorat. La propriu. In anul 2007 a facut infarct.

    Nu merita sa te consumi… Imi inchipui ca e greu sa te simti in plus in familia ta, sa fi in situatia de a nu stii daca iti mai poti intretine familia, dar trebuie sa te tii tare.

  14. In general, afacerile cele mai grele sunt cele mici.Cand o iei de la inceput, cand ai bani putini, cand depinzi de incasari.Patronul are multe resonsabilitati pe care nu le poate imparti cu nimeni. Unele. Si exact cum ziceai si tu, pentru un om de afaceri, problemele familiei sunt cea mai mica problema. Nu ca nu sunt importante, ci ca are altele cu mult mai mari.Intri intr-un cerc vicios din care nu mai poti iesi. E un stres si un consum psihic extraordinar. Cunosc directori de fabrici, proprietari de firma care s-au internat la psihiatrie sau la cardiologie din cauza stresului si a depresiilor. Oameni care au pus suflet in afacerea lor, care au facut sacrificii imense sa o faca sa functioneze, iar apoi, intr-un moment de tensiune au clacat. Stiu persoane care s-au sinucis de rusine ca nu si-au putut plati datoriile, desi nu au fost vinovati de impasul in care au intrat. E o lume dura si rezisti doar daca stai bine cu nervii si daca ai pe cineva alaturi. Indiferent cum ar fi, eu ii admir pe oamenii de afaceri. Ca sa faci afaceri in tara asta, unde statul nu te sprijina ci te asteapta la colt sa te jupoaie de fiecare bani, dai dovada de un foarte mare curaj. Suntem campioni la numarul de taxe pe care o firma romaneasca trebuie sa le plateasca anual, 113 taxe fata de 31 cat reprezinta media mondiala. Orice intiativa privata, merita “pedepsita”, prin taxe impovaratoare. Suntem pe locul 182 din 183 in studiul facut de FMI, sub acest aspect.
    Bine-i venit pe aici, Florin. Te astept cu placere si alta data daca ti s-a parut interesant ori ti-a placut popasul. Si imi pare rau pentru tatal tau. Cunosc foarte multe cazuri de oameni de afaceri care sunt la capatul puterilor sau care s-au dus, din cauza stresului si a problemelor legate de afaceri. De asta am vrut sa sensibilizez cititorul cu povestirea aceasta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: