reviste si ziare


Meseria de jurnalist este una pasionanta. Cand ai microbul acesta in sange, e greu sa te mai lasi. Ti se formeaza niste reflexe, ochii mintii stau mereu de veghe, esti atent la detalii, la situatii, coincidente. Trebuie sa scrii, sa ai opinii, sa fii in contact cu evenimentele. Victor si Adrian, au fost printre primii jurnalisti care au scris liber, dupa 1989. Erau redactori intr-un cunoscut ziar, care a circulat o perioada la Cluj, si care, a constituit o rampa de lansare pentru multi, dintre cei care s-au aventurat in aceasta lume fascinanta a informatiei media. Dar cum ei nu erau manageri, au lasat partea financiara pe mana contabilului care a avut grija sa se imbogateasca si sa ii duca pe ziaristii fondatori spre faliment. Au inchis ziarul, dupe ce a avut o destul de lunga perioada de aparitie si era foarte citit. Directorul ziarului  se putea lauda ca isi putea selecta in functie de preferintele personale, clientii care solicitau spatiu publicitar. Mai vezi sa poti face asta acum. Presa scrisa s-a cam demonetizat. Publicul vrea mai multa si mai selecta informatie, mai rapida si pentru asta exista internetul.

Pe vremea aceea, cititotii nu se gandeau la internet. Se bucurau ca puteau citi presa libera. Totul se vindea , era mare cererea de “libertate”, sub toate formele. Inchiderea ziarului, le-a creat celor doi o noua oportunitate. S-au gandit sa faca reviste de rebusuri. Erau foarte cautate, Se vindeau cu tonele. Scoteau tiraje impresionante, cate 10-15 titluri diferite de reviste si vindeau prin retele de difuzare, la chioscurile din toata tara. Initiau concursuri. Primeau scrisori de la cititori cu sutele de mii. Cand primeau corespondenta, masina postei descarca sacii, in fata blocului. Cei doi, proaspeti absolventi de facultate, se amuzau, ii rasturnau in mijlocul camerei, citeau cateva, iar apoi le duceau la un centru de colectare a deseurilor. Mai raspundeau unor cititori. Castigasera atat de multi ani, incat in scurt timp, primira un control de la finante, ca au depasit cifra de afaceri de 1 miliard de lei, in cateva luni. Putine firme se puteau lauda cu asta. Dupa o vreme, au inceput sa creasca retururile. Revistele nu se mai vindeau, concursurile nu mai aveau trecere. Ajunsesera ca nu se mai vindea aproape nimic. Asa ca, au fost nevoiti sa inchida firma. Alti colegi, de la ziarul la care plecasera, au ales sa devina oameni de afaceri si acum conduc o firma de top. Unii, lucreaza in media, presa scrisa, televiziune, radio. Victor si Adrian au inteles ca, au avut posibilitatea de a avea propriul business dar au fost atat de pasionati de a scrie, incat au pierdut din vedere partea de management. Nu si-au putut imagina ca va veni o vreme cand , rebusul nu va mai fi o atractie. Le-a lipsit gandirea in perspectiva si un bun manageriat. Au muncit, au castigat mult, si au pierdut foarte mult. Au ramas doar cu niste amintiri ale unor experiente unice. Lumea afacerilor in Romania este foarte instabila iar putine afaceri au durat peste timp. Doar cele care au fost mereu adaptate si modernizate, conform necesitatii pietei au rezistat. Pasiunea pentru scris nu i-a lasat sa mearga mai departe. Cei doi, sunt si acum jurnalisti, fara averi, mereu atenti la viata orasului si a locuitorilor. Cei care s-au orientat spre afaceri, sunt in Top 300, coordonand afaceri de succes. Au uitat demult pasiunea scrisului. Mai scriu doar cand semneaza documente si contracte. Dar pe toti  ii leaga amintirea primului ziar liber si pasiunea pentru alegerile facute.

Anunțuri

Posted on 14 Iulie 2010, in Povestiri din Cartier and tagged , , . Bookmark the permalink. 6 comentarii.

  1. Din pacate, asa e, idealismul si naivitatea nu-si sunt de obicei straine, ci…concubine, si n-au nimic de-a face cu pragmatismul de care, vrem, nu vrem, avem nevoie uneori, ca sa putem visa in continuare.

  2. Vorbesti ca si cineva care a trecut prin acesta stari. 🙂 Jurnalistii sunt un fel de visatori. Lectia de pragmatism o invata tarziu, si atunci, se lasa de meserie.

  3. nu mai pune virgule intre subiect si predicat
    pacat de titlul blogului

  4. ma bucur ca ti-a placut titlul blogului. Ceva tot ti-a placut. Oricum, multumesc de trecere.

  5. Florin Matei

    Am publicat câţiva ani în revista-etalon a rebusismului românesc, ,,Flacăra-Rebus”. Nu compuneam pentru bani, ci din pasiune, Careuri de definiţii, enigmistică. Am luat şi câteva premii, în decursul anilor. Ştiu ce avânt prinseseră revistele de integrame şi de încrucişări facile. Ţin doar să-ţi spun că rebusiştii adevăraţi, cei care-şi respectau numele, n-au acceptat niciodată prostituţia asta. Era nedemn pentru ei. Spre informare, şi eu m-am numărat printre cei încăpăţânaţi în a ţine steagul rebusismului adevărat sus, deşi aveam ,,n” oferte de colaborare.

    Despre meseria de scribălău la ziar. Am cochetat cu ea imediat după revoluţie. O practic şi acum, e una dintre sursele mele de venit. Da, ai dreptate, e din ce în ce mai greu, dar pasiunile şi viciile trebuie întreţinute, indiferent de conjuncturi şi de împrejurări.

  6. 🙂 A scrie la ziar, dincolo de meserie, e o pasiune care te arde pe dinauntru. Numai ca, eu am mai invatat ceva. Presa e arta superficialitatii. Si de la o vreme, devii mai profund si nu e suficient sa fii reporter. Devii constient ca poti mai mult.In general, ziaristii sunt oameni in competitie cu ei insisi.
    Despre Victor si Adrian, ei erau proaspat absolventi de facultate, tineri, entuziasti, care in contextul anilor tulburi din ’90, au reusit sa faca lucruri spectaculoase. Cand lumea nu se dezmeticise, ei aveau o afacere, ceea ce nu eputin lucru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: