Prezicatorul


La cei 32 de ani ai sai, profesoara Angela Matei a inteles ca, in orasele mici toate lucrurile sunt limitate. La fel si dragostea. E greu sa gasesti pe cineva disponibil. Barbatii de varsta ei sunt déjà casatoriti si au copii, iar cei recent divortati, or fi avut ei ceva probleme de adaptare de nu au putut rezista casatoriei. Cum sa inceapa ea viata, alaturi de un barbat care a esuat la prima casnicie? A tot ales, a stat pe ganduri, pana cand a realizat ca, in viata ei se face tarziu. E singura la parinti, iar acestia nu au nici un alt sprijin in afara de ea. Sunt bolnavi si destul de in varsta. Poate ca intr-un oras mare, ar fi fost altfel situatia. Dar asa, unde sa plece? A ramas pe loc si isi continua viata.Preda la cel mai bun liceu din oras  si e fericita cand se afla intre copii. Ei o adora, ii vorbesc vrute si nevrute, ea are rabdare sa ii asculte si sa ii inteleaga. Uneori, le pregateste elevilor tot felul de suprize, iar ei au invatat sa faca la fel. E o atmosfera calda si familiala, iar ora de engleza e una dintre favoritele copiilor. La ora ei nu sunt absente. Si are cativa olimpici.

Totusi, in sufletul ei, Angela este neimpacata. Ca nu are si ea un copil, iar timpul zboara repede. E convinsa ca nu se va mai casatori. Intr-una din zile, cand mergea spre casa cu autobuzul, langa ea s-a asezat un barbat de vreo 60 de ani. S-a uitat la ea cu un zambet senin si a inceput sa ii vorbeasca cu o voce blanda.

–         Sper sa nu va suparati pe mine pentru ce o sa va spun. Ea il privi usor intrigata, iar el continua netulburat. Sunteti o domnisoara draguta si totusi, sunteti suparata ca sunteti singura. Dar nu aveti motive de intristare. Viata dvs o sa se schimbe curand, intr-un fel in care nici nu va asteptati. O sa traiti multi ani,peste 80 si o sa aveti o familie frumoasa. Eu nu sunt din oras, doar in trecere. Pe fata dvs deschisa, pot citi viitorul foarte simplu. Sunteti ca o carte deschisa.

Angelei ii dadura lacrimile. Se simti jenata dar nu avu timp sa protesteze. Batranelul cobori la statia urmatoare. Ea se gandea cum poate sa fie asa de naiva si sa se lase atrasa in discutia aceasta.

Intalnirea aceasta insolita, avu darul de a starni o agitatie in sufletul ei. Dupa ce se gandi cateva zile,si-a propus sa ia masuri. Nu poate astepta cu mainile in san sa treaca vremea. La liceul unde preda ea, vazuse intr-una din zile, un maistru, un barbat inalt si cu trasaturi frumoase. Ea estima sa aiba  vreo 35 de ani. Se interesa si afla ca e singur. Il aborda si il invita intr-o zi, sa iasa la cofetarie, pentru ca vroia sa discute cu el o problema personala. Eugen accepta zambind si intrigat invitatia. Nici o femeie nu il mai invitase la cofetarie si recunoscu faptul ca e curioasa,  si cel putin ciudata solicitarea profesoarei. Se gandi ca o fi vorba de vre-un elev pentru care vroia sa intervina, desi ar fi putu discuta deschis despre asta si la scoala.

In timp ce mancau inghetata, si trecura destul de repede peste banalitatile introductive, Angela ii prezenta motivul invitatiei.

– M-am interesat putin de dvs. Am afla ca sunteti un om integru de aceea, va rog sa va dati cuvantul ca, tot ce discutam acum este secret. El consimti, oricum, el nu e genul care sa barfeasca. Cred ca stiti, continua ea cu emotie si jena, ca sunt o femeie singura. Imi doresc foarte mult un copil. Si cum nu s-a intamplat sa ma casatoresc, nu vad cum sa pot rezolva problema aceasta. V-as ruga sa acceptati, sa ne intalnim de cateva ori, sa facem sex, pentru ca as vrea sa raman insarcinata. Nu aveti nici o obligatie fata de mine. Mai mult, sunt dispusa sa platesc pentru asta, o suma pe care o considerati suficienta. Stiu ca e ciudat ce va cer. Nu am nevoie sa imi dati raspunsul pe loc. Consider ca 3 zile sunt suficiente.

El ramase uimit. Nu se astepta la asa ceva. Nu auzise la ei in oras, sa fie vreun caz asemanator. Era convins ca o va refuza pe doamna Angela. Se gandi, se razgandi. In cele din urma accepta. Era prea tentanta situatia sa nu o incerce. Ce rau poate fi in asta? Si apoi, ea e o femeie frumoasa si atragatoare. Nu i-ar fi trecut niciodata prin cap sa ii faca curte, convins fiind ca ea nu se va uita niciodata la el. Weekendul i-a adus Angelei, bucuria implinirii dorintei ei. Eugen se duse la apartamentul ei cu un buchet de flori si cu prajituri. Cam demodat, dar cel putin era un om de bunsimt. Cele doua zile, cat a ramas el la Agela, au fost foarte interesante. Au discutat multe, despre proiectele lor de viitor, despre familii, despre muzica si arte. Parca erau amici de cand lumea. El a plecat duminica seara, tarziu, epuizat dupa atatea discutii, dar si incantat. Traia niste sentimente nemaintalnite. Iar povestea aceasta secreta, il va macina multa vreme de acum inainte. Cand ajunse acasa, in buzunarul hainei sale, gasi un plic cu 1000 de euro, pentru ca el refuzase sa primeasca bani de la ea. In ziua urmatoare, cand o zari, vru sa ii inapoieze plicul, dar ea il ignora, ca si cum nu se cunosteau. El se simti ofensat si abandona ideea de a o mai intalni.

Dupa o vreme, o vazu ca incepe sa se rotunjeasca. Si el se gandea cu mandrie ca ea, femeia aceasta frumoasa si delicata, poata copilul sau. O fi fetita sau baiat? Se gandea cum va arata. Va fi blond ca si ea, sau brunet ca si el? Va avea trasaturile ei sau ale lui? Cat de micuta ii va fi manuta, sau piciorusul? Oare ea ii va da voie sa isi vada copilul? Mii de ganduri care nu ii dadeau pace. Cu cat ea crestea in rotunjime si greutate, cu atat el slabea, macinat de ganduri si de sentimente stranii.

De cand ea intra in concediu prenatal, el statu ca pe spini. Era sfarsit de an scolar. Dupa cateva zile, si el era in concediu. Intr-o zi, se trezi ca pasii si gandurile il purtara pana in fata usii ei. Suna la sonerie si ea ii deschise mirata.

–         S-a intamplat ceva?

–         Nu. Vroiam sa va vad. Vreau sa va intreb daca ati facut ecografie? Avem fetita sau baiat? El intra in holul apartamentului, de teama ca discutia aceasta sa nu ajunga la urechile vecinilor indiscreti.

–         O sa am o fetita. Dumneavoastra nu aveti nimic. Doar am avut o intelegere.

–         Totusi, sa stiti ca eu il iubesc pe copilul acesta, continua el cu ochii umezi. O sa ma anuntati cand mergeti la spital sa nasteti?

–         Va repet. Apreciez interesul dvs dar nu aveti nici o obligatie. Nicaieri nu o sa fie consemnat ca sunteti tatal. O sa ma gandesc.

Inainte sa plece, el ii lasa plicul cu cei 1000 de euro, pe masuta de pe hol. E un om onorabil. Nu poate accepta bani de la ea.  Angela nu se opuse. Stia ca daca ar fi procedat altfel l-ar fi jignit iar el era un om bun. Nu merita asta.

Eugen afla din pura intamplare, din discutia a doua colege profesoare, ca Angela s-a dus la spital. Avusese contractii si sigur, va naste in scurt timp. Parca plutea. Alerga la florarie si se duse direct la maternitate. Sora lui Eugen, Madalina, lucra acolo. Era asistenta sefa. Cand il vazu cu florile, crezu ca se duce la vre-un coleg, in vizita.

–         Nu crezi ca ai gresit etajul? Il intreba zambind Madalina.

–         Nu. Astept un copil. Aici trebuia sa vin.

Madalina ramase cu gura cascata. El ii spuse in doua cuvinte ca doamna Angela va naste copilul sau, o fetita minunata, bruneta cu ochii albastri. Madalina, crezu ca fratele ei glumeste. Ii face vre-o farsa. Apoi se gandi ca s-a tacanit. Ii lua totusi florile si i le dadu femeii. Spera ca atitudinea ei sa ii confirma ca Eugen spune prostii.

–         Nu am ce sa va explic si nici sa discut cu fratele dvs. Ii multumesc de flori, dar nu e cazul sa isi faca griji. Spuneti-i sa plece acasa. Poate o sa vorbim mai incolo.

Madalina ii transmise mesajul lui Eugen, dar el nu o auzi. Cum sa plece acasa acum, cand se naste primul sau copil. Statu pe hol, plimbandu-se in sus si in joDupa cateva ore,  sora lui aparu zambind dar contrariata.

–         E o fetita frumoasa foc. Are 3500 de grame. Felicitari! Pot sa pleci acum. Offf…O sa o rog pe mamica sa ma lase sa ti-o arat. Madalina se ruga si in cele din urma ii smulse cu greu aprobarea. Cand Eugen o vazu, o fiinta micuta si rosie la fata, se topi tot. Ii dadura lacrimile. Ii trimise un sarut. Toata noapte dormi pe ancheta din hol. Astepta ca ea, noua mamica sa se trezeasca. Madalina fu impresionata cand il gasi acolo. Ii aduse o cafea.

–         Te-ai tacanit, fratele meu? Ce ai facut, oare? Ma intreb daca e chiar copilul tau. De ce nu ai plecat acasa? Lista ei lunga de intrebari nu se termina iar el nu zicea nimic. Gandurile lui erau multe si il purtau in alta parte.

–         Vreau sa o vad pe Angela. Du-te si cheama-o. Spune-i ca doar doua minute. Te rog. Te rog.

Cele 20 de minute, cat stau Madalina in rezerva Angelei, I se parura interminabile. Intre timp, aparura si parintii ei. Dar el nu se arata intimidat de prezenta lor. Discuta cu ei cordial ca si cum ar fi trebuit sa se intalneasca de cand lumea, si doar conjunctura a facut sa nu fie posibila intalnirea aceasta pana acum.

–         Saru’mana! Eu sunt Eugen. Sunt tatal nepoatei dvs. Ma bucur sa va cunosc si regret ca nu am avut ocazia sa ne intalnim mai devreme.

Batranii se uitara la el emotionati si zambind. Madalina aparu in cele din urma si ii duse pe toti trei in rezerva. Nu apuca nimeni sa deschida gura ca Eugen incepu.

–         Angela, femeie nebuna, cum te-ai gandit sa lasi fetita noastra frumoasa fara tata? Dar eu ce sunt aici? Tu stii ce simt eu? Te iubesc ca un nebun si toate lunile acestea au fost un chin pentru mine. Iar acum, traiesc cel mai minunat eveniment din viata mea. Esti o persoana speciala si vreau sa faci parte din viata mea, si tu si fetita noastra minunata. Vrei sa te casatoresti cu mine?

Angela era suprinsa, uimita jenata pentru parintii care nu stiau nimic de conventiile lor. Se gandi o secunda. Isi aminti de batranul de pe autobuz si de prezicerea lui si se gandi ca viata organizeaza lucrurile in felul ei propriu. Barbatul acesta, care sta suferind langa ea, el, care i-a oferit bijuteria de copil, omul acesta isi va da viata pentru ele doua.E un om bun si cald dar ea nu indraznise pana atunci sa se gandeasca mai departe.

– Da.

– Iti promit sa va iubesc si sa am grija de voi, asa cum nu a avut nimeni vreodata. El ii lua mana si i-o saruta, apoi o saruta pe frunte, pe ochi, pe buze. Era atata emotie in incaperea aceea micuta, mirosind a spital, uimire si dragoste.

Cand crezi ca in viata lucrurile sunt déjà aranjate pe un drum de pe care nu pot fi deturnate, sa te pregatesti de schimbari. Destinul are propriile reguli, care nu tin cont de dorintele noastre decat in mica masura.

Anunțuri

Posted on 13 Iunie 2010, in Povestiri din Cartier and tagged , , . Bookmark the permalink. 13 comentarii.

  1. Frumuoasa poveste! Gabriela, este adevarata? Ca eu sincer, nu-mi vine sa cred ca exista asa barbati pe lumea asta. Barbatii se gandesc doar la sex cu coplicatii cat de minore posibil. Mi se pare chiar incredibil…

    • Dacă eu sau un alt bărbat ar spune: „Nu există nici o femeie care să îşi dorească romantism, dragoste, tandreţe. Femia se gândeşte doar la bani şi la siguranţă. Pentru sex găseşte amanţi”, oare ce ai spune despre mine sau despre acel băarbat? Cel mai probabil că este un misogin. Îţi spun că la fel cum sunt femei romantice care îşi doresc un copil pe care să îl îmbrace frumos cu tandreţe şi iubire, sunt şi bărbaţi romantic, atenţi, care îşi doresc un copil pe care să îl plimbe prin parc cu mândrie că e copilul lui.
      La fel cum sunt bărbaţi care se gândesc doar la sex sunt şi femei care se gândesc doar la sex. Dar tu generalizezi.
      Câţi bărbaţi ai cunoscut? Mulţi, puţini…nici nu contează, oricum nu ai avut timp să îi cunoşti pe toţi ca să îi poţi pune pe toţi în aceaşi oală. Aşa că, părerea mea e că ar trebui să reformulezi. „Bărbaţii pe care îi cunosc eu se gândesc doar la sex…”

  2. da…este adevarata. Ma bucur ca ti-a placut Anca. Toate povestirile mele sunt reale. Povesti din viata mea sau a unor oameni pe care ii cunosc.

  3. Am să mă opresc asupra finalului, pentru că el vine ca o concluzie firească după povestea respectivă…

    „Destinul are propriile reguli, care nu tin cont de dorintele noastre decat in mica masura”…

    Îmi imaginez că mergem cu toţii pe un coridor, am şi scris asta de câteva ori. Avem uşi la stânga şi la dreapta pe care trebuie să le deschidem sau nu. Când intrăm într-o încăpere trebuie să petrecem un anumit timp acolo. Nu putem să fugim. Chiar dacă nu ne place mobila. Noi suntem cei care pot apăsa sau nu clanţele uşilor respective… Destin, în ultimă instanţă. Hazard, în cea mai mare măsură… Seară bună, felicitări pentru text…

  4. Multumesc. Ma bucur ca ti-a placut. Am invatat ca destinul, viata, hazardul sunt dincolo de noi. Nu ne putem opune ipotriva cursului lor firesc. Indiferent ce am face, drumul ne va duce acolo unde ar trebui. Fiecare eveniment din viata e o intersectie de unde incep cateva carari. Noi alegem pe ce carare o luam dar nu stim unde ajungem. Poate acesta e tot farmecul, surpriza, necunoscutul, cautarea. O seara frumoasa si tie!

  5. miscellaneous11

    Si mie mi-a placut foarte mult textul 🙂 A venit ca un bun gand in incheierea acestei seri.

  6. Ma bucur ca ti-a placut. E o poveste de viata frumoasa.

  7. Impresionanta poveste de viata! Mi-a placut mult, mult!

  8. Plăcut de citit acest text ca de altfel toate celelate pe care le-am găsit aici. Iniţial, pe măsură ce am citit textul, am judecat-o pe Angela pentru gesturile ei. Nu mi-a plăcut că gândeşte astfel despre bărbaţii divorţaţi, că prin acel plic a jignit un bărbat, folosindu-se de el etc. În final mi-am zis că nu am dreptul să judec, deşi deja am făcut-o. Finalul a fost unul reuşit, dar mă gândesc la primele refuzuri şi ce s-ar fi întâmplat dacă nu exista acel bătrânel, dacă ar fi spus NU la cererea de căsătorie?!
    De remarcat şi ultima frază legată de destin. Eu cred că fiecare avem un drum de urmat…mai greu şi mai uşor, iar „viaţa” ne oferă tot soiul de încercări pentru a ne pregăti acest drum. Când nu trecem un test îl dăm din nou. Totuşi, părerea mea e că nu neaparat „dorinţele” dar cu sigurnaţă deciziile pe care le luăm sunt cele care influenţează destinul. E doar părerea mea.
    Felicitări pentru text!

  9. deciziile ne influenteaza destinul. E adevarat, dar trebuie sa existe niste oportunitati. Poti sa stii sa iei decizii daca oportunitatile nu sunt favorabile. Multumesc pentru aprecieri.

  10. Carmen Negoita

    Frumoasă povestea cu happy-end. A reuşit să-şi găsească fericirea exact atunci când se aştepta mai puţin. Cred că, chiar de nu l-ar fi întâlnit pe acel bătrân, tot ar fi răspuns afirmativ la cererea de căsătorie. Fericirea şi împlinirea au fost mai aproape de ea decât spera.
    „Cand crezi ca in viata lucrurile sunt déjà aranjate pe un drum de pe care nu pot fi deturnate, sa te pregatesti de schimbari.” Am cunoscut astfel de schimbări radicale, exact când trăiam cu impresia că lucrurile sunt acolo, unde mi le-am dorit. Sunt urcuşurile şi coborâşurile vieţii, încercările cărora trebuie să le facem faţă… pentru că viaţa merge înainte şi noi odată cu ea.

    • Carmen, mie viata mi-a oferit multe schimbari radicale si am invatat sa fiu mai atenta. Ne straduim mult sa ne „facem ” destinul. Eu insumi spuneam, parafrazand pe altii ca „destinul e scuza celor slabi si opera celor puternici”. Intr-o anumita masura. Noi, oamenii, suntem destul de marunti ca sa influentam legile universului. Chiar daca nu aparea batranul, ea tot s-ar fi casatorit cu el. Insa poveste cu batranul a grabit decizia ei, si i-a deschis ochii. Cred ca fiecare avem parte in viata de astfel de situatii, cand ceva sau cineva, ne fac, sa vedem altfel lucrurile, cu ochii sufletului. 🙂 ma bucur ca ti-a placut.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: