Fiorii Tineretii


Reghina si Aurelia sunt doua surori, ajunse amandoua la varsta senectutii. Reghina are 79 de ani iar Aurelia a facut nu demult 82. Nepoatele vor sa stie multe despre ea si sunt pline de curiozitate.
– Cati ani ai implinit matusa Aurela?
– Ei cati, iar ma intrebati? V-am spus ca nici doamna Elena Ceausescu nu-si spunea varsta. Ei bine, daca tot insistati, am 79.
– Nu se poate matusa, ca nu poti fi din acelasi an cu bunica Reghina, spun nepoatele zambind.
– Pai, nu stiu cum s-a incurcat mama cu tata si ne-a facut pe amandoua in acelasi an.
– Tot nu se poate matusa, rad nepoatele. Bunica e nascuta pe 13 februarie iar dumneata pe 8 iunie. Nu e posbil sa te fi nascut la 4 luni.
– Ei gata, nu va mai spun nimic, se supara matusa, ca nu ii placea sa stie lumea despre ea, cat e de batrana, de parca ar conta la varsta asta o diferenta de 2-3 ani.
Bunica zambeste, si ochii ei albastri de cicoare, sunt in lacrimi. Abia se poate abtine sa nu izbucneasca in ras.
– Hai nu mai vorbi prostii.
Matusa Aurela e o batranica foarte simpatica. S-a reintors acasa, dupa ce a locuit, zeci de ani, in Bucuresti. Si-a cumparat o casuta la tara, la Ciceu Mihaiesti, sa fie aproape de Reghina. E drept ca, bunica Reghina, locuieste la 3 kilometri distanta. Dar amandoua sunt femei active si strabat pe jos cei cativa kilometri, sa se vada. Acum, bunica a vazut cat de dificila e matusa. Toata lumea s-a minunat ca si-a carat din capitala, bolovanii de pus peste varza in butoi, cand aproape de casa ei, la 10 metri, curge o vale si are fundul plin de bolovanis. Matusa e celebra prin micile prostioare si incapatanarea ei.
– Matusa, Aurela, spune-ne cum va jucati voi cand erati mici. Nepoatele au mai auzit povestea dar vor sa o auda iar pe matusa povestind.
– Pai nu v-am mai spus? Stateam la masa cu Reghina si Nucu, fie iertat. Si mamuca ne punea intai mamaliga. Si eu faceam cocoloase. Apoi ii povesteam cate o traznaie lui Nucu si il faceam sa rada. Cand era cu gura cascata, ii aruncam cu mare precizie, cate un cocolos de mamaliga. Eram campioana pe sate. Nucu se enerva, si cum el era mai mare ne cam scarmana , dar tatucu ne scapa repede de razbunarea lui.
– Dar matusa, cum va jucati cu fetele grofului? Nepoatele o starnesc din nou pentru ca batrana are un farmec al ei, aparte, cand povesteste.
– Sa va povestesc iar? Pai cum sa fie? Tatucu, era seful pivnitei la conacul grofului. Avea toate cheile pe mana lui, si organiza toata pivnita de vinuri si alte bauturi scumpe. Si cate minunatii nu se aflau in pivnita. Tot felul de bucate, carnuri puse la pastrare, gemuri si dulceturi. Pe noi doua, ne trimitea sa ajutam la conac. Reghina, era mai cumite, si era la bucatarie. Spala vase, ajuta la gatitul mancarii si la orice o puneau sa faca. Eu eram mai nazdravana, si nu aveau curaj sa ma lase acolo asa ca imi dadeau altfel de munci. Intr-o zi m-au pus sa varuiesc, in camera Rachelei, fata cea mai mica a grofului. Si am varuit eu ceva, pana m-am plictisit. Stateamsa ma odihnesc putin pe pervazul fereastrei si ma uitam cum treceau pe dedesupt, fetele grofului. Aveau 10 si 13 ani, daca imi mai amintesc bine. Erau desculte si umblau pe varfurile degetelor, ca si cum ar purta pantofi cu toc. In mana tineau cate o frunza de brusture, lata, sa nu le bata soarele, si ziceau ca au umbrela. Si atunci, cum era o zi torida, si nici un nor, le-am facut o bucurie. Le-am stropit cu varuitorul plin de var. Cand au simtit stropii, sa vezi ce s-au bucurat ca ploua peste umbrela lor. Abia cand au vazut ca erau albe, varuite, din cap pana in picioare, au inceput sa tipe. Si uite-asa, nu a mai fost nevoie sa varuiesc eu camera.
– Dar matusa, unde sunt acum fetele grofului?
– Nu stiu, le-au dus nemtii. Dupa razboi, Rachela a mai trecut odata pe aici. Apoi a plecat in Israel. De atunci nu mai stim nimic de ele.

Matusa s-a casatorit pe la 22 de ani, ca strabunica se temea sa nu ramana fata batrana. Sotul ei, Aurel, locuia la Bucuresti si avea un mic atelier de tinichigerie. Castiga ceva mai mult decat restul lumii. Apoi a venit regimul comunist si a pierdut totul. A lucrat intr-o fabrica, magazioner si apoi s-a pensionat. Matusa Aurela, amatoare de fineturi si avand o clientela selecta, a preferat sa fie menajera pentru diferite cucoane. Ii placeau povestile si genul acesta de viata. La un moment dat, printre clientele ei fidele, a fost si mama lui Florin Piersic. Actorul o iubea pe matusa, pentru ca mama ei se simtea bine in compania ei, si pentru ca era originara dintr-un sat, aproape de Cluj. Ne-a adus si poze cu Florin si Florinel, poze cu el din diferite spectacole. Asa ca lumea buna, unde avea acces, chiar si in maniera aceasta, au facut-o sa capete un aer de superioritate. Bunica insa, se facea ca nu osberva usoara aroganta a matusii. Dar se intampla de multe ori sa mearga sa o ajute la cules de fructe sau sa o vada pur si simplu, si sa se certe cu ea din nimicuri. Asta o facea sa vina acasa promitandu-si ca nu ii va mai calca pragul. Apoi, ii trecea supararea. Bunica era o fire vesela si nu putea tine manie. Cand a fost tanara, a fost o frumusete rapitoare. O tarancuta fermecatoare. Blonda natural, ochii albastri, de statura medie, subtirica, vesela si activa. Avea 18 ani cand a castigat un concurs de frumusete. Urma sa mearga la Bucuresti, si se zvonea ca, fetele care ajung in capitala, cu astfel de concurs, sunt trimise la palatul regal, ca tiitoare pentru Regele Mihai. Asa ca, stabunicul a tinut-o acasa. Aurela, e parca din alt aluat. Bruneta, inalta si osoasa. Dar se vede ca, ei i-a fost dat sa ajunga in capitala.
Azi matusa Aurela a venit la noi. Tremurand de emotie si de oboseala drumului parcurs. Bunica a intrebat-o.
– Ce ai, ai patit ceva? Ai tensiune?
– Nu stiu. Da-mi un pahar cu apa. Si un Rudotel, sa ma pot calma…. Stii pe cine am vazut ceva mai devreme? Bunica se uita mirata asteptand raspunsul. Pe Gheorghe a lui Puicu. Gheorghe, cel care imi facea curte cand eram domnisoara si cu care eram gata sa ma marit. Doar ca nu m-a lasat tatuca, pentru ca nu erau neam de gazde, ca noi.
– Noa, bine si? A zis ceva catre tine? Intreba bunica, pentru ca matusa ii stranise curiozitatea.
– Nu. Ca mi-a fost asa de rusine incat am trecut pe cealalta parte a drumului si m-am uitat in alta parte.
Matusa a constat, ca dragostea din tinerete, nu a putut fi uitata, si era atat de fastacita si emotionata ca o adolescenta, iar daca batranelul care abia se mai tinea pe picioare i-ar fi spus vreo vorba sau ar fi salutat-o ea nu si-ar fi putu desclesta gura.

Anunțuri

Posted on 2 Iunie 2010, in Povestiri din Cartier. Bookmark the permalink. 8 comentarii.

  1. Faine povestiri; si cu talc; istorii…

  2. Carmen Negoita

    Ce îţi este şi cu dragostea asta… Şi la bătrâneţe simţi că-ţi tremură picioarele de emoţie 🙂 Simpatică mătuşa.

  3. Mama cate ai postat, mai apuc de cetit acum!

  4. 🙂 inseamna ca ti-au lipsit un pic povestile mele, in ultimele zile.

  5. Heheee, sufletul ramane mereu tanar!! Frumoasa povestioara, si da, mi-a fost dor de povestile tale!
    Pupici!

  6. Te pup si eu, si ma bucur sa te regasesc, neschimbata si plina de ganduri frumoase.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: