Monthly Archives: iunie 2010

Ratusca


Ratusca inota pe lac. Dintr-o data, pleosc! Primi o palma. Se uita in stanga, se uita in dreapta, se uita inainte, in spate. Nimic. Deasupra, cerul senin. Mai sa fie!

Se mai plimba ratusca si, iar, pleosc o palma. Se uita in stanga, se uita in dreapta, se uita inainte, in spate. Nimic. Deasupra, cerul senin. Hmm…Ce sa fie? Scuturandu-se, ratusca se plimba mai departe. Si iar o palma. Ei, acuma e prea de tot, gandi biata pasare. Se uita in stanga, se uita in dreapta, se uita inainte, in spate. Nimic. Deasupra, cerul senin.

Si uite-asa, primi ratusca trei palme din senin!

La plimbare


Nu trebuie sa neglijam necuvantatoarele din jurul nostru. Merita toata atentia si dragostea noastra. Si pentru asta, printe alte multe lucruri pe care ar trebui sa le facem, pentru ca ele sa fie fericite si sa se simta iubite, se numara si plimbarea cotidiana. Iar pentru asta, nimic nu e dificil. Merita sa le scoatem putin in lume. De ce sa le tinem o viata, indiferent cat de lunga sau de scurta, inchise intre monotonia universala a peretilor camerei?

Claustrofobie


Multi dintre oamenii de afaceri, de dupa ’89, au un numitor comun. Si-au transformat secretara, contabila, directoarea adjuncta in amanta, sau invers. Din orice punct ar fi privita situatia, da cam acelasi rezultat. Amanta e omul cel mai fidel si mai de incredere. Directorul fabricii, nu face nici el, exceptie de la aceasta “regula”. Oricat de bun specialist, negociator sau administrator ar fi, viata lui si organizarea fabricii, penduleaza intre doua femei, singurele persoane in care ar incredere. Nu ar zice totala, oricum, pe altcineva mai apropiat de atat, nu crede ca ar putea avea. Cele doua au ultimul cuvant, in orice decizie importanta. De aceea amana sa ia pe loc, orice decizie. El are in minte rezolvarea fiecarei situatii, insa de multe ori, cele doua, cu mintea lor iscoditoare si imprevizila l-au suprins, oferindu-i alternative mult mai bune. Amanta directorului, este directoarea economica. Dupa sedinta de bilant, a performantelor pe anul anterior, directorul, le-a oferit celor din echipa de conducere, o scurta vacanta, de cateva zile in Africa. Pentru a mai destinde atmosfera si relatiile de serviciu, si pentru a se mai detasa de probleme. Fiecare a fost liber sa vina cu nevasta, iubita, amanta. Oricum, se cunosteau intre ei, si nu ar fi fost discutii. Sotia directorului, nu avea chef de plimbari in soarele torid al Africii si a zis ca e mai buna o cura de cumparaturi la Paris. Pe de alta parte, stia ca sotul ei avea o relatie cu Rodica, directoarea economica, si stia ca e pe maini bune. Cel putin, nu era in atentia vreunei vanatoare de averi. Rodica, e o femeie de varsta sotului ei, are in jur de 50 de ani si inca are o fizionomie placuta marturie a frumusetii ei din tinerete. E de statura medie. Singurul ei defect e, ca s-a ingrasat in ultimii ani, peste masura. Varsta, sedentarismul, traiul bun si lipsa de timp pentru ea insasi isi spun cuvantul. Are cam 90 de kilograme si niste solduri late, prin care corpul ei exprima cu generozitate, numarul de ore pe care femeia le-a petrecut pe scaun.

Azi, e prima zi, de la intoarcerea din mica vacanta, petrecuta in “tarile calde”. Toata lumea, s-a intors cu mici atentii, cu multe impresii si povesti despre Africa, despre egipteni si piramide. Rodica a fost luata imediat in primire, de fetele de la contabilitate, sa le povesteasca cum a fost.

–         Ei, a fost foarte frumos. Atatea lucruri, noi, diferite, interesante. Am fost foarte impresionata.

–         Dar ati fost si la piramide? Cum a fost? Cum aratau in interior? Nu v-a fost frica sa intrati in constructiile acelea?

–         Pai nu am avut probleme de genul acesta. Nu am intrat ca mi-e frica de spatii inchise, spuse Rodica, foarte convingator.

Cum era sa le spuna, ca din cauza gabaritului si a latimii fundului ei, nu a avut voie sa intre in piramida, coridorul de acces fiind prevazut pentru dimensiunile umane ale altei epoci. Astfel, a trebuit sa astepte afara, in soare, intoarcerea grupului. Dar nu-i nimic. A fost o pierdere mica, pentru alte avantaje pe care i le-a oferit viata. Atata paguba, sa fie!

Transformam vise


Oamenii din jurul ei, au obrazurile scaldate in lumina si ochii stralucitori. In brate, pe umeri, prin par, poarta vise. Atatea vise, incat abia le pot duce. Si nu sunt naivi, ci doar visatori care, purtand pecetea trecutului inainteaza spre viitor. “A sosit timpul”, isi zise ea. A deschis larg portile iar deasupra, pe fronton scria cu litere verzi, uriase: TRANSFORMAM VISE IN REALITATE.  Orologiul a scos un sunet lin, pentru prima noua secunda, cea a unei ere care abia incepe.

Matematica lucrurilor simple


Ea a iubit literatura si filozofia. El matematica si succesul. De o vreme incoace, ea a realizat ca el avea dreptate. Totul se reduce la cifre. De cate ori s-au intalnit, de cate ori au facut dragoste, cate poezii, cati kilometri, cati copii, cate case, cate masini, cate conturi in banca, cate hectare de teren, cate case de vacanta, cate concedii, cate iubiri, cate tradari, cate impacari, cati ani. Si atunci, ea a realizat ca intre ei doi, e un ocean care se numeste, Matematica Lucrurilor Simple iar singura lor salvare ar fi ca amandoi sa se imbrace in numere.

flamand de zestre


Si-au luat impreuna micul dejun, ca in fiecare dimineata. El pleca primul asa ca, ea il privi pe geamul de la bucatarie, in timp ce sorbea din cafea. El ii facu cu mana si se fatai, in timp ce mergea, asa cum fac muierile, facand-o sa zambeasca. E un barbat brunet, inalt, cu o fizionomie care nu ii trada varsta. La cei 36 de ani ai sai, nu avea nici un fir de par alb. Poate ca nu si-a luat viata prea in serios se gandi ea. Elena se pregati si pleca si ea. Primele luni din an, se aratau dificile pentru afacerea ei. Era greu pana obtinea noi contracte si incepeau sa se finalizeze. Sfarsitul anului trecut, a fost insa, unul promitator. Iesita in strada, se lasa acaparata de atmosfera de inceput de martie. Agitatie la tarabe, cu martisoare, flori, si tot felul de cadouri. O zi incarcata isi zise ea. Urmeaza sa vada si cat de fructuoasa va fi. Si se lasa prinsa in valtoarea evenimentelor zilei, incat abia acum realiza ca trecuse de 5 si trebuia sa se intoarca acasa. Sigur, Gica, a ajuns inaintea ei si nu ii placea sa fie singur. De aceea el, nu a fost de acord ca ea, sa accepte o oferta tentant,a dar care presupunea, pe langa bani mai multi, un program de lucru mai dificil. Intra in casa, dar o intampina doar pisica, suparata ca fusese lasata singura toata ziua, si trebui sa o ia in brate cateva minute. Pe la 6, incerca sa il sune, insa telefonul lui era inchis. “Sper sa nu se fi intamplat ceva”, isi zise ea. Asa ca suna la serviciu.

–         Buna seara, d-nul Dragan? Elena sunt, prietena lui Gica. Spuneti-mi este acolo?

–         Buna seara. Gica a plecat. V-a lasat cheia de la casa aici. Puteti veni sa o ridicati cand doriti.

–         Cum adica a plecat? Unde?

–         A plecat acasa, la Targu Jiu.

Cum putea sa plece asa? Ei ii incolti o banuiala. Se duse imediat dupa cheie, la atelierul unde barbatul lucrase, pana azi. Seful lui, ii dadu cheia. In scurta lor conversatie, afla niste lucruri stupefiante.

–         Gica, se plangea mereu cat de prost e tratat, ca  “faceti pe sefa”, ca nu va poate controla, ca nu ii gatiti, ca doar el castiga bani si le face pe toate. Acum imi dau seama ca lucrurile stau altfel. Dimineata m-a rugat sa ii fac lichidarea, ne-a servit pe toti cu cafea si l-am condus la tren.

Ea isi amintea ca el se plangea mereu ca nu are bani, ca nu e platit si seful isi bate joc de el. Afla ca in tot timpul acesta, el era platit foarte bine. Mai mult, isi lua liber pentru diferite escapade. Dar ce l-a durut cel mai tare pe Gica, a fost ca ea, i-a spus la un moment dat, ca nu merge relatia lor, si ar fi bine sa se desparta. Cum, adica sa ii spuna lui cineva asta? Ca nu e destul de bun? Dar ce o sa zica prietenii lui? Si mai ales inainte de sarbatorile de iarna! Asa ca barbatul, in sinea lui, hotara sa puna punct cand va vrea el, si sa ii dea o lectie femeii acesteia arogante. Stia ca ea, urma sa incaseze de pe niste contracte, sume frumoase. Va incerca sa o faca sa aduca banii acasa iar el, ii va lua si va disparea cu ei. Dar cum ea avea plati de facut, nu a adus banii asa cum se astepta el. Decat foarte putini. Atunci, a convins-o sa mearga la ei, la Tg Jiu, sa isi gaseasca acolo parteneri, ca piata in domeniul in care ea lucra, era goala. Iar daca nu-si va gasi parteneri sau contracte interesante, el va gasi un pretext sa ramana acasa si s a nu se mai intoarca. Inventeaza el ceva.

Conjunctura a facut ca ea, sa intre in contact cu niste oameni de afaceri, insa nu le-a dat un raspuns pe loc. A stat putin sa se gandeasca si a realizat ca e foarta riscanta propunerea lor. Asa ca oricat de tentanta a fost, a refuzat-o. Acum intelegea de ce el insista sa accepte.

D-nul Dragan continua sa ii spuna lucruri pe care nu ii venea sa le creada.

– Ne-a povestit ca  sunteti pe punctul de a incheia o afacere foarte mare, si ca el s-a oferit sa insoteasca transportul cu marfa. Iar daca prima varianta nu i-a reusit, asta cu sigur va fi una de succes.

Elena, statea pe scaun si se uita in paharul cu apa asteptand sa tasneasca de acolo o balena. Lucrurile in mintea ei, prindeau repede contur. Cat teatru a jucat barbatul acesta! Incredibil! Un vanator de zestre fara scrupule, un tip pus pe capatuiala pe munca altora. Cand a venit la ea, avea o plasa cu cateva haine uzate si sifonate. Ea l-a imbracat din cap pana in picioare si acum, el a plecat cu cele mai bune haine ale lui lasanadu-i ei, vechiturile pe care nu se indurase sa le arunce. In fiecare zi, ii spunea cat o iubeste, si ca el moare fara ea. Si ii zambea, o facea sa vina cu tot felul de planuri si idei de viitor. Ba o mai consinsese si pe sora lui, care s-a oferit sa ii trimita, cu titlul de imprumut 1000 de euro, ca sa participle si el la afacere. Asta era. Acum ea ii trimisese banii  mamei ei si el plecase voios acolo. Foarte bine. Deci in timp ce el facea cea mai simpatica moaca din lume, in ultimele luni, nu a urmarit decat cum sa ii traga un tun, drept razbunare ca a avut obraznicia de a-i spune ca relatia lor nu merge. Isi amintea perfect cum spunea el, ca olteanul, daca nu iti trage o teapa nu e sanatos. Se simte penibil. Si cum ardelenii, sunt niste naivi ca nu se targuiesc si se tin de cuvant.

Elena se scutura. Se bucura ca, in ciuda situatiei, cineva acolo sus o iubeste, si nu a patit ceva mai rau. Viata ei va merge inainte si va fi atenta, mult mai atenta la oameni.

Dupa doua luni, tanara incepu se primeasca mesaje de la Gica. El nu stia ca ea aflase totul. II zicea ca o iubeste, ca vrea sa vina inapoi, ca sora lui l-a mintit si nu i-a trimis bani, ca nu are de lucru. Déjà era o victima, care avea nevoie de ajutor. Elena ii raspunse scurt.

“Stai foarte bine acolo unde esti. Nu e nevoie sa te mai deranjezi. Ai plecat, nici macar nu m-ai sunat, ba mai mult, ti-ai schimbat numarul. Vezi-ti de viata si de problemele tale.”

“Aha. Am stiut eu intotdeauna cat de afurisita esti. Nici nu ma mir ca altii nu au stat cu tine. Esti o increzuta, cu pisica aia, in frunte. Si daca vrei sa stii, cat am stat cu tine, am facut doar foamea.”

Elena rase. Nici macar nu avea pe cine sa se enerveze. Bine ca nu i-a murit foamea in casa. Era ultimul lucru pe care se astepta sa il reproseze.

De cate ori credem ca ne e greu sau avem probleme, exista lucruri mult mai grave care ni se pot intampla. Si poate, lucrurile grele, delicate situatiile dificile, sunt doar niste lectii de viata sau drumuri noi pe care trebuie sa pasim ca sa ne atingem scopurile sau idealurile. In felul acesta, invatam sa apreciem altfel tot ceea ce realizam si ce avem, oricat de marunt sau de nesemnificativ ne-ar parea.