Ghiozdanul


Soldatii se intorceau din permisie si ca sa ajunga la unitatea lor, trebuiau sa treaca printr-o padurice. Era o scurtatura pe care o folosea toata lumea si facea legatura dintre Cartierul Dealul cu Flori cu gara. Baietii erau veseli si povesteau razand aventurile si escapadele lor, din zilele acestea. Se insera, desi era doar 5 dupa amiaza. E februarie, afara un frig aspru si se pregatea sa ninga. La un moment dat, unul dintre ei se opri.
– Am auzit ceva, zise Tudor. Parca ar fi un scancet usor. Probabil ceva pui de pisica.
– Rares, se opri si el, Statura cate secunde si auzira din nou scancetul. Impresionati ca ar fi putu lasa cineva pui amarati pe vremea asta afara, s-au hotarat sa ii salveze.
Cautand prin tufele su ramuri si Frunze uscate vazura o cutie de carton. O luara, o deschisera si incremenira. Cutiuta era de fapt un ghiozdan vechi, de carton si in ea un bebelus, rosu ca racul, de frig, abia mai respira. Nici sa planga nu mai putea. Si afara erau cu siguranta vreo -10 grade. Baietii l-au scos, l-au invelit in haine, si au alergat cu el in suflet la unitate. De acolo l-a preluat salvarea si ei au fost doar sa il mai viziteze. Medicii spuneau ca doar 15 minute daca baietii ajungeau mai tarziu, si bebelusul nu ar mai fi fost in viata. Baietelul a primit numele de Rares-Tudor, dupa numele salvatorilor sai. In cateva zile a fost descoperita si mama, o tanara, care locuia in cartier. Avea 16 de ani, si temandu-se ca tatal sau o va goni de acasa daca va afla de copil, a preferat sa il abandoneze. Povestea lui, a impresionat pe toata lumea, iar Delia, o femeie singura de 40 de ani, a hotarat sa il adopte. Nu e o femeie bogata, are un tata bolnav de care se ocupa, un serviciu si un apartament. Dar are suflet. Si apoi, s-a gandit sa lase ceva in urma ei. Ani de zile s-a chinuit cu el femeia. Frigul rabdat de noul nascut i-a afectat rinichii si nu a putut sta in sezut decat pe la 5 ani. A mers cu greu. S-a dus la scoala tarziu dar cu timpul, s-a recuperat. Steluta lui care aproape sfintise a inceput sa straluceasca. Timpul a trecut. Lumea a uitat de povestea tuburatoare. Rares-Tudor a terminat si facultatea. Are 30 de ani, si e noul medic al sectiei de pediatrie a spitalului. A fost un elev eminent, si un student model. Desi mama nu a avut bani sa ii plateasca ore, a invatat singur, si a bucurat-o cu fiecare reusita din viata. Ar fi putu avea alte oportunitati intr-un oras mai mare, dar nu o putea lasa pe mama, cea care avusese grija de el atatia ani. Iar ea, e atat de mandra de baiatul ei si de respectul pe care cunoscutii i-l arata de fiecare data cand ii intalnesc. Viata ne demonstreaza de fiecare data ca nimic nu este intamplator. Iar atunci, cand credem ca totul este pierrdut si nu mai avem nici o sansa, apare ceva, neprevazut, care schimba totul. Acum 30 de ani, cineva s-a gandit ca un biet nou nascut sa dispara, ca nu nu pateze imaginea unei familii. Azi, acel nou nascut gata sa fie sacrificat in primele lui ore de viata, a devenit cel care avea grija de vietile fragile ale copiilor acestui oras.

Anunțuri

Posted on 17 Mai 2010, in Povestiri din Cartier and tagged , , . Bookmark the permalink. 12 comentarii.

  1. Da, nimic nu este întâmplător în viaţă. Şi reiese asta din textul tău, ca o completare a ceva ce tinde să devină axiomă.
    Stau de multe ori cu Geanina de vorbă şi ne spunem unul altuia că nici întâlnirea noastră nu a fost întâmplătoare.
    Că există un destin – sau poate mai mult decât atât – care ne ghidează pe drumurile vieţii. Pe mine şi pe Geanina ne-a adus aproape unul de celălalt, după ce fiecare trăise viaţa lui… 2o de ani ea 2o de ani eu. O poveste de viaţă, aşa cum este şi cea scrisă de tine…

    O noapte liniştită îţi dorim…

  2. de multe ori, mi-am spus ca in viata, lucrurile se intampla cu un anumit scop si nu noi suntem cei care controlam asta. Uneori ni se ofera sanse, dar nu stim sau nu vrem sa actionam. Poate ca si astea fac parte din destin. Lucrurile cu adevarat frumoase sunt putine si de aceea trebuie pretuita fiecare clipa si traita intens.

  3. Sunt SIGUR ca nimic nu-i intamplator…Multi au aceasta siguranta, dar nu poate fi transmisa celor ce se indoiesc.

  4. cred ca ei, cei care se indoiesc, au propriul mod de a percepe realitatea. Imi vine in minte un citat:” cand cineva isi face planuri, Dumnezeu zambeste”. 🙂

  5. Impresionanta poveste… Mama mea a fost un copil abandonat la casa de copii, si a avut sansa unei familii la fel ca-n povestea ta. Ca si Tudor, a facut o facultate si nu si-a dezonorat niciodata parintii adoptivi. Si da, nimic nu e intamplator!

    • stiu multe situatii in care, copii adoptati au reusit sa se integreze si sa aiba familii normale. Numai ca experienta aceasta, a abandonului de catre parintii naturali e foarte traumatizanta.

  6. E trist că unele mame pot fi atât de egoiste, de lipsite de suflet. Cazul acestui copil este unul fericit în final, dar oare câte suflete nu sunt auzite în știu eu ce ghenă de gunoi. Cum oare poți să arunci un suflet la gunoi. Foarte moralizatoare povestirea ta și ar fi foarte bine dacă astfel de povești ar ajunge la urechile cât mai multor tinere care urmează să devină mame.

  7. e foarte adevarat…numai ca eu ii consider in aceeasi masura vinovati pe parintii care le induc genul acesta de comportament. In multe familii, un copil nelegitim e considerat o pata de numele, de altfel, lipsit de importanta, al familiei. Stiu nenumarate cazuri cand tatii isi ameninta fetele ca le alunga de acasa daca ” ii fac de rusine”. O tanara care a nascut, e o persoana deosebit de labila psihic. Imatura, terorizata de agresivitatea unui tata cu vederi inguste si de spaima de a fi ea insasi abandonata, prefera sa ii abandoneze pe micuti. Nu le tin partea, Doamne fereste! Doar ca asta vreau sa scot in evidenta. Parintii sunt vinovati in egala masura pentru comportamentul acestor fete. Asa a fost si in acest caz.

    • Aşa este. Un factor important este și educația ce vine din familie, iar unii părinți sunt atât de obtuzi încât nu se gândesc la consecințele propriilor cuvinte.

  8. nu e vorba doar de cuvinte ci si de actiuni. asa gandesc. asa sunt ei „in rand cu lumea”. uneori, oprobiul public este mai cumplit decat orice sanctiune.

  9. Carmen Negoita

    Din fericire, povestea ta se termina cu bine. Sunt multi factori care concura la abandonul bebelusului: si mentalitatea invechita a tatalui (bunicul bebelusului), si varsta imatura a mamei bebelusului, lipsa de educatie, tatal bebelusului care si-a abandonat iubita insarcinata… ar fi poate cele mai importante. Mi-ar fi placut ca povestea ta sa fie asa… de domeniul trecutului, sa nu mai aud de tinere care isi abandoneaza pruncii.

  10. din pacate, mentalitatile oamenilor nu se schimba. Se schimba doar generatiile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: