Daily Archives: 17 mai 2010

Ghiozdanul


Soldatii se intorceau din permisie si ca sa ajunga la unitatea lor, trebuiau sa treaca printr-o padurice. Era o scurtatura pe care o folosea toata lumea si facea legatura dintre Cartierul Dealul cu Flori cu gara. Baietii erau veseli si povesteau razand aventurile si escapadele lor, din zilele acestea. Se insera, desi era doar 5 dupa amiaza. E februarie, afara un frig aspru si se pregatea sa ninga. La un moment dat, unul dintre ei se opri.
– Am auzit ceva, zise Tudor. Parca ar fi un scancet usor. Probabil ceva pui de pisica.
– Rares, se opri si el, Statura cate secunde si auzira din nou scancetul. Impresionati ca ar fi putu lasa cineva pui amarati pe vremea asta afara, s-au hotarat sa ii salveze.
Cautand prin tufele su ramuri si Frunze uscate vazura o cutie de carton. O luara, o deschisera si incremenira. Cutiuta era de fapt un ghiozdan vechi, de carton si in ea un bebelus, rosu ca racul, de frig, abia mai respira. Nici sa planga nu mai putea. Si afara erau cu siguranta vreo -10 grade. Baietii l-au scos, l-au invelit in haine, si au alergat cu el in suflet la unitate. De acolo l-a preluat salvarea si ei au fost doar sa il mai viziteze. Medicii spuneau ca doar 15 minute daca baietii ajungeau mai tarziu, si bebelusul nu ar mai fi fost in viata. Baietelul a primit numele de Rares-Tudor, dupa numele salvatorilor sai. In cateva zile a fost descoperita si mama, o tanara, care locuia in cartier. Avea 16 de ani, si temandu-se ca tatal sau o va goni de acasa daca va afla de copil, a preferat sa il abandoneze. Povestea lui, a impresionat pe toata lumea, iar Delia, o femeie singura de 40 de ani, a hotarat sa il adopte. Nu e o femeie bogata, are un tata bolnav de care se ocupa, un serviciu si un apartament. Dar are suflet. Si apoi, s-a gandit sa lase ceva in urma ei. Ani de zile s-a chinuit cu el femeia. Frigul rabdat de noul nascut i-a afectat rinichii si nu a putut sta in sezut decat pe la 5 ani. A mers cu greu. S-a dus la scoala tarziu dar cu timpul, s-a recuperat. Steluta lui care aproape sfintise a inceput sa straluceasca. Timpul a trecut. Lumea a uitat de povestea tuburatoare. Rares-Tudor a terminat si facultatea. Are 30 de ani, si e noul medic al sectiei de pediatrie a spitalului. A fost un elev eminent, si un student model. Desi mama nu a avut bani sa ii plateasca ore, a invatat singur, si a bucurat-o cu fiecare reusita din viata. Ar fi putu avea alte oportunitati intr-un oras mai mare, dar nu o putea lasa pe mama, cea care avusese grija de el atatia ani. Iar ea, e atat de mandra de baiatul ei si de respectul pe care cunoscutii i-l arata de fiecare data cand ii intalnesc. Viata ne demonstreaza de fiecare data ca nimic nu este intamplator. Iar atunci, cand credem ca totul este pierrdut si nu mai avem nici o sansa, apare ceva, neprevazut, care schimba totul. Acum 30 de ani, cineva s-a gandit ca un biet nou nascut sa dispara, ca nu nu pateze imaginea unei familii. Azi, acel nou nascut gata sa fie sacrificat in primele lui ore de viata, a devenit cel care avea grija de vietile fragile ale copiilor acestui oras.