La casa noua


Victor s-a intrebat de multe ori daca exista o culme a penibilului. La ce raportezi cea mai penibila experienta din viata? Poate doar la propriile experiente anterioare. Si isi multumeste lui, sau poate norocului, ca nu a trecut prin astfel de situatii. El e genul care evalueaza mereu, anticipeaza pe cat posibil si evita momentele neplacute. Ii place sa detina controlul si sa nu lase lucrurile sa se intample de la sine. Asta l-a facut sa aiba, destul de repede, la numai 30 de ani, o ascensiune rapida in cariera, o situatie cat de cat acceptabila. Are propriul apartament, propria masina, isi permite sa se imbrace elegant si sa mearga in concedii in strainatate. Nu e foarte mult, din punctual lui de vedere, dar se situeaza cu lejeritate in clasa de mijloc. Fiecare sfarsit de zi se termina cu un bilant al zilei, acasa, in fotoliu. Isi pregateste agenda pentru ziua care urmeaza, in apartamentul sau nou, dintr-un cartier recent dezvoltat, la marginea orasului. Vecinii de la etajul inferior sunt imposibili. Gasesc mereu motive sa dea petreceri. Ca sa nu auda vaietul manelelor si rasetele stridente, Victor isi pune muzica preferata, jazz. Se duce sa faca o baie, ca sa se scuture de oboseala si praful zilei care se incheie. Molesit, urmareste ultimele raze de soare, prelingandu-se pe tavan. La un moment dat se aude o trosnitura puternica, ca un cutremur. Victor nu-si poate crede ochilor. Pardoseala propriei bai, s-a prabusit si el, a ajuns cu vana cu tot in baia vecinilor din apartamentul dedesubt. Printre moloz, praf, caramizi desprinse si tot felul de obiecte haosul il inconjura intr-o secunda. Muzica vecinilor se opri brusc, iar usa la baie se dechise larg. Proprietatul, un tanar rotofei, cu tricou negru si plin de lanturi de aur, insotit de nevasta si cativa prieteni se holbau din pragul usii muti de uimire, la vecinul lor si la gaura din tavan. In cele din urma reusira sa ingaime:” Ce ai facut mai, mi-ai stricat casa?” Victor se ridica din vana protectoare, ca statuia lui David, gol pusca, si cautand cu ochii ceva sa se acopere de privirile uimite, curioase, amuzate ale spectatorilor. “Ma scuzati. Nu sunt de vina. Costructorul. Asa-mi trebuie daca mi-am luat apartament in bloc nou.”

Anunțuri

Posted on 27 Aprilie 2010, in Povestiri din Cartier. Bookmark the permalink. 4 comentarii.

  1. No, pe asta aş fi vrut s-o văd pe viu!
    Ca-n filmele cu Stan şi Bran, hihihi!

  2. chiar mai rau…dar imagineaza-ti ce soc pe bietul om…si apoi banii dati pe un bloc nou si calitate executiei lucrarilor. 🙂

  3. Nici nu vreau sa ma gandesc ce se va intampla la un eventual cutremur cu o asemenea constructie!

  4. partea buna este ca la noi, in zona Clujului, este o zona destul de sigura, fara activitate seismica. Cred ca pe asta s-au si bazat constructorii…glumesc, evident…e clar ca doar din ratiuni financiare, din lipsa de responsabilitate si de profesionalism, au facut lucrari de cea mai proasta calitate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: