Daily Archives: 24 aprilie 2010

ceva de genul…


Auzi de multe ori in jur, o expresie pe care o foloseste toata lumea, de la studenti, la muncitori, la intelectuali. A devenit o obsesie, aproape. „Ceva de genul”, si scuteste o parte de conversatie, iar auditoriul trebuie sa isi puna imaginatia la bataie sa inteleaga. Nu asta ar fi o problema. Dar majoritatea celor care o folosesc au senzatia ca ea confera o consistenta discursului, si o nota elevata. Oriunde te intorci, in masina, in magazin, la piata aud expresia aceasta, ca un scartiat de celuloza pe sticla, ca un scrasnet metalic. Iti vine sa ii spui vorbitorului:” fara, ceva de genul…” te rog. Multora ne place limba romana, si cand are atatea cuvinte si expresii, atatea nuante, nu e pacat sa ne intepenim limbajul cu „ceva de genul….”?

clopotei de vis- campanula


Am gasit niste clopotei interesanti. Mi-am dorit de mult si acestia sunt un soi, curgatori. Campanula sau steaua italiana cum mai sunt denumiti, sunt plante perene. Prefera locuri luminoase si calduroase. Specia aceasta, pe care am cumparat-o eu, mi-a spus producatorul ca ierneaza afara. E viguroasa si are culoarea un albastru pastel.

cele doua gratii


V-am povestit ca timp de 3 zile, la Cluj e o expozitie de flori. Mi-am cumparat cateva si vreau sa va arat. Acestea sunt cele doua dalii, una galben spre portocaliu si alta de culoarea visinei. Cele doua, vor creste inaltute, pana la 1,5  metri. Desi multa vreme am preciat daliile doar ca plante de gradina, am hotarat ca trebuie sa trec peste idei fixe si sa le pun in valoare pe balcon. Daliile nu sunt pretentioase. Nu necesita ingrijiri speciale. Au o larga varietate coloristica. Mie mi-a luat vreo jumatate de ora sa ma decid la culori. Sunt inalte sau pitice. Infloresc pana la primul inghet. Necesita lumina si udare abundenta, dimineata sau seara.