Daily Archives: 15 aprilie 2010

Nela cu pantofii rosii


-Vrei sa ne vedem, a intrebat Felix? Nu-mi zice ca nu! Nu dorea sa accepte un refuz.

– Ma doare capul si vreau sa ma odihnesc. Venise de la serviciu, obosita de caldura de afara si de trafic. Iar acum inistenta lui o plictisea. Accepta totusi sa nu ii dea un refuz transant.  Cand ne vedem?…Habar n-am. Cine stie? Candva. Niciodata, isi spuse ea in gand.

Sunt  persoane care isi doresc foarte mult animale de rasa iar apoi constata ca nu le pot intretine. De multe ori, animalele acestea au nevoie de mai multa atentie decat proprietarii. Mandria si sentimental posesiei dipare in momentul in care proprietarul intelege ca nu il poate pastra . Iar daca s- au atasat déjà, e dureros. Asa e si cu femeile. Barbatii si-ar dori orice femeie, iar cele sophisticate ar fi niste trofee in lista cuceririlor. Unii, inteleg ca exista femei la care pot doar sa gandeasca, sa fluiere a admiratie, usor golaneste in urma ei, doar, doar ea, le va arunca vreodata vreo privire. Nu le vor putea avea niciodata dar fluieratul acela admirativ va compensa asta. Felix, la cei 35 de ani ai sai, e un tanar obisnuit fara mari aspiratii de la viata. Lucreaza in constructii . Bine legat, cu tenul intins si bronzat, cu mainile batucite de muncile grele, el are o alura sportiva si nu ii dai varsta pe care o are. Chiar daca e un om simplu, ii place sa fie ingrijit, imbracat elegant si spera sa isi ia in curand un BMW, ca orice barbat care vrea sa fie observat. E divortat si plin de dezamagire, de relatiile cu femeile. E pretentios , stie ce sa isi doreasca dar, in privinta lor nu intelege cum se face ca, ori nu il iau in serios, ori relatiile se termina prost. Asa ca si-a propus sa nu se indragosteasca. Se poate trai si fara sa fii intr-o relatie serioasa. Dar in viata, lucrurile se intampla de multe ori altfel de cum iti propui.

***

Pe Nela a vazut-o odata pe strada discutand cu un amic. I s-a parut speciala. E o blonda inalta, cu trasaturi frumoase si delicate, cu o privire directa si patrunzatoare. Are o voce calda, un timbru placut pe care nu il poate uita. S-a dat peste cap sa obtina o intalnire cu ea.. S-au vazut de doua ori. Apoi ea a conchis ca nu e genul ei. A inteles ca el nu vrea responsabilitati, nici familie. Ea cauta stabilitate, nu sa experimenteze noi relatii sau sa se iroseasca in unele fara perspectiva. Asa ca, Nela i-a spus stop. Foarte lovit in amorul propriu, furios pe decizia ei avea  senzatia vaga ca ii trece printre degete o ocazie interesanta. Si-a dat seama ca, s-a indragostit acum, cand relatia lor abia inceputa, se terminase. De o vreme incoace, Felix e de nerecunoscut. Face tot felul de lucruri neobisnuite pentru el. Uneori, se trezea ajungand in fata blocului ei. Se aseza pe o banca in apropiere si astepta cu rabdarea omului care are de trecut marea. Se considera norocos cand o vedea aparand. Toata asteptarea lui i se parea foarte scurta si era fericit ca o poate observa in timp ce el era nevazut. A mers cu umilinta pana acolo incat a  rugat-o sa il lase, sa ii aduca ziarul in fiecare dimineata sau sa  faca la piata in locul ei. Orice. Doar sa o poata zari sau sa stea de vorba cu ea. Evident ca ea a refuzat categoric. A incercat sa vada ce se intampla daca vine, neanuntat. Poate ca de jena o sa il invite inauntru. Nela e o fire spontana. Reactiile de moment o surprind pana si pe ea. Cand a deschis  si l-a vazut in prag pe Felix, nu a scos un cuvant si i-a trantit usa in nas. In alta situatie el si-ar fi iesit din minti. Dar, acum, nu a zis nimic. A plecat acasa. Alta data, a oprit-o pe strada sa o invite la cafea.
– Ce mare lucru sa vii la o cafea? Uite, chiar aici la complexul comercial, la cafenea. Ea accepta, doar ca sa scape de reprosurile lui. El o lua de mana, crezand ca o sa o duca in alta parte. Si o tinu strans, sa nu plece, facndu-se ca nu intelege smucirile ei de evadare.

–         Ia lasa-ma putin de mana, i-a zis ea, oprindu-se in mijlocul strazii. In secunda urmatoare doua palme paralele au venit cu viteza peste obrajii lui bronzati. Nu mai pune mana pe mine! Ma duc doar acolo unde vreau eu si gata! S-a temut ca barbatul de langa ea, umilit, sa nu riposteze.

–         Se vede tare, a  intrebat el cu o roseata subita in obraji si privind in jur sa vada cate lumea a remarcat scena? Ea zambi.

***

Felix statea acum, in fata blocului ei, asteptand ca si alte dati. Ea aparu cu rochia albastra plina de margarete si incaltata cu pantofii rosii, cu tocuri inalte. Ii placea sa o vada purtand pantofi cu tocuri. Hmm….parca zicea ca o doare capul. I-o fi trecut? O urmari incet. O vazu urcand intr-o masina argintie. Felix se urca si el in taxi si urmari masina. Dealtfel nici nu-i fu prea greu. Se oprise la o gradina de vara, aproape de centru. Cand ajunsese si el, Ea si necunoscutul erau déjà la o masa si consultau meniul. Felix nu mai putea de ciuda. Un sentiment neplacut il rodea in interior. S-a asezat si el la o masa langa cei doi. Nela l-a vazut dar l-a ignorat total. Asta l-a starnit foarte tare. Atunci simti ca e momentul sa treaca la atac desi nu stia exact ce sa faca. Se apropie de cei doi si ii intreba daca poate sa stea cu ei la masa. Ea spuse ca nu, tipul in schimb, accepta. Asa ca, vor servi masa in 3. Nela se simtea stanjenita de situatie si lui Felix ii facea placere.

–         I-ai spus si lui, intreba Felix?

–         Ce sa ii spun?

–         Ca am fost impreuna.

–         Am fost impreuna, ii spune Nela barbatului. Dar nu mai suntem. Si intorcandu-se spre Felix. Acum i-am spus. Esti multumit?

–         Hmmm…si mi-e imi ziceai ca te doare capul, continua Felix. Iar tu “frumosule”, o sa stau de vorba cu tine dupa ce iesim de aici.

“Frumosul” nu-si  merita apelativul acesta dar se arata ingrijorat de turnura pe care a luat-o situatia. Nela ii zise ca Felix, a facut o obsesie , si ca nu e de vina ea pentru asta. Simti ca privirile celor din jur erau indreptate asupra ei .  Nela dadu sa se ridice si sa plece, dar necunoscutul o ruga sa ramana. Furioasa se intoarse spre Felix.

–         Si tu frumosule, nu ai oglinda sa te vezi? Ia-ti sucul de aici si du-te in alta parte. Aduna-ti mintile, fa-ti ordine in viata, cauta-ti ceva util de facut si nu te mai vaieta ca o muiere. Si lasa-ma in pace odata! Cu coada intre picioare, ca un caine batut, Felix se retrase.

–         Bine ca ai ramas. Cine stie ce mi-ar fi facut? Rasufla el usurat ca trecuse primejdia. Nela se dumiri imediat ca de fapt, necunoscutul era ingrijorat doar pentru confortul lui. Astepta sa fie protejat de ea. Cu o privire taioasa si plina de dispret, Nela se ridica de la masa indreptandu-si rochia si pleca.

–         Sa nu ma mai cauti! Nici tu! Sa nu mai aud de voi!

In urma ei un usor parfum si sunetul pantofilor rosii, cu tocuri inalte, se pierdura in ecou, pe dalele terasei, printre clinchete de pahare si muzica ambientala. Barbatii!!!

sfere confortabile


Stiu ca va place confortul, asa ca aveti voie sa stati cateva minute si sa va relaxati intr-un din fotoliile acestea. Designerul le-a construit in cate 10 sfere fiecare.  5 mari, 5 mici, unite intre ele, si creand astfel o structura interesanta, decorativa si confortabila. Daca aveti musafiri, aceste scaune vor fi unul dintre punctele culminante de atractie si e posibil sa va rugati de ei sa le elibereze.

trei minute


Directorii ziarelor trebuie sa fie niste persoane deosebit de abile. E cel putin ciudat sa trebuiasca sa scrii despre persoane si in acelasi timp sa faci contracte de publicitate. Ei trebuie sa resolve in mod onest si diplomatic aceasta situatie . Domnul Ionescu stie mai bine ca oricune lucrurile acestea. Iar ziaristii sunt ca argintul viu, merg, vin, scriu, supara pe unii, incanta pe altii. Zilele trecute, directorul avea intalnire cu un amic, un cunoscut om de afaceri, cu care vroia sa incheie o colaborare. Si in timp ce stateau la o discutie, amicul zice:” Ia da sa vad ce ma scrieti voi”. Pe prima pagina, trona cu litre mari, un editorial, care-l facea cu ou si cu otet pe omul de afaceri. Jenat, directorul ramane fara cuvinte. Redactorul sef schimbase editorialul in ultimul moment si conform stilul sau independent a considerat ca nu e nevoie sa ii comunice. Tot omul de afaceri, incercand sa o dreaga continua:” ei…lasa…stiu eu cum sunt ziaristii”.

Adelina intra in biroul directorului. Are niste probleme importante. Organizeaza un eveniment iar directorul, aloca doar trei minute pentru discutia  cu angajatii. In trei minute pui intrebari si primesti raspunsuri. Nu ii da nimeni afara pentru daca nu au terminat. Directorul se ridica si pleaca iar angajatul ramane vorbind singur. Adelina, s-a asezat pe scaun si a epuizat aproape toate subiectele. Mai are doar invitatiile si il intreaba pe director, care de altfel e cordial cu toti angajatii. Vrea sa invite persoane publice iar  pe unii, ea nu ii cunoaste personal:

–         In ce relatii esti cu directorul de la radio?

–         Bune. Vrei sa mi le strici?

Raspunsul a ramas suspendat in tavan alaturi de cele trei minute expirate ca niste muste lipite de tapet.