colectionarul


– Buna ziua, mi-ati spus sa va sun.

– Eu? Cu certitudine nu. Dar cine sunteti? Poate imi amintesc, spuse vocea feminina, cu surprindere.

– Radu Vasile, raspunse barbatul.

– Care? Cel care a fost priministru?

– Nu. Altul. Mi-ati trimis un mesaj pe telefon si ati spus sa va sun. Asta am facut. Probabil ati sunat pentru anuntul din ziar, in legatura cu obiectele antice.

Atunci ea se dumireste si ii confirma. Are niste tablouri vechi, carti postale, si tot felul de documente adunate prin podul casei.Vrea sa renoveze casa si s-a gandit sa scape de vechituri. Ideea i-a venit, vazand anuntul la mica publicitate, ca ar putea sa castige si niste bani, chiar daca foarte putini, si in plus ar scapa de efortul de a le arunca. Conform intelegerii, el ajunge la casa femeii. Suna la sonerie si ea il intampina cu o mina prieteneasca. Il invita inauntru si el déjà evalueaza din ochi mobilierul, obiectele, absolut tot ce era de valoare. Refuza insistent orice atentie din partea gazdei.Nu bea nici macar un pahar de apa. Cu femeile astea nu poti sti niciodata. Isi aminteste si acum cum l-a servit una, cu o cafea, iar la scurt timp a inceput sa vada negru in fata ochilor. Nu mai retine decat ca a insfacat geanta, in care avea banii cu care venise sa cumpere ceva, si s-a urcat in masina. Cand s-a trezit era intr-un alt cartier, si se inserase.

In casa aceasta, si-a calculat el ca, ar putea face o avere, daca ar vinde tot ce era in interior. Apartinuse unor oameni de vaza iar multe dintre lucrurile si decoratiunile din interior au fost transmise din generatie in generatie. Doamna nu avea copii, iar sotul fost ofiter de armata, ii murise nu de mult timp. In cateva cutii mari, femeia depozitase mai multe obiecte , documente care nu ii mai erau necesare.

-Cat imi oferiti pe ele, intreba ea.

– Pai, 50 de euro, desi nu vad daca pot sa-mi recuperez macar banii din investitia aceasta, spuse el afisand o mina de om dezamagit.

– E bine si asa, spuse ea cu ochii sclipitori.

Barbatul isi duse cutiile la masina. “Bine ca mai sunt pe lume prosti, isi zise el in gand”. Avea acolo o mina de aur. Desi nu stie limbi straine, plateste studente sa ii posteze pe siteurile de licitatii, antichitatile pe care le obtine. Doar un singur document din cutiile femeii si valoreaza cat a platit el pe tot ce a primit de la aceasta. Radu Vasile e un tip spalacit. Nu dai doi bani pe el, nu-i poti aprecia varsta si trece neobservat pentru cei care nu-l cunosc. De fatada, lucreaza ca si controlor de calitate la o fabrica. In schimb, nimeni nu stie ce averi impresionante a facut el cu maruntisuri. Are cateva apartamente pe care le inchiriaza. El insa sta inchis ca intr-o cusculie intr-un apartament aglomerat. In casa lui, stau mormane de documente, puse intr-o ordine precisa, colectii de timbre, cataloage cu carti postale, cartele pentru telefoane publice, toate nimicurile pe care noi le-am arunca la el sunt surse de facut bani. Cand primeste bani, valori mici, ii primeste prin posta, in scrisori cu valoare. Credeti ca e mare lucru sa primesti 5 euro, 1 euro, pana la 100 de euro? Poate ca nu, dar car cand primesti 300 de scrisori odata o fi insemnand ceva.  Valoarea trecuta pe plic e mai mare decat cea din interior iar daca vre-o scrisoare se pierde, posta trebuie sa il despagubeasca. El nu iese deloc in pierdere. Cand primeste corespondenta, din 3 in 3 zile, masina Postei opreste in fata casei. Cele cateva sute de recomandate nu pot fi transportate de factorul postal, cu tolba lui. Ati auzit de Radu Vasile? Cu siguranta nu. Si nici el nu are nevoie. Viata lui de cartita e mai sigura la adapost, departe de freamatul lumii, ingropat in mormanele de obiecte vechi ce se transforma in bani, venind din toate colturile lumii.

Anunțuri

Posted on 13 Aprilie 2010, in Povestiri din Cartier and tagged , , . Bookmark the permalink. 4 comentarii.

  1. Remarc lejeritatea cu care curg frazele şi dialogurile. Mi-a plăcut textul…

  2. Ma bucur….te mai astept….ideea este ca subiectele sunt inspirate si reflecta destul de fidel realitatea. Cantitatea de informatie e destul de mare, pentru fiecare dintre ele iar eu le sintetizez. Defect profesional 🙂 imi place rolul de obsevator neutru pentru a lasa loc altora sa se exprime.

  3. Îi admir pe toţi cei care ştiu să facă bani din piatră seacă. Sunt un adevărat dezastru când e să vând ceva, aşa că mai bine fac cadou… Măcar atunci nu mă simt înşelată cu bună ştiinţă. 🙂

  4. 🙂 atunci, poate ca a sosit vremea sa te gandesti cum sa inveti sa faci bani. E adevarat ca in ziua de azi, toata lumea te invata cum sa ii cheltui, dar cu un mic efort….nu se stie…poate reusesti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: