Monthly Archives: februarie 2010

Defect profesional


Zilele trecute am fost sa vad un apartament de inchiriat. Era in sfarsit unul care arata asa cum ar trebui sa arate o locuinta decenta, pentru care proprietarii cer o gramada de bani. Mi-a placut si am vrut sa il inchiriez.Eu am fost obisnuita sa iau decizii rapid. Era liber. Proprietarul, un barbat de vreo 58 de ani, nu mi-a lasat nici o impresie. Mi-a parut genul omului cu care poti discuta normal. Ma pregateam sa ii dau proprietarului banii. El a zis ca nu e nici o graba. Am convenit sa facem contractul in ziua urmatoare.  Am vorbit degajat, despre serviciu, despre apartamentul in care stau acum si alte cele. Nu mi s-a parut nimic in neregula. Oamenii vor sa stie pe mana cui dau casa. M-a condus pana in apropierea casei unde locuiesc acum, ca oricum avea drum in zona. M-am oprit acasa, sa mananc. Ziua era compromisa cu plimbarea aceasta. Ma pregateam sa plec la serviciu, cand suna telefonul. D-nul Dragomir, proprietarul despre care nu demult ma despartisem.”Buna ziua. V-am sunat ca vreau sa vin pana la dvs la birou” Surpinsa, i-am spus ca sunt acasa si o sa ajung ceva mai tarziu. “Da? Dar nu e nimic. Pot sa vin la dvs acasa, doar si dvs. ati fost la mine acasa.” Asta m-a socat. Un strain pe care il intalnisem de doua ore si gata se invita la mine acasa. Mi s-a parut culmea obrazniciei. L-am trimis la plimbare, evident intr-o maniera eleganta dar categorica:” regret, dar nu va pot invita la mine acasa.” Peste doua ore l-am sunat sa ii comunic ca nu ma mai interesa apartamentul sau, dar daca doreste ii pot recomanda alti clienti. O noua greseala, pentru ca, noilor clienti, pensionarul le-a impus noi conditii. Chiria in avans pe 3 luni. Au renuntat si ei. Dimineata urmatoare, ma suna evident, pensionarul si imi comunica degajat, cu aerul unui om bine informat. “m-am mai gandit si acum vreau chiria pe 3 luni in avans plus 300 de euro garantie.” Gata. Asta a pus capac. “Ma indoiesc ca exista persoane care sa va ofere banii acestia, pentru simplul motiv ca in aceste conditii isi pot inchiria o locatie care sa ofere avantaje suplimentare. Dar, cum e vorba de locuinta dvs. Va priveste ce decizii luati. Ati putea de exemplu sa o dati in regim hotelier”. Ei, asta nu i-a prea convenit, ca acolo sunt alte probleme. El e pretentios cu chiriasii si nu ii poate verifica. In plus, nu are nevasta care sa poate spala lenjerie. M-am abtinut sa intreb de ce. Eram sigura ca daca ea nu isi luase campii sigur a avut grija el s-o reduca la tacere. Dar, mi-a spus ca are responsabilitati. Un fiu, care trebuie invatat ce e binele si raul in viata. “Cati ani are? Ei 32. Si la varsta asta ii mai organizez viata? Da. EI nu stiti nimic. “ Chiar nu stiam si nici nu doream sa aflu mai multe. Deja eram sigura ca aparent pasnicul pensioner era un dictator al familiei. Fost ofiter de nu stiu ce, el zice de armata, dar eu ma gandesc la altceva, a capatat o obsesie in a conduce si a controla.

Cand capra vecinului nu va mai fi problema noastra…


Burj Kalifa

Un coleg de breasla mi-a spus candva ca presa este arta superficialitatii. La inceput am fost destul de contrariata, pentru ca stiam cat de mult lucrez pe documentarea unui material media. Apoi, am inteles ca, oricat m-as documenta niciodata nu as putea oferi informatia concentrata si corecta incat cititorul sa fie foarte fidel pus in tema cu subiectul. Asta presupune ca el, consumatorul de informatie, trebuie  sa fie genul de persoana care se informeaza in permanenta. Scriam un articol despre Burj Kalifa din Dubai si despre proiectele imobiliare de acolo. Am inceput documentarea, asa cum este firesc, cu articole din presa romaneasca.  Apoi am vorbit cu un amic care e stabilit in Dubai de multi ani si coordoneaza o importanta agentie de publicitate de acolo. Mi-a dat adresele unor site-uri ca sa imi pot completa informarea. Si am fost foarte surprinsa sa vad ca realitatea e cu totul alta, decat cea prezentata in presa romaneasca. Cu vreo doua- trei exceptii, jurnalistii nostri s-au copiat unii pe altii si au abordat acelasi aspect: ce datorii a facut Dubai-ul ca sa poata da in folosinta un proiect megaloman. Atitudine tipic romaneasca.  O abordare a indivizilor limitati si plini de frustrari. Nu spun ca datoriile Dubai-ului nu exista. E adevarat. Dar au gasit solutii sa le rezolve. Ele nu au fost cauzate de Turnul Kalifa, care a devenit emblematic pentru aceasta parte a lumii ci de alt proiect la fel de grandios,Insula palmier dar  si de criza imobiliara care nu a crutat nici aceasta metropola. Proprietatile scoase la vanzare in Burj Kalifa, acest colos imobiliar care are dimensiunile unui oras pe vertical, au fost vandute cu cativa ani in urma.  Ce mi-a placut din articolele studiate a fost gandirea vizionara a sheikului Dubaiului care, prin anii 1965, cand s-au descoperit resurse petroliere in Golf, si s-au facut studii care estimau  exploatarea lor pe o durata de cca 25 de ani, acesta s-a gandit cum sa foloseasca aceasta mina de aur negru in a construi viitorul urmatoarelor generatii. A investit banii din petrol in a crea din Dubai, unul dintre cele mai mari centre turistice si financiare ale lumii. Si a reusit. A invins natura iar imaginatia  a  devenit realitate: cea mai inalta constructie de pe pamant, cea mai mare insula artificiala, restaurante subacvatice, partie de ski in zona desertica si lista poate continua. Cred ca trebuie sa invatam sa abordam viata intr-o maniera pozitiva, sa discernem cand ni se ofera informatii si sa le verificam,sa gandim mai departe decat ziua de maine si sa ne transformam visele in realitate.

Aici puteti vedea povestea visului unui seik. http://gulfnews.com/business/property/early-merchandise-lures-shoppers-at-burj-khalifa-1.563402

Grupul de pietoni


E trecut de miezul noptii, Marian se intoarce dintr-o delegatie, si isi duce colegul acasa. Sunt plecati cu masina de dimineata, au facut cateva sute de kilometri. Au avut niste interventii in cateva orase aflate la distanta unul de altul. E un barbat serios, caruia nu ii poti spune tampenii. Stie de gluma si stie sa fie amuzant cand trebuie.

Langa o parcare, masina Politie Rutiere. Politisul ii face semn sa opreasca. Ii cere actele la control. I le da gandidu-se de ce l-o fi oprit. Nu avea viteza, avea centura pusa. Totul era in regula. Agentul ii ia datele si scrie ceva. “Pentru ce ma amendati?” il intreaba Marian. Politistul, ironic:”Pentru ca nu ati acordat prioritate grupului de pietoni”. Ce pieton la doua noaptea, darmite sa fie grup? Marian asteapta rabdator sa completeze politistul. “Acum dati-mi sa citesc procesul verbal”. Completeaza ceva la rubrica destinata conducatorului auto. “Ce scrieti?” Marian silabiseste:” Agentul de circulatie, cu marca nr…. se uita atent sa vada ce nr are insigna lui….se afla intr-o stare avansata de ebrietate”…Politstul sare ca ars. “Cum va permiteti? De ce scrieti asta?”. Marian imperturbabil:” asta e sora cu grupul de pietoni”.

Politstul ii smulge procesul verbal, zicand ca nu stie cum o sa il anuleze, dar face el ceva, il rezolva…Marian se urca in masina linistit. E prea tarzie ora sa se mai gandeasca la obraznicia omului in uniforma.

Matusa din America


Anca lucreaza la banca de cativa ani, si-a facut o situatie buna. Are si un sot intelegator si bland. Aproape tot ce isi poate dori cineva de la viata. Are si rude in strainatate care au contribuit la situatia lor de acum rude care le trimiteau periodic pachete cu tot felul de lucruri, imbracaminte, parfumuri, electronice, cafea, tigari. Cam tot ce nu se gasea pe vremea aceea. Au fost vremuri grele pentru unii dupa 90 dar placute pentru ea.

In mod traditional, si pentru ca se apropie sarbatorile de iarna, Anca a primit un pachet de la unchiul sau din Chicago. S-a bucurat de toate, desi acum nu mai e o problema sa isi cumpere un parfum sau orice altceva. Gasesti cu usurinta tot ce vrei si pentru oricati bani esti dispus sa cheltui. Fiecare avea pachetelul lui, pregatit. In pachet a mai gasit o cutiuta din metal auriu, dreptunghiulara, ca o cutie de muzicuta, in care era un praf galbui. Fara instructiuni sau eticheta. Anca si-a imaginat ca e ceva vegeta sau ceva inlocuitor, dupa miros. L-a si folosit la supa.

Dupa o saptamana, soseste si scrisoarea unchiului George. S-o fi ratacit pe drum ca a venit cu intarziere. El e de moda veche si ii place sa scrie scrisori si felicitari. Era in plic si o felicitare frumoasa, cu Mos Craciun impartind cadouri langa brad. Anca citeste scrisoarea. “Dragii mei, spar ca v-au bucurat cadourile. Sunteti singurii pe care ii mai am. Trebuie sa va dau o veste trista. Craciunul acesta va fi umbrit de vestea ca matusa voastra, iubita mea sotie s-a stins. Sunt foarte trist si ma simt foarte singur. In pachetul pe care vi l-am trimis, a pus si o mana din cenusa ei, sa o pastrati ca amintire…..”. Anca s-a facut galbena…a mancat-o pe matusa…a pus-o in supa si in gulas.

Si acum calatoreste undeva prin canalizarea orasului. Nu mai poate gandi. Ii intinde sotului scrisoarea. Acesta se schimba si el la fata. Ironia sortii. In cele din urma matusa s-a intors acasa chiar daca nu in modul cel mai uzual.

Incestul


Femeia a intrat trista la registratura judecatoriei cu o cerere catre domnul presedinte. Era inainte de sarbatorile de Craciun si spera in bunavointa judecatorului. Functionara de la registratura o priveste cu mila. Lucrand aici vezi zilnic zeci-sute de oameni, fiecare cu necazul lui unic. Femeia, trecuta de 50 de ani, dorea sa I se inregistreze o cerere si sa i se judece in regim de urgenta. Cerea eliberarea barbatului ei, cu care era maritata de cativa ani, sa vina acasa de sarbatori, saracu. Functionara, cam de aceeasi varsta cu ea, ii ia cererea, ii verifica numarul dosarului. Era un dosar penal, de incest. Termenul de judecata era prin februarie. Inculpatul, adica barbatul femeii , era judecat pentru ca ar fi avut relatii sexuale incestuoase cu fiica sa de 18 ani, din alta casatorie. Functionara ia cererea femeii, si o pune in mapa de corespondenta a presedintelui. Femeia insista:” Nu se poate mai repede va rog?”. Functionara se uita la ea si o intreaba?” De ce te grabesti?. Nu stii pentru ce e judecat?. Cum poti sa mai traiesti cu el stiind ce a facut?” la care femeia raspunde fara sa stea pe ganduri: “ Ce-mi pasa mie? E fiica-sa. Nu e fata mea” Socata de raspuns, functionara sta o secunda la care ii spune scurt femeii:” iesi afara scroafa ce esti” si apoi isi aprinde nervoasa o tigara. Nepasarea femeii la nenorocirea fetei a lasat-o fara cuvinte.

Oamenii sunt asa de preocupati doar de binele personal si atat de indiferenti fata de cei din jurul lor. Compasiunea, moralitatea, bunul simt, demnitatea sunt doar niste concepte pe care le invoca uneori. Dar fiecare simte cu intensitate ca se scalda in propriul dramatism, in viata lui stramta si plina de frustrari.

In locul copilului, frigiderul


Grefiera e o tinerica cu ochelari. E la primele ei sedinte de judecata. Ia dosarul, citeste partile care trebuie sa participe la proces si apoi il paseaza judecatorului. Are emotii.

Cand se intoarce, judecatorul disparuse si ea era singura in fata a zeci de persoane. Acesta aduna de sub masa instantei dosarul pasat cu prea mult elan. In fata instantei, este chemat un cuplu pentru divort. Sotul a depus cererea si este audiat.

Feri povesteste in versiunea proprie, povestea casniciei lor. Cum nu au avut copii multi ani, desi si-a dorit, o suspecta pe Erika ca ar fi facut tot posibilul sa nu ramana insarcinata. Dar cand asta s-a intamplat, el s-a grabit sa anunte ciscumscriptia medicala, stiut fiind ca, pe vremea lui Ceausescu, era ilegal sa faci intrerupere de sarcina. El recunoaste ca au cam avut neintelegeri. Crede ca ea era mereu nemultumita de el, nejustificat. Nu ii placea nimic din ce face el, nici cat era de ordonat, nici cati bani aducea acasa si mai ales ca iesea destul de des cu prietenii si pe ea o tinea acasa.

Feri spune cum, intr-o zi, cand s-a intors de la munca, a gasit casa ravasita iar pe masa o scrisoare, pe care dealtfel a depus-o la dosar de divort, in care scria:” M-am saturat de viata asta cu tine”…urma un sir lung de nemultumiri din partea femeii….” am plecat la mama si in locul copilului iti las frigiderul”….( E adevarat ca prin anii  90 electrocasnicele aveau o alta valoare. Se gaseau greu, te inscriai pe liste de asteptare, mai dadeai spaga sa fii pus in fata).

Barbatul nu s-a dus imediat sa o roage pe nevasta sa se intoarca acasa. A vrut sa o fiarba. Dupa o saptamana s-a dus la soacra lui dar nu i s-a permis sa intre in curte. Discutia s-a purtat peste gard. Atunci el a amentintat-o pe Erika:” daca nu te intorci, divortez” iar raspunsul ei a venit scurt:” ma mir ca nu ai facut asta pana acum”…”Ceea ce am si facut, domnule judecator, ca sa nu se mai mire”.

Erika a venit cu avocata. Ea nu e de acord sa ii incredinteze lui fetita si nici nu vrea sa se intoarca la el. Avocata, isi sustine discursul. Considera convietuirea dintre cei doi imposibila, situatie agravata de faptul ca reclamantul consuma frecvent alcool iar atunci devine agresiv. Si intr-o zi a lovit-o pe sotia sa,  „Iar aceasta a cazut la pamant nesimtita”, explica avocata, care e unguroaica si ea. Sala asculta cu atentie si zambeste. Judecatorul la fel. Admite cererea barbatului si ii incredinteaza femeii copilul. Feri e divortat, dar fara copilul care l-ar fi legat de Erika.