Fata din vis

Complimente din strainatate

Gabriela — Fri, 27 Jan 2012 10:59:31 +0000

Are mersul drept si hotarat al omului pe care nimic nu-l sperie sau il impresioneaza. Iar viata i-a oferit aceasta calitate cu generozitate. Fost luptator in P.K.K., acum lasat la vatra, din motive nestiute de catre cei din jurul sau, Ahmed, e plin de energie si nu se simte niciodata obosit. Lucreaza la o firma de aparatura eletronica. Merge, vine, isi trateaza cu seriozitate clientii. Cu femeile, nu i-a prea resusit lui in viata. E un om cu principii morale riguroase. Vrea doar o femeie frumoasa si dedicata familiei si doi copii. “Nu cer prea mult. ” Poate doar ca nu cauta unde trebuie. Ultima iubita, o nemtoaica frumoasa, a cunoscut-o intr-un restaurant. Dar, n-a fost sa fie. Era prea pretentioasa. Vroia lux, masina noua, bijuterii, excursii. La primul cadou refuzat nemtoaicei a fost abandonat. De ceva vreme e singur. Si isi cauta mereu cate ceva de facut dar in asa fel incat reuseste sa atraga atentia unui public numeros. Azi a venit cu un zambet larg, pregatit de o supriza.
- Am invatat “italienisch complimenti”.
- Ia sa aud.
Si incepu incantat de noile sale cuvinte intrate in vocabular.
- Multumesc. ” Va fanculo”.
Am inceput sa rad. Incurajat de dispozitia mea, continua. Esti frumoasa, “porca mizeria”. Acum radeam in hohote.
- Mai stii si altele?
-Da. “Porco Dio.”
Figura lui era una serioasa, usor zambitoare, cautand incurajare in privinta pronuntiei.
- Cine te-a invatat?
- Un coleg italian. I-am spus ca vreau sa invat limbi straine.
- Ok. Ai inceput bine. Sunt primele cuvinte pe care le invata naivii, intr-o limba straina.

Filed under: Povestiri din Cartier

Sport sau muzica?

Gabriela — Tue, 24 Jan 2012 21:08:46 +0000

Filed under: Povestiri din Cartier

Biletul de ianuarie

Gabriela — Tue, 17 Jan 2012 11:26:34 +0000

Baietelul asteptase cu nerabdare iarna iar azi, soarele trimitea raze cu ace intepand pamantul. Balta din apropeierea hergheliei de cai inghetase. Se gandea deja ce frumos va patina el in cateva minute. Neabdarea si dorinta il facea sa se infioare. Ajunse acasa. Mama ii spusese de dimineata sa astepte telefonul ei iar abia apoi sa iasa. Trecusera deja 5 minute. Era schimbat in hainele pentru afara. Incheiat stramb la hainuta, cu fularul atarnand prea lung intr-o parte, cu caciula pe ochi si manusile in maini. Dar mama nu suna inca. Poate ca nenea seful nu ii da voie sa sune. Cine stie? Cu manutele lui mici de scolar de clasa intai incepu sa deseneze, scotand limba a preocupare intensa. Cateva linii si un balon, ce il reprezentau pe el, o casuta si o carare serpuita. Apoi continua cu cateva litere pe care le invatase deja, litere de tipar. Lipi biletul pe usa cu scotch si pleca linistit la joaca. Acum mama nu se va supara cu siguranta. Biletul de pe usa, o va instiinta cu literele nesigure dar vizibile pe care el scrisese cu responsabilitate: ” NUS ACASA”.

Filed under: Povestiri din Cartier

Din poveste

Gabriela — Mon, 26 Dec 2011 13:25:49 +0000

Va aduc o poveste de iarna, cu pitici, caprioare si veverite. Dincolo de lacul ca oglinda, piticii au iesit sa caute bradul cel mai frumos, pe care il vor impodobi de craciun. Printre ramuri si muschi, printre frunze si ghinde s-a simtit un fior. Cativa fulgi de nea improspateaza aerul. Caprioarele si veveritele stau cuminti si cu ochii umezi, larg deschisi asteapta povestea cu Mosul care aduce iarna printre clinchete de clopotei.
Va doresc sa aveti Sarbatori fericite si multi colindatori iar la anul care vine bucurii si tot ce va doriti!

Filed under: Povestiri din Cartier

O colinda de acasa

Gabriela — Mon, 26 Dec 2011 13:13:47 +0000

Filed under: Povestiri din Cartier

Cu drag de casa!

Gabriela — Sun, 04 Dec 2011 12:41:54 +0000

Dragii mei prieteni de acasa si celor care sunteti departe, dar aproape de sufletul meu. Va scriu cu caldura sa in suflet ca nu v-am uitat doar ca, temporar, intru rar de site. Ma bucur ca va mai ganditi la mine si promit sa incep seria povestirilor de viata anul viitor. Locuiesc aproape de Frankfurt si cele cateva luni de cand sunt aici mi s-au parut foarte lungi, doar pentru ca sunt departe de casa. Mi s-au intamplat multe lucruri bune in ultima vreme si ma bucur de ele. Incep sa vad un viitor mai linisit, intr-o tara in care politicienii nu ma ametesc, asa cum fac cei de la noi de zeci de ani, ca iesim din criza. Aici intai faci, si apoi vorbesti putin despre ce ai facut. Nemtii sunt oameni practici si organizati. Iar despre raceala lor nu stiu ce sa zic. Unde locuim noi, oamenii sunt amabili si draguti si se saluta pe strada zambind. nu vad frunti incruntate si nici durerea intiparita pe fetele lor. Am descoperit cu placere ca nemtii sunt iubitori de frumos si de confort. Trec pe langa gradini frumoase si ingrjite in care mereu apare cate un obiect decorativ nou, care sa infrumuseteze si sa dea o nota personala casei si gradinii. Intr-una din zilele trecute mi s-a intamplat un moment foarte placut. Primesc un telefon de la o prietena draga, din Germania, Carmen. Si ce credeti ca imi spune? ” La multi ani, romanco!” O urare care mi-a umplut sufletul de bucurie ca aici, la mii de kilometri de casa, sufletul unei romance si ea departe de locurile natale, simte romaneste. Oriunde am fi, purtam asta in suflet. Draga Carmen, iti multumesc ca de Ziua Romaniei mi-ai facut o astfel de bucurie. Te imbratisez cu drag si ma gandesc doar cator romani, imprastiati prin colturile lumii, le-a spus si lor cineva “La multi ani, romane!” ?

Filed under: Povestiri din Cartier