tata si poeziile lui Eminescu


Parintii mei abia terminasera de construit casa. Ne-am mutat in casa noua, imediat dupa ce intrasem in clasa a doua. Sora mea, mijlocie avea 5 ani. Mirosea a nou, era interesant si pentru noi, care locuisem in primii ani cu bunicii sau in chirie, a fost de-a dreptul inedit. Nici nu terminasera de tencuit cele 4 camere. Doar doua dintre ele. Dar nu mai conta. Ne-am mutat in casa noua. Era in vremurile in care seara se lua curentul. Am crescut cu pauzele de curent si cu tiuitul radioului pus pe Europa libera. Cand venea ora de culcare, ne rugam de tata sa ne povesteasca ori sa ne recite poezii. Si stateam cu gura cascata in timp ce tata ne recita, pentru ca stia pe dinafara poeziile lui Eminescu. Mai tarziu le-am invatat si eu cu foarte mare usurinta. Eram doua fetite cu pistrui pe nas, cu parul rosu de arama si cu ochii negri. Mostenire de familie. Il priveam pe tata tinta, fascinate, cum ne povestea lipit cu spatele de soba de teracota. In casa mirosea caldura emanata de lemn de brad. Un miros pe care nu l-am simtit decat acasa printre aromele copilariei mele.

“De treci codri de arama, de departe vezi albind./ Si-auzi mandra glasuire, a padurii de argint…. “ Si tata continua povestea. Avea o voce calda si era de-a dreptul fermecator. Sora mea il intreba brusc.

-         Tati, dar Mihai Eminescu mai traieste?

-         Nu mai traieste. A murit tanar, sarac, intr-o mare mizerie.

-         Dar de ce? Nu a avut matura sa o mature?

About these ads

Posted on 15 ianuarie 2011, in Povestiri din Cartier and tagged , , , . Bookmark the permalink. 29 comentarii.

  1. Asa eram si eu copila, era melodia aia, o romanta, “O inima arzand in para….” si eu o intrebam pe mama cum poate sa arda inima in bara?
    Bara se zicea, la noi, la balta.
    Imi amintesc cum se prapadeau de ras toate trei, mama si surile mele mai mari si nu m-au lamurit, m-am lamurit singura mult mai tarziu :(
    Cu Eminescu mi-am suferit toate despartirile.Te duci si ani de suferinta/n-or sa te vada ochi-mi tristi/inamorati de-a ta fiinta/de cum zambesti, de cum te misti…
    La multi ani!

  2. La mulți ani, de ziua reîntâlnirii cu Poetul!!

  3. îmi plac fantastic cuvintele lui Eliade:
    ” Il iubim cu toti pe Creanga, il admiram pe Hasdeu, invatam sa scriem de la Odobescu, il respectam pe Titu Maiorescu si anevoie putem lasa sa treaca mult timp fara sa-l recitim pe Caragiale. Dar Eminescu este, pentru fiecare din noi, altceva. El ne-a relevat alte zari si ne-a facut sa cunoastem altfel de lacrimi. El si numai el, ne-a ajutat sa intelegem bataia inimii”

  4. Eminescu a recunoscut de nenumărate ori în scrisorile şi poeziile sale influenţa deosebită pe care Veronica a avut-o asupra sa. De exemplu, în ciorna scrisorii de condoleanţe la moartea lui Ştefan Micle, el scrie: „viaţa mea, ciudată şi azi şi neexplicabilă pentru toţi cunoscuţii mei, nu are nici un înţeles fără tine”. Sau în poezia Lumea îmi părea o cifră mărturiseşte că până când a întâlnit-o „n-aveam scop în astă lume, nici aveam ce să trăiesc”, pentru ca după aceea „începusem s-am în lume ceva ce plătea mai mult decât lumea”.
    A plâns scriind-o.

    Îţi las şi un poem care îmi place în mod deosebit:

    Departe sunt de tine şi singur lângă foc,
    Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc,
    Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,
    Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.
    Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
    Redeşteptând în faţa-mi trecutele nimicuri;
    Cu degetele-i vântul loveşte în fereşti,
    Se toarce-n gându-mi firul duioaselor poveşti,
    Ş-atuncea dinainte-mi prin ceaţş parcă treci,
    Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subţiri şi reci;
    Cu braţele-amândouă de gâtul meu te-anini
    Şi parc-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini…
    Eu strâng la piept averea-mi de-amor şi frumuseţi,
    În sărutări unim noi sărmanele vieţi…
    O! glasul amintirii rămâie pururi mut,
    Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,
    Să uit, cum dup-o clipă din braţele-mi te-ai smult…
    Voi fi bătran şi singur, vei fi murit de mult!

    Seară faină!

    • foarte frumoasa poezie si iti multumesc pentru ea, Geanina! Iti marturisesc ca nu o stiam. Mi-ai facut o surpriza deosebita cu ea. Ca sa poate scrie poezie, fiecare poet trebuie sa scrie din experienta proprie si din trairile sale profunde, din felul aparte de a percepe viata, frumusetea si durerea lumii si a lui deopotriva. Cum poate scrie cineva despre dragoste daca nu a trait-o intens?

  5. ce drăguță și naivă a fost surioara ta :)

    • sora mea avea mereu replici din astea. Era un pic mai grasuta decat mine dar fiind mai mica trebuia sa o protejez. Mama chiar mi-a trasat sarcina. Sa am grija de ea, sa nu planga. Nu ca ar fi patit ceva, Doamne fereste! Intr-o zi, vine mama de la serviciu si o vede pe Ani in curte, cu lacrimile pe obraz, suspinand si o intreba.
      – Ce ai Ani? De ce plangi?
      – Cum sa nu plang daca ma lasa Gabi?! Adica eu nu o bagam in seama ca plange si nu o rugam sa taca. :D

  6. Taică-meu era mai mult pe partea științifică. Putea povesti ore în șir despre stele, galaxii, sateliți. Literatura i se părea ceva neserios. Poate că de aceea sunt eu o cititoare înrăită acum. Recuperez.

    • ei…tata citea foarte mult si eu am mostenit asta de la el. La 12 ani citeam ascunsa sub patura, cu lanterna, pentru ca nu ma lasau sa stau pana tarziu. :) Cand se terminau bateriile, citeam si la lumina lunii.

  7. Dacă ar fi avut mătură, nu mai scria minunăţiile care îl ţin în viaţă pe vecie!

  8. Frumos dialog poeteselor.Pe moment nu am decat o replica a Veronicai.

    Drag mi-ai fost, mi-ai fost odata,
    Dar ce-a fost n-a fost sa mai fie,
    Am vazut c-aceasta lume
    Far-de tine nu-i pustie.

    Si luceafarul pe ceruri
    Place mult cum straluceste,
    Dar apune si dispare
    Soarele când se iveste.

    El cu discul sau cel falnic
    Te desteapta la viata
    Si te face sa uiti iute
    Steaua cea de dimineata.

    Tu luceafar mi-ai fost mie
    Ce în zori de ziua luce,
    Si-ai apus, – acum la soare
    Eu privesc cu mult mai dulce.

    • mie imi placea modul in care descrie femeia iubita, ca pe o zana, ca pe o poveste.
      “Craiasa din povesti

      Neguri albe, stralucite
      Naste luna argintie,
      Ea le scoate peste ape,
      Le intinde pe cimpie;

      S-adun flori în sezatoare
      De painjen tort să rumpa,
      Si anina-n haina noptii
      Boabe mari de piatra scumpa.

      Linga lac, pe care norii
      Au urzit o umbra fina,
      Rupta de miscari de valuri
      Ca de bulgari de lumina,

      Dindu-si trestia-ntr-o parte,
      Sta copila lin plecata,
      Trandafiri arunca rosii
      Peste unda fermecata.

      Ca să vad-un chip, se uita
      Cum alearga apa-n cercuri,
      Căci vrajit de mult e lacul
      De-un cuvint al sfintei Miercuri:

      Ca să iasa chipu-n fata,
      Trandafiri arunca tineri,
      Căci vrajiti sunt trandafirii
      De-un cuvint al sfintei Vineri.

      Ea se uita… Paru-i galben,
      Fata ei lucesc în luna,
      Iar în ochii ei albastri
      Toate basmele s-aduna.”

  9. Fata-n gradina de aur

    A fost odat-un Imparat-el fu-nca
    In vremi de aur,ce nu pot sa-ntorn,
    Cand in paduri,in lacuri,lanuri,lunca,
    Vorbeai cu zeii,de sunai din corn.
    Avea o fata dulce,mandra ,prunca
    Cu cari basme vremile s-adorm’,
    Cand trece ea frumoase flori se pleaca-n
    Usorii pasi,in valea c-un mesteacan.

    (prima strofa)

  10. Frumos mod de a-ţi aminti de Eminescu, prin ochii de copil.Uite că nu ai uitat acele întâmplări. Frumoasă mai e copilăria!

  11. Şi noi am fost tot echipă de 3: – 2 băieţi şi o fată. Făceam o grămadă de năzbâtii.
    Tare norocos tăticul tău: 3 fete “cucuiete” :-) Cred că era tare mândru de florile sale! Să fiţi sănătoşi cu toţi!

    • Faceam la nazbatii, mai ales cand aveam vreo 10-12 ani. Eram campioane pe sate. :D Intr-o zi, am adunat toti copiii de pe strada, si cum eram mereu singure acasa, ca parintii erau la servici, aveam camp liber de facut traznai. Am inceput sa sarim toti copii de pe dulapul de haine in pat, imitand-o pe Nadia Comaneci. Problema a fost cand salteaua a dobandit o gaura imensa, chiar in mijloc, nemairezistand presiunii salturilor si topaielilor a 6 copii. Noaptea, sora mea Ani a dormit pe ea si a intrat cu fundul in gaura aceea imensa si a cazut adormita sub pat. Dimineata nu o gasea mama sa o trimita la scoala. Am fost pedepsite cateva zile si consemnate la domiciliu. Timp in care ne-am urcat pe casa, pe horn. Ne-a vazut directorul scolii care avea casa in coltul strazii. S-a speriat bietul om, si a venit la noi sa ne faca sa ne dam jos.

  12. Ha, ha, ha! Asta-i culmea! Credeam că numai noi am făcut “cascadorii” cu săritul de pe şifonier! Numai că noi nu am “reuşit” să spargem salteaua. Bietul pat, a supravieţuit cu brio (a)salturilor noastre. Mai există şi acum, pe la ţară! Dacă ar putea povesti…. Multe năzbâtii mai făceam!
    “Copchii”! :D

    Tare de tot faza cu căzutul sub pat!

  13. Gabriela,

    imi pare rau ca n-am suscitat interesul cu ale mele mici interventii.Am precizat de la inceput ca sunt novice in analize literare si complet straina de creatii proprii.Imi place insa sa ma includ in atmosfere de basm si poezie,unde imi retraiesc momentele de bucurie ale copilariei si adolescentei.

    • Dora draga, chiar mi-au placut poemele. Eu nu mai fac si nu mai citesc critica literara de zeci de ani. Poezia lui Eminescu e locul unde ne regasim fiecare, locul unde renastem sufleteste, asa cum bine ai spus.

  1. Pingback: O poză şi o frază « Cristian Dima

  2. Pingback: Un blog cu năbădăi

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 330 other followers

%d bloggers like this: